Deko&Design

Haus im skandinavischen Stil, gebaut in Suffolk, England

Dacă ți s-ar povesti despre o casă din Suffolk, Anglia, aflată la marginea unei ferme din zona rurală, probabil ți-ai imagina o clădire din cărămidă veche, eventual acoperită cu paie, sobră și întunecată. Dar realitatea îți poate oferi o surpriză și poți descoperi o casă în cel mai pur stil scandinav – linii drepte, simple, spații aerisite și luminoase, pereți vitrați. Pavilion House, proiectată de studioul de arhitectură Norm Architects din Copenhaga, este pe cât de simplă, pe atât de spectaculoasă. Proiectul, finalizat încă din 2017, viza renovarea unor clădiri și anexe din fermă, dar a fost abandonat o perioadă. Ferma a fost vândută și noii proprietari au hotărât să reia proiectul, fascinați de legătura cu natura pe care o crea.

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Transparență și integrarea naturii

Numele casei vine de la forma ei. Este un pavilion lung, drept, paralelipipedic, cu acoperiș stil terasă. Ferestrele mari, pe toată lungimea peretelui o fac aproape transparentă. Acolo unde nu este sticlă, Lärchenholz plachează peretele. Rama ferestrelor, de lemn la interior și metalică la exterior, are culoarea gri antracit, la fel ca acoperișul metalic și terasa din bazalt. Datorită suprafeței mari vitrate și a griului impersonal și discret, ai senzația că nu există altceva decât lemn și peisajul din jur. Sunt zone în care privirea străbate prin casă pentru a admira arborii din partea opusă. Pavilionul dă senzația de totală armonie cu natura pe care o integrează vizual în spațiul ei.

La interior găsim aceleași linii simple, discrete, mobilier minim și minimalist. Camerele au deschidere spre terasă, iar cele două spații luminoase și largi de destindere, create în jurul șemineurilor cu lemn, au fiecare vedere liberă spre unul dintre peisajele din jur. Bucătăria, deschisă, simplă și minimalistă este în cel mai pur stil scandinav. Mult alb, lemn în culoarea naturală, discrete tonuri de albastru și gri.

La capătul casei pavilion, o anexă a fost transformată pentru a deveni un spațiu retras de studiu, distracție sau odihnă. Cadența ferestrelor mari este urmată și aici creând senzația de continuitate, de legătură cu casa principală. De altfel, privită dintr-un anumit unghi, casa pare un pavilion în formă de L. Și aici placarea exterioară este făcută cu lemn de larice. Sauna, construită la un capăt al micului studio, oferă o priveliște minunată asupra peisajului.

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Un spațiu liniștit, eficient energetic și prietenos cu mediul

Noii proprietari au descoperit aici un loc minunat pentru a trăi împreună cu natura, iar structura arhitecturală a fost gândită să nu împiedice privirea. De asemenea, au creat un ansamblu de clădiri eficiente energetic și prietenoase cu mediul. Pe lângă cele două clădiri principale, în apropiere era și un hambar de 5000 m². Pentru că nu doreau să-l folosească în scopuri agricole, au gândit o refolosire a lui. L-au redus la jumătate dărâmând o parte din el, iar ce a rămas a fost folosit pentru a susține panourile fotovoltaice care generează energia electrică necesară funcționării întregului ansamblu.

Tot în hambar există un sistem de colectare a apelor pluviale, apă cu care terenul din jur este irigat. Hambarul are și rol de sală de sport și loc de divertisment, având în interior o masă de tenis și un mic teren de baschet. Reconfigurarea hambarului a dus și la îmbunătățirea priveliștii oferite micului studio.

Pavilion House este despre transparență, minimalism și natură. Este materializarea unei viziuni arhitecturale discrete care își propune, cu modestie, integrarea naturii în propria creație. O exemplificare a faptului că mai puțin poate însemna mai mult și mai bine. O dovadă de eleganță a simplității.

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

Pavillonhaus, Haus im skandinavischen Stil

 

Quelle: archilovers

Anamaria

Anamaria verfügt über mehr als 15 Jahre Erfahrung im Bereich Marketing und Kommunikation für Unternehmen in der Möbelindustrie und im Einzelhandel. Vor ihrer Tätigkeit bei Ces Brands koordinierte sie die Marketingaktivitäten bei ICLA Romania.

Kommentar hinzufügen

Einen Kommentar hinzufügen

Diese Website verwendet Akismet, um Spam zu reduzieren. Erfahren Sie, wie Ihre Kommentardaten verarbeitet werden.

Kategorien

Anmeldung zum Newsletter

de_DEDeutsch