Cei care își propun să vopsească un obiect nu încep întotdeauna de la lemnul curat. Statisticile spun că sunt mult mai mulți cei care revopsesc diverse obiecte din casă precum uși, ferestre, piese de mobilier, pardoseli. Așa se explică de ce unele dintre cele mai căutate produse sunt decapanții. Subiectul îndepărtării straturilor vechi de vopsea a mai fost abordat, pentru că decaparea chimică nu este singura metodă care poate fi folosită. Este însă cea mai rapidă, cu condiția să fie ales un decapant potrivit și eficient. Potrivit, pentru că nu toate vopselele sunt la fel și sunt puțini decapanți universali care să fie suficient de agresivi, dar să nu atace lemnul. Eficient, pentru că astfel se poate scuti multă muncă.
Vă propunem o serie de produse Borma Wachs de curățare a suprafețelor, distribuite de Loma Tech (bormaromania.ro). Pe lângă decapanții universali, Borma Wachs propune și soluții pentru îndepărtarea uleiurilor și cerurilor, materiale greu de curățat și care creează mari probleme dacă ne propunem revopsirea acelor suprafețe.
Privire generale asupra metodelor de îndepărtare a straturilor vechi de vopsea
Decaparea lemnului este un proces esențial în restaurarea și recondiționarea mobilierului sau altor obiecte din lemn. Fie că este acoperit cu vopsea, ulei sau ceară, există mai multe metode pentru a aduce lemnul la aspectul natural. Acestea pot fi grupate în 4 mari categorii:
Decaparea mecanică – vopseaua veche se îndepărtează folosind materiale abrazive. Metodele folosite sunt șlefuirea sau sablare. Șlefuirea folosește hârtie abrazivă montată de obicei pe un șlefuitor electric. Este o metodă eficientă pentru îndepărtarea vopselei, dar cu randament redus la straturile de ulei datorită penetrării adânci în lemn. Sablarea folosește nisip sau alte particule abrazive care lovesc cu putere suprafața datorită presiunii create de un aparat. În cazul lemnului particulele abrazive trebuie alese cu grijă pentru a nu deteriora suprafața moale a acestuia. O metodă foarte eficientă este sablarea cu gheață carbonică.
Decaparea termică – metoda utilizează aerul cald pentru a înmuia vopseaua sau ceara, făcându-le mai ușor de îndepărtat cu o racletă. Este o metodă simplă, dar necesită destul de multă muncă și curățarea ulterioară a suprafeței lemnului cu solvenți sau prin șlefuire.
Decaparea cu solvenți naturali – este o metodă ecologică care folosește solvenți pe bază de citrice. Agresivitatea redusă a solvenților prelungește procesul, fiind necesare mai multe intervenții pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Decaparea chimică – folosește solvenți organici, amestecuri de solvenți sau substanțe speciale care atacă suprafața și o înmoaie pentru a putea fi îndepărtată ulterior cu o racletă. Este o metodă eficientă, dar necesită atenție sporită și echipament de protecție.
Materiale folosite pentru îndepărtarea lacurilor și vopselelor
Decapanții propuși de Borma Wachs au putere mare de înmuiere a straturilor vechi de vopsea, fără a ataca sau a schimba culoarea lemnului. Materialele respectă cerințele actuale privind astfel de produse și nu conțin clorură de metilen.
Radical Abbeizer Extra este un decapant sub formă de gel care are la bază un amestec de solvenți special formulat pentru lemn. Are acțiune puternică asupra peliculelor de shellac, lac sau vopsea pe bază nitrocelulozică sau acrilică, fără însă a ataca lemnul. Lipsa hidroxidului de sodiu (soda caustică) din compoziție face ca lemnul să-și păstreze culoarea naturală după decapare. Radical Abbeizer Extra este puternic, eficient și ușor de aplicat. Datorită consistenței de gel poate fi aplicat și pe obiecte verticale. Se aplică ușor cu ajutorul unei pensule, acționează în 15-30 minute, iar vopseaua înmuiată se îndepărtează cu ajutorul unei raclete sau a lânii de oțel. La final, suprafața se șterge cu o cârpă înmuiată în solvent.
Decapantul gel pentru lemn este o soluție simplă pentru restauratori și profesioniști în conservarea patrimoniului. Cu ajutorul lui obiectele din lemn se curăță bine, fără a ataca integritatea lemnului sau a-i modifica culoarea naturală. Aplicarea simplă nu restricționează însă utilizatorii, putând fi folosit, cu precauțiile de rigoare și de cei care-și propun să recondiționeze obiecte vechi de lemn din propria locuință.
