Why we didn't use varnish to restore the oil-treated wooden doors of the Church of Father Moses

De ce nu le-ați dat cu lac? Este una dintre întrebările primite după publicarea articolului despre refinisarea ușilor din stejar masiv ale bisericii Pitar Moș din București. Recitind articolul am realizat că, deși pentru mine era evident de ce am ales lazura Kreidezeit pe bază de ulei, pentru cineva pasionat de bricolaj care își dorea să revopsească singur ușile sau ferestrele, motivele alegerii nu erau foarte clare. Am răspuns atunci persoanei interesate menționând că întrebarea merită un articol unde alegerea să fie explicată punct cu punct. Mai jos este articolul promis.

Sculptura și uleiul folosit în abundență an de an au făcut decaparea foarte dificilă

Ușile biserici sunt sculptate și au fost acoperită ani de zile cu ulei de in în exces, fără ca uleiul neabsorbit de lemn să fie șters. Cea mai mare problemă a fost uleiul rămas în sculptură care se transformase într-o substanță gumoasă și fixase praful, stricând aspectul ușilor. Acesta a fost și motivul pentru care s-a făcut refinisarea lor, de aceea primul lucru care trebuia făcut era îndepărtarea mizeriei.

O mică paranteză pentru cei care încă nu știu ce e cu linseed oil. Este un material de protecție împotriva apei foarte bun, dar nu se usucă în contact cu aerul. Uscarea lui este îmbunătățită prin fierbere și adăugare de sicativi (substanțe chimice care determină uscarea), dar dacă pe lemn a rămas o peliculă groasă, tot nu se usucă ci se transformă într-o substanță gumoasă. De aceea, după ce este aplicat în exces și lemnul este lăsat să absoarbă cât îi trebuie, suprafața trebuie ștearsă.

Chiar dacă decaparea s-a făcut repetat și apoi suprafața s-a spălat cu diluant, a fost practic imposibil de scos toate urmele de ulei din sculptură. Lemnul nu a rămas curat și în acest caz, aplicarea unui lac pe bază de apă pentru exterior, cea mai rezistentă variantă, era exclusă pentru că nu ar fi avut aderență și în scurt timp s-ar fi desprins, protecția fiind compromisă.

Varianta folosirii unui lac alchidic, compatibil cu uleiul de in, nu mi s-a părut una bună din cauza rezistenței scăzute în timp. Astfel de produse sunt folosite din ce în ce mai puțin, lacurile pe bază de apă fiind mult mai rezistente. În plus, spre deosebire de uleiuri, lacul alchidic face peliculă care în tip crapă și se scorojește. Refacerea este foarte dificilă pentru că trebuie îndepărtat tot lacul înainte de a aplica orice strat de finisaj, inclusiv lac alchidic.

Lazura pe bază de ulei Kreidezeit mi s-a părut cea mai bună variantă de ulei pentru exterior pentru că are în compoziție ulei de in și tung oil ceea ce face ca lemnul să fie foarte bine protejat. În plus, sunt produse cu care am mai lucrat, le cunoaștem și rezistența lor în timp era deja testată.

Sistemele pe bază de apă, deși sunt foarte rezistente, nu au aderență pe suprafețe uleiate

Pentru că lacurile pe bază de apă pentru exterior sunt cele mai recomandate, fiind într-adevăr și cele mai rezistente la ora actuală, revin cu câteva precizări. În primul rând, ele nu se aplică pe suprafețe uleiate. Expresia ”se înțeleg ca apa și uleiul” este valabilă și aici, adică cele două materiale nu se înțeleg, nu sunt compatibile. Dacă se aplică lacuri pe bază de apă la scurt timp după ce suprafețele au fost uleiate, lacul alunecă pe lemn și nu face peliculă.

Dacă a trecut o perioadă și uleiul de pe suprafață a fost îndepărtat de ploi, este posibil ca lacul de bază de apă să adere la suprafață, dar rezistența în timp va fi scurtă. Uleiul rămas în interiorul lemnul se dilată în perioadele calde și împinge în pelicula de deasupra, desprinzând-o de lemn. În acest caz se recomandă ca lemnul să fie șlefuit grosier înainte (granulație 60 sau 80), șters cu cârpa cu diluant și apoi șlefuit din nou (granulație 150-180) pentru ca suprafața să redevină fină. După aceea se poate aplica în siguranță un lac pe bază de apă.

Pentru ca un sistem pe bază de apă să aibă rezistență bună în timp (8-12 ani) trebuie să fie profesional și aplicat conform tehnologiei recomandate de producător. Asta implică aplicare cu pistolul, mediu cât mai controlat, fără temperaturi extreme, șlefuire între straturi, etc. Când sunt proiecte de bricolaj rar pot fi respectate aceste cerințe, de aceea rezistența în timp este mai scăzută.

O precizare legată de rezistența în timp menționată de producători. Cei 8-12 ani se referă la momentul când apar primele fisuri în peliculă, nu atunci când este scorojiră sau desprinsă. Verificarea suprafețelor și întreținerea lor la 4-5 ani prelungește viața finisajului scăpându-vă de stresul refacerii lui.

Lacurile pentru iaht-uri, lăudate pentru rezistența lor, nu sunt întotdeauna recomandate

O altă întrebare când am discutat despre motivele pentru care am folosit ulei și nu lac a fost de ce nu am folosit lac pentru iaht-uri, fiind recunoscute ca foarte rezistente. Chiar dacă sunt formulate special să reziste în apă, aceste lacuri nu sunt variante recomandate pentru protejarea lemnului la exterior deoarece condițiile sunt diferite. Pentru ambarcațiuni, mai ales cele care se folosesc și pe mare, trebuie un produs care să reziste în apă, la umiditate mare și constantă și în condiții de salinitate ridicată.

La exterior sunt altfel de condiții, protecția concentrându-se în acele direcții. Umiditatea este variabilă nu permanentă, iar lemnul se umflă când umiditatea este mare și se contrage când e mică. De aceea are nevoie de un produs elastic, proprietate care lipsește lacului pentru ambarcațiuni. Uleiurile sunt recomandate tocmai pentru că lipsa peliculei permite lemnului variația dimensională fără riscuri de crăpare.

Sper să considerați utile informațiile. Ca de fiecare dată, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.