Warum man keine Klarlacke und Öle zum Schutz von Holz im Außenbereich verwenden sollte

În urma articolului despre refacerea ușilor bisericii Pitar Moș, am primit multe întrebări legate de protejarea lemnului la exterior. Întrebarea care revine obsesiv este despre cum poate fi păstrată culoarea naturală a lemnului. Toate materialele pentru exterior sunt semitransparente sau total opace, lucru care creează frustrare celor care iubesc lemnul și îi apreciază aspectul natural. Din păcate, nu s-a găsit, încă, soluția ca lemnul protejat cu un strat de lac transparent să reziste bine în bătaia soarelui. De aceea se adaugă în lac o cantitate de pigment. De ce este adăugată și cum ajută la protecție, aflați în cele ce urmează.

Cum protejăm lemnul împotriva apei, ciupercilor, insectelor și soarelui, principalii dușmani ai lemnului care stă afară

Mai devreme sau mai târziu, în funcție de rezistență, lemnul neprotejat aflat la exterior își va schimba culoarea și va putrezi. Rezistența la exterior nu are legătură cu duritatea. Dovadă este lemnul de fag care, deși este un lemn dur, este total nerezistent la exterior. Rezistența lemnului la exterior reprezintă Fähigkeit, der Fäulnis zu widerstehen, adică la atacul ciupercilor și al insectelor care ajung în interiorul lui prin intermediul apei. De aceea, grija noastră este să protejăm lemnul pentru ca apa din precipitații să nu ajungă în el. Să alegem soluțiile constructive care nu lasă apa să băltească pe lemn și, în același timp, permit aerului să circule pentru a-l zvânta cât mai bine.

Soarele este cel care schimbă culoarea lemnului acționând asupra unor substanțe colorante din lemn, pe care le distruge. Culoarea inițială se transformă treptat într-un gri albăstrui, indiferent de specie. Nu este o culoare urâtă, dimpotrivă, unii chiar încearcă să o reproducă cu ajutorul baițurilor. A nu se confunda cu acea culoare gri negricioasă, umedă, care semnalează prezența mucegaiului pe lemn. Culoarea se schimbă doar la suprafață, iar dacă îndepărtăm lemnul gri, sub el vom descoperi lemn sănătos și curat.

Problema apare când atacul soarelui asupra lemnului se combină cu ploile, vântul, zăpada și alte asemenea fenomene. Lemnul de la suprafață este mai fragil pentru că nu mai are aceeași compoziție ca la început, iar praful exterior acționat de vânt funcționează ca un abraziv puternic care îl îndepărtează cu ușurință. Apare aceea profilare a lemnului pe care o putem obține prin periere sau Sandstrahlen și treptat lemnul se afânează și devine din ce în ce mai fragil.

Pigmenții din materialele de protecție protejează lemnul și lacul, uleiul sau vopseaua deopotrivă

Dacă acoperim lemnul cu lac transparent sau ulei, fără adaosuri de pigmenți sau alte substanțe, protejăm lemnul împotriva apei, dar soarele nu va fi împiedicat să ajungă la el. Lemnul își va schimba culoarea în timp, dar nu va fi la fel de vizibil ca cea a lemnului neprotejat, din cauza efectului de umed produs de lac și ulei asupra lui. Dar lemnul de deasupra va deveni mai fragil și mai puțin rezistent. La cea mai mică fisură apărută în stratul de lac sau când stratul protector de ulei va fi îndepărtat de ploi, acest strat va fi afectat mult mai repede, ciupercile și insectele atacându-l mult mai ușor.

Rolul pigmenților adăugați în aceste produse este să se așază în calea razelor soarelui și să le reflecte sau să le devieze. Spre deosebire de coloranți, care se dizolvă în solventul lacului sau al uleiului, pigmenții colorează rămânând sub formă de particule care plutesc în solvent. De aceste particule solide se lovesc razele soarelui și sunt reflectate, protejând suprafața lemnului.

Pigmenții protejează lacul sau uleiul pentru că împiedică supraîncălzirea acestora. Temperaturile înalte produse de razele soarelui fac ca rășinile să îmbătrânească mai repede și lacul să devină mai fragil, pierzându-și treptat proprietățile de protecție. Aceleași temperaturi fac ca uleiurile să devină mai fluide și ploile să le îndepărteze mult mai ușor. Fără adaos de pigmenți, lacurile și uleiurile pentru exterior au timp de viață mai scurt decât cele cu pigmenți, iar finisajul va trebui refăcut mult mai des. Este cazul protecției cu ulei de in pentru care se recomandă refacerea anuală, chiar și la 6 luni, dacă vremea a fost ploioasă.

Cel mai bine rezistă vopselele, cel mai puțin lacurile lucioase

Cu cât conținutul de pigmenți este mai mare, cu atât protecția este mai bună pentru că este reflectată o cantitate mai mare din radiația solară. Chiar dacă apreciem foarte mult aspectul lemnului, perspectiva de a vopsi anual lambriul cu care este placată casa nu este dintre cele mai plăcută. De aceea conținutul de pigmenți a tot crescut, ajungând ca produsele transparente pentru exterior să fie de fapt …semitransparente. Este un compromis pentru a avea o rezistență bună în timp, fără să renunțăm total la frumusețea lemnului. Cea mai bună rezistență în timp o au vopselele, care au conținutul cel mai mare de pigment, lemnul fiind acoperit complet.

Lacurile/vopselele sunt cu atât mai rezistente cu cât sunt mai mate. În compoziția lacurilor/vopselelor mate este adăugat un material numit agent de mătuire. Sunt mici particule cu o anumită geometrie care se așază în calea razelor soarelui și le deviază. Cu cât cantitatea de radiație deviată este mai mare, cu atât lacul este mai mat. Devierea ajută însă și la creșterea rezistenței la exterior pentru că razele soarelui nu mai ajung pe lemn și nu mai cresc temperatura în lac. În lacurile lucioase nu există agent de mătuire, razele soarelui putând încălzi lemnul și lacul nestingherite.

Arderea superficială a lemnului, metodă de protecție la exterior

O metodă de protecție folosită frecvent la țară este arderea superficială a lemnului, urmată de uleiere. Este o metodă veche și ieftină pe care nu doar noi o folosim. Shou Sugi Ban este o metodă japoneză de protecție a lemnului aflat la exterior prin ardere urmată de răcire bruscă. Repetarea procedeului de mai multe ori duce la formarea pe suprafața lemnului a unui strat de cărbune care face ca lemnul să fie foarte rezistent la putrezire. Cu această metodă, rezistența lemnului la exterior poate fi de peste 100 de ani.

La noi nu se practică o ardere atât de profundă. În urma arderii superficiale se formează o funingine neagră care este de fapt un pigment numit Ruß. Acesta contribuie la rezistența lemnului la exterior. Prin ardere este scos în evidență și desenul lemnului, metoda având și efect de colorare. Desenul lemnului de rășinoase este cel mai bine pus în evidență în acest mod. Dacă se face și o periere după ardere, se obține profilarea lemnului. Arderea este urmată de uleiere pentru a proteja lemnul și împotriva apei. Cu cât lemnul este mai ars, cu atât rezistență lui la exterior va fi mai bună.

Sper să considerați interesante informațiile. Dacă ați protejat și voi lemnul prin ardere, împărtășiți cu noi experiența. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur vă voi răspunde.