Wood-Mizer, lider mondial în producția de fierăstraie și echipamentele pentru prelucrarea lemnului, sărbătorește 40 de ani de activitate intensă, perioadă în care a oferit operatorilor din întreaga lume produse și servicii pentru prelucrarea lemnului conform sloganului companiei From Forest to Final Form® (Din pădure la forma finală). Cu sediul global în Statele Unite, Wood-Mizer a sprijinit peste 100.000 de operatori de fierăstraie cu sedii pe 6 continente și peste 100 de distribuitori autorizați în ultimii 40 de ani.
Wood-Mizer aniversează 40 de ani de activitate
În 1982, doi antreprenori, Don Laskowski și Dan Tekulve, au proiectat și fabricat un nou tip de fierăstrău, care a reprezentat o reală inovație pentru industria de debitare a lemnului. Primul fierăstrău portabil Wood-Mizer a fost conceput pentru a fi eficient, rentabil și simplu de operat, astfel încât oricine, oriunde, să poată transforma, într-un mod sigur, buștenii în cherestea. Folosind pânze subțiri de fierăstrău, s-au obținut mai multe scânduri din fiecare buștean, s-a folosit mai puțină energie pentru operare, iar copacii căzuți în pădure sau în orașe au putut fi prelucrați și valorificați de către operatori la fața locului. De-a lungul anilor, Wood-Mizer a devenit un lider global care deservește operatori individuali și companii din întreaga lume.
„După mai bine de 40 de ani de când a fost fabricat primul fierăstrău Wood-Mizer, compania continuă să susțină și să aducă în prim-plan realizările nesfârșite ale clienților noștri”, a declarat Directorul General al Wood-Mizer, John Smith. „De la lucrătorii individuali din domeniul prelucrării lemnului până la întreprinderile ce produc cherestea în cantități mari, Wood-Mizer se angajează să continue să deservească comunitatea în creștere a procesatorilor din întreaga lume.”
Despre Wood-Mizer
Începând din 1982, Wood-Mizer și-a câștigat la nivel mondial reputația de producător de top de fierăstraie și echipamente pentru prelucrarea lemnului, cu o tradiție recunoscută în produsele sale inovatoare de debitare lemnoasă. Punând în aplicare sloganul From Forest to Final Form® (Din pădure la forma finală), Wood-Mizer oferă o gamă extinsă de echipamente, inclusiv fierăstraie portabile și industriale, fierăstraie de retăiere, circulare de tivit scânduri, cuptoare de cherestea, mașini de rindeluit/profilat, echipamente de prelucrare a lemnului de foc, echipamente de reciclare a paleților, echipamente de manipulare a materialelor, pânze de fierăstrău și echipamente de întreținere a pânzelor. De peste 40 de ani, Wood-Mizer este dedicată să deservească pasionații și profesioniștii din industria lemnului din întreaga lume printr-o rețea de distribuție consacrată și în creștere.
Vizitați https://woodmizer.ro pentru mai multe informații.
Adaugă comentariul