Eventos

Mi larga relación con BIFE

Pot spune că am o relație lungă cu BIFE, doar ne știm de 25 de ani. Ne întâlnim o singură dată pe an, în septembrie și în toți acești ani nu am lipsit niciodată de la întălnire. La începutul fiecărei toamne am fost acolo, fie ca vizitator, fie ca participant, celebrând cu toți cei implicați sărbătoarea lemnului. Am participat la început ca cercetător la Institutul Național al Lemnului, apoi ca întreprinzător fiind distribuitor de produse de finisare și mai târziu ca reprezentant al unei companii multinaționale.

Am evoluat împreună

Am văzut evoluția târgului de la an la an, dar și căderea din perioada crizei. Am simțit din interior temerile participanților legate de creșterea prețului lemnului sau diminuarea exportului în Rusia și Ucraina, dar și freamătul revenirii după criză. Am asistat la evoluția târgului, la felul cum începea să semene cu marile târguri internaționale.

Îmi amintesc cum cu ani în urmă, printr-o conjunctură, târgul m-a învățat să conviețuiesc cu concurența și să învăț să fiu mai competitivă, mai bună în domeniul meu. După ani de zile în care producătorii de mobilă și distribuitorii de accesorii au stat unii lângă alții în târg, BIFE a decis să facă saloane specializate, punând concurenții împreună. Am crezut că acea ediție va fi un fiasco total. M-am înșelat. Am învățat să conviețuim unii cu alții pe aceeași piață, să ne respectăm, să fim profesioniști. Am înțeles notorietatea târgului când au început să participe la târg din ce în ce mai multe firme străine, atât ca vizitatori, cât și ca expozanți.

bife-sim-2016

Primul an la BIFE ca reprezentant media

Anul acesta voi fi acolo din nou. Am un altfel de entuziasm pentru că este primul an ca reprezentant media. Îmi doresc să văd cât mai multe noutăți și să scriu despre ele. Să aflu despre realizările, dar și despre problemele cu care se confruntă producătorii, dar și furnizorii de accesorii și utilaje. Vreau să existe interes și implicare pentru ca acest eveniment să nu treacă neobservat.

E timpul deja să începeți să vă faceți cunoscută participarea la târg. Este un eveniment al cărui succes va ajuta la dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Cred că cele 5 zile ale târgului nu sunt suficiente pentru a spune tot ceea ce vreți să se știe despre voi și produsele voastre. Pregătind terenul dinainte va veni mult mai multă lume interesată, iar cheltuielile legate de participarea voastră la târg vor fi justificate.

Eu vă asigur că-mi voi face simțită prezența la BIFE, iar vocea mea va fi auzită, pe aici și prin alte părți, îndemnând lumea să viziteze acest târg. Dar pentru un rezutat maxim este necesar ca voi să începeți din vreme să arătați că, în septembrie, veți fi la BIFE.

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

es_ESEspañol