Varios

Olas de madera y ondas de cinta

Artistul american Kerry Vesper reușește să facă lemnul să se unduiască ca o panglică. Și nu este vorba despre furnire sau fâșii înguste de lemn, ci de straturi groase de lemn masiv și placaj, pe care le lipește și le prelucrează, dându-le unduiri de ape. El taie bucățile de lemn după forme aproximative prestabilite, le lipește unele peste altele, după care le prelucrează manual, obținând adevărate valuri din lemn.

olas de madera
Flash

Kerry Vesper a lucrat toată viața într-un atelier de tâmplărie profesional, dar nu se consideră un tâmplar clasic. Nu-i place să facă mobilă obișnuită sau să prelucreze și să îmbine lemnul în mod trdițional. El a fost și este un artist. A privit întotdeauna lemnul ca pe materialul cu ajutorul căruia poate da viață ideilor sale, proiectelor sale.

olas de madera
in atelier

Inspirația pentru modelele pe care le creeaza vine din locurile unde trăiește, din deșertul din Arizona, unde natura își construiește propriile opere de artă cu ajutorul vântului și al apei. La fel cum vântul pune straturi peste straturi de pământ formând diverse forme, asa face și Kerry punând straturi peste straturi de placaj și masiv. Preferă placajul pentru că seamănă foarte bine cu straturile de pământ clădite în natură.

olas de madera
Chatam Heart

Lemnul folosit este întotdeauna contrastant. Pentru culorile deschise folosește mesteacăn european din zona Mării Baltice, iar pentru culorile închise, lemn exotic. Inițial este desenată, uneori cu ajutorul computerului, o formă aproximativă a ceea ce dorește să obțină. Ulterior, ea este desenată pe placaje și sunt tăiate mai multe astfel de forme care sunt lipite una peste cealaltă. La final este tăiată aceeași formă din lemnul exotic și lipită deasupra. Lipirea este făcută în așa fel încât să creeze spațiul pentru a putea realiza valuri din lemn, unduirile de panglică.

olas de madera
Construirea sandwich-ului

După ce acest sandwich este gata, începe șlefuirea și netezirea lui până se ajunge la forma dorită. Este un proces migălos care este realizat în întregime manual. La final obiectul este finisat cu aceite de tung, fără a fi colorat, pentru a scoate în evidență structura și culorile naturale ale lemnului.

olas de madera
Treble

Kerry Vester construiește astfel forme abstracte, dar și mese,

olas de madera
Masa

scaune sau boluri.

olas de madera
Star Bowl

Lucrările sale sunt în primul rând artistice, neavând pretenția de fi și funcționale. Formele abstracte sunt astfel realizate încât pot fi puse pe perete orizontal sau vertical, pot fi montate pe postamente, fără frica de a le schimba sensul sau a le știrbi din frumusețe.

olas de madera
Jive

Fiecare lucrare a sa este unică. Chiar dacă clienții săi comandă un model deja existent, noua lucrare nu va fi niciodată identică cu cea precedentă, având propria ei personalitate.

olas de madera
Ruba Kubwa

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

es_ESSpanish