Muebles

El mueble más caro jamás vendido

Mobila veche a fost considerată întotdeauna o investiție, valoarea ei crescând în timp, mai ales dacă este și bine întreținută. Există însă o piesă de mobilier care a întrecut toate așteptările. Ea este considerată și acum cea mai bine vândută mobilă cu toate că vânzarea ei a avut loc în 2004. Este vorba de un dulap florentin construit în 1732 și care a fost vândut de casa de licitații Christie’s cu 36 milioane de dolari.

Dulapul, denumit Badminton Cabinet pentru că a „locuit” aproape 200 de ani în Badminton, Anglia, are 4 m înălțime și se sprijină pe 8 picioare care-i susțin greutatea impresionantă. Este construit din abanos și decorat cu o mulțime de pietre prețioase și semiprețioase: agat, ametist, lapis lazuli, calcedoniu, cuarț, etc. Are 10 sertare, bordurate cu rame albastru violet și decorațiuni sub formă de păsări și flori aurite și încrustate și ele cu pietre.

muebles viejos
sursa foto: mostexpensivelistat.com

Prețioasa mobilă a fost comandată și proiectată în 1726 pentru Henry Somerset, al 3-lea duce de Beaufort și terminată în 1732, când Henry Somerset avea 19 ani. În 1990 a fost cumpărată cu 17 milioane de dolari de Barbara Piasecka Johnson, o miliardară membră a familiei Johnson & Johnson. Dupa 14 ani dulapul a fost din nou încredințat Casei Christie’s pentru vânzare. Licitația a ajuns la 36 milioane de dolari iar câștigătorul a fost Prințul Hans Adam al 2-lea al Liechtensteinului. Acesta a donat piesa muzeului din Liechtenstein, al cărui director este și unde se află si alte piese de colecție ale prințului.

Ca să vedeți că într-adevar mobila veche are valoare și n-a fost numai o întâmplare, pot să vă spun că tot Casa Christie’s a vândut în 2009 fotoliul de mai jos cu 29 milioane de dolari. Până acum el deține titlul de cel mai scump fotoliu vândut vreodată. A fost proiectat și realizat de renumitul designer irlandez Eileen Grey între anii 1917 și 1919 și poartă numele de Dragon.

muebles viejos
sursa foto: mostluxurioslist.com

Cea mai scumpă piesă de mobilier vândută în Anglia a fost comoda Harrington realizată de renumitul producător de mobilă Thomas Chippendale în 1770. Ea a fost vândută în 2010 de casa Sotherby’s cu 5,8 milioane de dolari.

muebles viejos
sursa foto: most-expensive.com

Și ca bonus o vioară Guarnieri făcută undeva între anii 1698 și 1744, care a fost vândută de Casa Sotherby’s în 2007 cu 3,9 milioane de dolari. Vioara este una dintre cele 250 de viori Guarnieri care mai sunt acum în lume. A aparținut unui violonist de la curtea țarului Alexandru al 2-lea al Rusiei și a fost câștigată la licitație de un avocat rus. După 70 de ani sunetul renumitei viori s-a auzit din nou la Moscova, mânuită de renumitul violonist Pinchas Zukerman.

muebles viejos
sursa foto: most-expensive.com

Așa că nu aruncați cu usurință toate vechiturile din casă. Riscați să pierdeți o avere. 🙂

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

es_ESSpanish