Casele eficiente energetic au nevoie, printre alte materiale, de diferite folii și membrane care asigură etanșeitatea, protecția la umezeală și controlul umidității. În cazul caselor pe structură de lemn, tip timber frame sau orice alt tip de casă din lemn, controlul strict al umidității interioare este cu atât mai important pentru că umiditatea poate afecta nu doar materialele de izolare, ci și lemnul care formează structura casei. Saint-Gobain ISOVER, liderul pieţei româneşti de materiale pentru izolaţii termice şi fonice destinate industriei construcţiilor, a dezvoltat un sistem inteligent pentru controlul umidității și etanșeitatea la aer ISOVER VARIO®. Sistemul oferă o protecţie activă a construcţiei pemiţând controlul umidităţii și al calităţii aerului în clădiri. Este compus din membrana climatică inteligentă cu permeabilitate variabilă și accesoriile aferente. Diferența față de o simplă barieră de vapori este că membrana ISOVER VARIO® ist higro-reglabilă, adaptându-şi proprietăţile în funcţie de umiditatea din structură și de temperatura exterioară. Dar înainte de a spune mai multe despre modul în care acționează membrana ISOVER VARIO și avantajele ei, haideți să vedem ce este o barieră de vapori.
Ce sunt și de ce se folosesc barierele de vapori
Barierele de vapori sunt membrane care se pun în partea dinspre casă a izolației pentru a împiedica umiditatea din aer să o traverseze si să condenseze pe peretele din spate. Ele sunt diferite de foliile anticondens care se pun pe partea dinspre exterior a izolației, spre acoperiș cu scopul de a opri umiditatea să ajungă la izolație. Izolațiile sunt mai mult sau mai puțin permeabile la trecerea vaporilor (există un coeficient specific fiecăreia), în funcție de tip și densitate, dar în final sunt străbătute, iar cînd vaporii ajung pe o suprafață mai rece de 12°C, condensează. Picăturile de apă formate pot intra în structura de lemn sau în izolație, se creează condițiile apariției ciupercilor și mucegaiului și dacă nu se iau măsuri, lemnul și izolația pot fi afectate invariabil. Pentru a împiedica vaporii să ajungă pe aceste suprafete reci, trebuie montate bariere de vapori.
Un parametru important de departajare între folia anticondens și bariera de vapori este permisivitatea la vapori Sd. Unitatea de masură este metrul, destul de ciudat la prima vedere. Explicația este că valoarea Sd reprezintă echivalentul permisivității la vapori a unui strat de aer cu aceeași grosime. În funcție de această valoare se face diferențierea între foliile de condens (Sd<0,5m), montate în partea dinspre exterior a izolației și barierele de vapori (Sd>2m), montate spre interior.
Să revenim însă la umiditatea ce apare în case. De unde provine ea și de ce se acumulează în aerul interior? Este rezultatul activităților zilnice și al transpirației și respirației noastre, precum și din faptul că lemnul structural continuă să se usuce, eliminând umiditate. Toată această apă sub formă de vapori se acumulează deoarece casele sunt bine izolate și etanșe. De aceea se recomandă întotdeauna ca, pentru a avea o casă pe structură de lemn eficientă energetic și sănătoasă, să existe atât proiect de arhitectură, cât și de structură și instalații. Atât izolația, cât și bariera de vapori trebuie foarte exact calculate si dimensionate.
Barierele de vapori simple sunt eficiente iarna, oprind umiditatea să ajungă în izolație și lemn, dar pot provoca probleme vara. Situația este vizibilă mai ales în cazul acoperișurilor, unde se folosește uneori pentru șarpantă lemn care nu este total uscat. Vara, când temperaturile sunt ridicate, această apă iese din lemn și este împiedicată să treacă de folie, acumulându-se în izolație. De aceea au apărut membrane inteligente care au comportament diferit în funcție de temperatură. O astfel de membrană este ISOVER VARIO®, folie bariera de vapori cu Sd variabil.
Vorteile ISOVER VARIO®
Sistemul ISOVER VARIO® asigură protecția față de umiditate în orice sezon, împiedicând umiditatea să condenseze pe pereții reci iarna și asigurând uscarea lemnului vara. Adoptarea lui mărește durata de viață a structurii de lemn și crește calitatea aerului interior. La baza sistemului se află membranele inovatoare ISOVER VARIO® KM Duplex UV. Spre deosebire de barierele de vapori obișnuite, ele permit migrarea spre interiorul clădirii a umezelii rezultate vara din lemnul umed, împiedicând deteriorări structurale severe. Acest lucru este posibil datorită structurii speciale a membranei ai cărei micropori se închid iarna, împiedicînd umiditatea dă iasă și se deschid în lunile calde de vară. În această perioadă cantitatea de umiditate care traverseaza folia poate crește de 25 de ori. Folia este fabricată dintr-o poliamidă specială, nu are emisie de compuși organici volatili (COV) și este sigură din punct de vedere alimentar.
Pe lângă protecţia structurilor din lemn împotriva umidităţii și asigurarea uscării lemnului, ISOVER VARIO® KM Duplex UV protejează împotriva conservanţilor din lemn, contribuie la protecţia mediului înconjurător (produs cu declaraţie de mediu EPD) și îmbunătăţeşte calitatea aerului interior (Clasa A+ pentru emisii, conform sistemului francez de clasificare).
Cum trebuie folosit sistemul ISOVER VARIO®
Montarea membranei ISOVER VARIO® KM Duplex UV trebuie realizată de profesioniști, pe partea din interior a izolației, continuu, pe pereți, pardoseală, plafon, șarpantă. Funcţionarea corectă a sistemului ISOVER VARIO® depinde de respectarea indicaţiilor de montaj şi de utilizarea materialelor auxiliare care formează acest sistem. Acestea sunt:
- Isover VARIO® KB 1 – bandă adezivă pentru realizarea îmbinărilor fâșiilor de membrană.
- Isover VARIO® Multitape – bandă adezivă ranforsată pentru realizarea etanșării și fixării străpungerilor prin membrană.
- Isover VARIO® DoubleTwin – bandă dublu adezivă, flexibilă, cu putere mare de lipire. Este recomandată pentru fixarea preliminară a membranei pe un suport solid.
- Isover VARIO® DoubleFit – adeziv elastic pentru realizarea de lipituri etanşe la îmbinările dintre membrane şi pereţi, placă sau planşeu.
Pe lângă scopul de a împiedica umiditatea să iasă iarna și a o lăsa să intre vara, ISOVER VARIO® este folosită pentru a asigura etanșeitatea, a elimina punțile termice și a elimina pierderile de aer prin zonele din jurul ușilor exterioare și a ferestrelor, prin tavan sau prin străpungerile țevilor și traseelor electrice și termice. Materialele auxiliare asigură îmbinarea perfectă a membranei astfel încât pierderile de aer să fie evitate și să se asigure o eficiență energetică maximă a construcției. Etanșeitarea poate verificată, testul de etanșeitate la aer fiind cunoscut și ca blower-door test. Însă despre acesta vom vorbi cu altă ocazie.
Kommentar hinzufügen