Universal Radikal Abbeizer este un decapant universal pentru îndepărtarea straturilor de lac sau vopsea de pe suprafețe precum lemnul, metalul sau zidăria. Este foarte eficient și pentru că nu conține clorură de metilen, nu este coroziv și nu schimbă caracteristicele suprafeței de bază. Este lichid ceea ce îi permite să pătrundă bine în straturile vechi de vopsea, atacându-le în profunzime. Poate fi aplicat și cu pistolul ceea ce ușurează curățarea suprafețelor mari. Acționează în 15-30 minute, iar vopseaua înmuiată se îndepărtează cu racleta sau peria de sârmă. Apoi suprafața se spală și se lasă să se usuce bine înainte de a aplica noul finisaj.
Produse Borma Wachs pentru curățarea uleiului și cerii
Pe cât de apreciate sunt uleiul și ceara pentru finisarea lemnului, pe atât de neplăcută este îndepărtarea lor. Uleiul protejează și scoate în evidență desenul natural al lemnul pentru că intră în profunzimea lui, dar tocmai acesta este motivul pentru care devine greu de îndepărtat. Ceara însă rămâne la suprafață și împiedică orice alt material să adere. Dar pentru a reîmprospăta o suprafață veche este obligatoriu să fie îndepărtată. Nu este însă o operație simplă pentru că este destul de rezistentă la acțiunea solvenților obișnuiți. Borma Wachs ne propune două materiale care simplifică mult procesul de îndepărtare a uleiurilor și cerii.
Solvoil Plus este un diluant special pentru uleiuri, inodor și fără compuși aromatici. Poate fi folosit, atât la aplicarea uleiurilor, cât și la curățarea suprafețelor. La aplicare, în amestec cu uleiul permite penetrarea în adâncime a lemnului și reglarea timpului de uscare. Pentru curățare, suprafața se șterge repetat cu cârpa înmuiată în Solvoil. Dacă uleiul a pătruns adânc în lemn, ștergerea se va combina cu șlefuirea suprafeței.
Radikal Abwachser este un produs formulat cu solvenți fără miros special pentru a îndepărta ceara și grăsimile de pe lemn. Poate fi folosit pe produse vopsite sau direct pe lemn. Este eficient fără a fi agresiv, de aceea este foarte potrivit pentru lucrări de restaurare sau de conservare a patrimoniului. Poate fi folosit și pentru a curăța mobilierul vechi de straturile de grăsime și murdărie acumulate de-a lungul timpului. De asemenea, este foarte util pentru a îndepărta ceara ajunsă pe mobilier prin intermediul produselor de întreținere când ne dorim reîmprospătarea acestuia. Folosirea decerantului Radikal Abwachser face posibilă aplicarea unui nou strat de lac sau vopsea.
Este ușor de folosit fiind sub formă de spray. Se aplică direct pe suprafață, după care se șterge cu cârpa. Dacă ceara este foarte veche, amestecată cu murdărie și cedează greu, suprafața se curăță cu lână de oțel foarte fină (min.000, de preferat 0000) astfel încât să nu fie afectată.
Siguranța este foarte importantă când de folosesc decapanți chimici
Produsele de decapare sunt simplu de folosit ceea le face accesibile și neprofesioniștilor. Nu trebuie însă uitat că sunt materiale agresive. De aceea trebuie folosite cu maximă atenție și nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor sau în preajma animalelor de companie. Este obligatorie folosirea echipamentului de protecție personală precum mănuși, ochelari speciali, mască, halat.
Aplicarea trebuie făcută în locuri unde se poate asigura o bună aerisire pentru a nu sta mult în mediu de vapori de solvenți.
Indicațiile producătorului în ceea ce primește modul de utilizare trebuie respectate întocmai. Nu de amestecă materialele altfel decât este recomandat și nici nu se schimbă ordinea aplicării. Nu se fac amestecuri cu alte materiale de decapare de la alți furnizori în ideea de a mări eficiența. Se pot produse reacții necontrolate.
Decaparea lemnului acoperit cu lac, vopsea, ulei sau ceară poate fi un proces laborios, dar cu metodele și produsele potrivite, rezultatele pot fi impresionante. Alegerea tehnicii corecte depinde de tipul de acoperire și de starea lemnului, iar respectarea măsurilor de siguranță este esențială pentru a asigura un proces eficient și sigur.
Adaugă comentariul