O veche casă din București, un conac urban aflat pe strada Frumoasă aproape de Piața Victoriei, a avut șansa unei recondiționări inspirate și atente. Este o casă de sfârșit de secol XIX, cu ferestre și uși generoase și ornamente impresionante. Deschiderea spre stradă este relativ mică comparativ cu dimensiunea casei care se întinde mult în spate. Ferestrele înalte, dreptunghiulare, permit trecătorilor să zărească seara candelabrele impunătoare. Intrarea principală este pe o laterală a clădirii și din păcate, aproape invizibilă din stradă. Ușa cu înălțimea de peste 5 m este o combinație de lemn sculptat cu detalii impozante, elemente originale reabilitate cu mare atentie, sticlă și fier forjat. Spre bucuria celor ce iubesc casele vechi, imobilul a fost refăcut de o bună bucată de vreme. Nu s-a făcut, însă, și întreținerea ferestrelor și ușilor exterioare, iar în timp s-au scorojit, umbrind frumusețea casei. În această toamnă, casa și-a recăpătat întreaga strălucire, toată lemnăria exterioară fiind recondiționată de Holze, care reușește să salveze și să refacă cu profesionalism lemnul din casele vechi.
Un martor al Bucureștilor de mai bine de un secol
Imobilul este monument istoric aflat în patrimoniu. O placă montată pe latura dinspre stradă ne spune că aici a locuit în ultima parte a vieții N.D.Cocea, avocat, jurnalist și publicist roman. Dar casa a fost făcută mult înainte, autorizația de construcție fiind eliberată în 1896 pe numele unei doamne, Maria Fărcășanu, despre care nu se știu prea multe. Se știe însă ca a locuit în casa pe care a construit-0, fiind menționată într-o serie de acte din 1918.
Viel bekannter ist N.D.Cocea, tatăl actriței Dina Cocea, de care cei mai în vârstă probabil își mai amintesc. Pe lângă activitatea jurnalistică, N.D.Cocea a fost cunoscut ca un atașat al mișcării socialiste și un susținător al comunismului. A avut o viață foarte „colorată”, cu multe aventuri care au ținut paginile publicațiilor mondene.
Să ne întoarcem însă la casă. Este construită în eklektischer Stil, stil preferat de mulți arhitecți ai Bucureștiului acelei perioade, cu ornamente geometrice sau cu motive florale în jurul ușilor și ferestrelor. Cornișa și frizele sunt și ele frumos ornamentate, la fel și brâul dintre demisol și parter. Casa este formată din parter înalt, demisol și mansardă – toate locuibile – și se întinde pe o suprafață de aproximativ 1500 m². A fost foarte bine restaurată, păstrându-se toate aceste decorațiuni specifice vechilor case bucureștene de sfârșit de secol XIX și început de secol XX.
Ușile și ferestrele din lemn dau personalitate casei
Intrarea în corpul principal, cel vizibil din stradă, se face printr-o ușă de lemn impresionantă. De fapt este o întreagă construcție, cu luminator deasupra, ușă dublă de acces și două părți laterale fixe. Toate sunt vitrate, părțile laterale fiind protejate de un grilaj discret din fier forjat. Usa este ornamentată cu sculpturi, montanții laterali ai părților mobile încheindu-se cu capitelii ce amintesc de coloanele corintice. Ușa se deschide spre o scară de marmură, la capătul căreia se află un glasvant din lemn cu sticlă sablată cu modele florale. Ușa exterioară și ferestrele sunt din stejar iar glasvantul și ușile interioare din lemn de rășinoase.
Casa se continuă în curtea din spate cu un corp mai puțin ornamentat, prins de cel principal cu o construcție rotundă, ca o balama. Ferestrele, fără decorațiile elaborate ale celor din față, par austere. Dachboden, care se întinde pe toată suprafața casei, are lucarne cu fereastră rotundă la corpul de casă din față si dreptunghilară cu arcadă, în spate.
Ferestrele actuale ale casei nu sunt cele originale. Probabil că cele vechi nu au putut fi salvate și au fost inlocuite la renovarea inițială cu ferestre din lemn de stejar care respectă geometria inițială, fiind însă dotate cu straturi duble de sticlă tip termopan. Din păcate, noile ferestre nu au fost întreținute iar intemperiile au distrus în timp finisajul, chiar și lemnul pe alocuri. Acum însă ele au fost refăcute în totalitate, casa recăptându-și aspectul proaspăt.
Recondiționarea ferestrelor și ușilor exterioare
Refacerea a însemnat un tur de forță pentru Holze pentru că totul trebuia făcut cât mai repede, până să vină iarna. Totul, adică în jur de 120 de ferestre și ușa masivă de la intrarea din față, au fost refăcute în mai puțin de două luni. Spre deosebire de Haus im Fernsehviertel, intervenția s-a făcut de data aceasta acolo, „pe șantier”, pentru că ferestrele nu puteau fi duse în fabrică. În tot acest timp clădirea și-a continuat activitatea ca și până atunci. În imobil este sediul unei firme care nu și-a încetat activitatea și nici nu s-a mutat pe durata recondiționării ferestrelor.
În curte a fost montat un cort în care a fost amenajat un mic atelier. Fiecare fereastră a fost adusă aici iar stratul vechi de finisaj a fost îndepărtat prin șlefuire până la lemn. S-a refăcut întreg finisajul aplicându-se un strat de impregnant de culoare nuc, apoi grund și lac rezistente la exterior. Impregantul și grundul au fost aplicate prin pensulare iar lacul final prin pulverizare pentru a obține o suprafață uniformă și cu aspect plăcut. Părțile afectate iremediabil au fost înlocuite. Pe timpul recondiționării sticla a fost protejată. Tocurile au fost refăcute pe poziție, scoaterea lor fiind imposibilă. Ar fi dus la deterioararea aspectului general și nu se dorea o recondiționare generală a casei. La final au fost înlocuite garniturile care nu-și mai îndeplineau rolul, s-au montat picurătoare și s-a izolat acolo unde a fost necesar.
Ușa principală a fost adevărata piatră de încercare. Pentru că era vorba despre o clădire cu activitate intensă nu s-a putut monta o schelă. Așa că toată refacerea s-a făcut de pe o scară înaltă de 5 m. Dar au reușit! Pentru a termina totul în timpul propus s-a lucrat de dimineață până seara. Încercau să folosească timpul când nu se lucra în clădire pentru a face lucrările care puteau deranja. Au rămas totuși în relații bune, așa că nu cred că au deranjat foarte mult.😊 Au lucrat cu pasiune și cu dorința de a proteja și a reda Bucureștiului o casă valoroasă si asta s-a văzut în calitatea finală a lucrării.
Acum, casa de pe strada Frumoasă, un conac urban care definește arhitectura românească din perioada construcției vechiului București și-a recăpătat farmecul. Când am terminat vizita, am traversat și am privit-o îndelung de pe trotuarul de vis-a-vis gândindu-mă la vremuri apuse, la domni și domnițe, la baluri și perechi dansând sub candelabrele sclipitoare. O lume trecută și o casă ca un martor mut. O moștenire ce nu ar trebui să se piardă.
Kommentar hinzufügen