Evenimente Mașini și Scule

CML Engineering – Inovație și flexibilitate în tehnologia de tăiere a lemnului

CML Engineering, companie italiană cu o tradiție de peste 70 de ani în producția de mașini și sisteme pentru tăierea lemnului, se remarcă prin inovație și dedicare față de nevoile clienților. Într-un interviu acordat Revistei din Lemn la Xylexpo 2024, Manuel Villa, fiul proprietarului CML Engineering, a prezentat filosofia și produsele companiei.

Fondată la sfârșitul anilor 1950 în provincia Milano, CML Engineering a evoluat constant, adaptându-se la cerințele în schimbare ale pieței. Cu o gamă de peste 60 de modele diferite de mașini, compania poate satisface toate nevoile clienților, de la producții mici până la cele cu capacitate mare care funcționează în trei schimburi pe zi.

Simbolul reprezentativ al companiei este castorul, un animal care muncește neobosit, la fel ca și mașinile CML Engineering. Compania pune accent pe relația strânsă cu clienții, căutând să le înțeleagă nevoile și să ofere soluții personalizate. Fiecare interacțiune cu clienții reprezintă o oportunitate de creștere și acumulare de know-how pentru CML Engineering.

La târgul din Milano, compania a prezentat două modele reprezentative: E350, o mașină flexibilă, populară pe piața americană, care poate fi transformată dintr-o mașină cu lame mobile într-una cu lame fixe, și SCA450, un model standard care a fost îmbunătățit în urma feedback-ului primit de la un important client german, ajungând acum conțină până la șase lame mobile.

CML Engineering se remarcă prin costuri de operare reduse, productivitate ridicată, precizie și durabilitate în timp. Peste 5.000 de companii au ales produsele CML, iar compania actualizează permanent gama mașinilor. În România, utilajele CLM Engineering sunt comercializate de Woodprocess.

Mai jos, video-ul realizat la Xylexpo 2024 cu Manuel Villa – CLM Engineering

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână