Tadelakt: el yeso tradicional marroquí que me fascinó

Zilele trecute mă documentam și am dat peste fotografia de mai jos. M-a atras în primul rând atmosfera de foarte vechi creată în ciuda dotărilor moderne, modul în care fusese finisat lemnul pentru a se încadra în atmosferă și am hotărât să aflu mai multe despre modul cum fusese realizat acel decor. De atunci sunt ca în transă. Sunt zile de când citesc continuu, vorbesc cu toată lumea, urmăresc tutoriale, deslușesc tehnici. Și culmea, nu este vorba despre lemn, pasiunea mea de-o viață, ci despre o tencuială tradițională marocană, veche de când lumea. Se numește Tadelakt și am aflat atât de multe lucruri interesante despre ea că simt nevoia să vă spun și vouă, mai ales că este o tencuială naturală și, cu ceva pregătire, o puteți realiza și singuri. Știu că nu este despre lemn, dar aveți încredere, o să vă placă. Plus că se combină perfect cu lemnul.

Tadelakt este un produs și o tehnică în același timp. Una fără alta nu se poate. Nu poți sa aplici produsul oricum și să obții același lucru, la fel cum nu poți folosi tehnica pe orice fel de tencuială. Tadelakt produsul nu este decât un var ars din deșertul marocan, dar tehnica specială si foarte veche de prelucrare duce la obținerea unor suprafețe solide și nobile, cu luciu fin și profunzime, cu ușoare curburi, imperfecțiuni și colțuri rotunjite, având culori naturale care se schimbă în funcție de lumină.

Tehnica este foarte veche, fiind folosită în Maroc de mii de ani. La început a fost folosită pentru a sigila la interior rezervoarele de apă pentru a nu se pierde apa. A fost apoi extinsă la finisarea pereților din băile de abur specifice lumii arabe (băile turcești), la pereții palatelor, al muzeelor, în interiorul locuințelor.  Efectul final asemănător marmurei aduce cu cel de „stucco veneziano”, dar este diferit și ca rezistență si ca mod de realizare.

Pe scurt, tehnica este următoarea. Pe suporturi naturale (lut, piatră, tencuieli minerale) se aplică cu o mistrie acest var amestecat cu o cantitate de apă. Se lasă să se usuce după care se aplică un al doilea strat care poate fi la fel sau în care se adaugă pigmenți naturali pentru a-l colora. Culoarea Tadelakt-ului natural este gri gălbuie.

Când și acesta s-a uscat se începe șlefuirea care se face cu o piatră. Astfel varul este compactat și devine dur. Piatra trebuie să fie dură, netedă, lucioasă, fără pori și cu muchiile rotunjite. Ca mărime poate fi de la dimensiunea unei cutii de chibrituri până la cea a unui pachet de țigări. După șlefuire se obține o suprafață care nu este perfect plană, la fel ca pereții ce erau pe vremuri, la țară, „tencuiți” cu lut. Nici culoare nu rezultă perfect uniformă având diverse nuanțe în funcție de cum bate lumina.

După ce toată suprafața a fost șlefuită cu piatra, în maximum 24 de ore pentru a nu se usca foarte tare, se aplică o soluție de săpun negru marocan obținut din ulei de măsline (de fapt culoare lui este verde închis). Săpunul reacționează cu varul și formează o substanță insolubilă în apă care protejează suprafața la umezeală. Este practic ceea ce se întâmplă atunci când ne spălăm pe mâini cu săpun folosind apă dură, foarte bogată în calciu. Rezultă o substanță grasă care nu este solubilă și care rămâne pe mâini chiar dacă apa va curge continuu. La fel rămâne și pe suprafața finisată făcând-o rezistentă la apă. Metoda tradițională folosește săpun negru, dar poate fi folosit orice fel de săpun vegetal. Săpunul de Marsilia, un produs natural folosit pentru spălatul dușumelelor, dar și pentru finisarea cu săpun despre care v-am spus de curând, poate fi folosit fără probleme.  La final suprafața se lustruiește cu ceară punică pentru a obține un luciu oglindă.

Suprafața obținută este foarte frumoasă și rezistentă la apă. Pot fi finisate astfel căzile de baie sau chivetele, pereții de la baie sau cei despărțitori pentru dus, polițele, blaturile de masă sau spațiile construite în baie și bucătărie și acoperite cu tencuieli minerale. Așa se pot construi dulapurile pentru bucătărie, lemnul fiind folosit numai pentru uși.

Finisajul are totuși și părți slabe. Nu este rezistent la agresiuni mecanice și chimice. Pentru curățare nu se recomandă folosirea materialelor abrazive și a celor acide. Dar suprafețele finisate cu Tadelakt sunt rezistente la murdărire, putând fi curățate foarte ușor cu cârpa udă sau cu apă și săpun.

Tadelakt este un finisaj natural și sănătos, atât pentru organism cât și pentru casă. Se găsește și la noi, la Pintura natural și este produsă de Kreidezeit, o firmă germana specializată în materiale și tehnici de finisare naturale. Spre deosebire de produsul tradițional din deșertul marocan, a cărei compoziție este mereu alta, cel produs de Kreidezeit are compoziția bine definită și constantă, astfel încât rezultatele sunt reproductibile.

Pe langă produs, Pintura natural oferă și informații despre modul de aplicare, învățat la workshop-urile organizate de Kreidezeit. La un astfel de workshop a participat de curând și distribuitorul din București.

Nu a scăpat de mine și a trebuit să-mi dea (cu împrumut, nu sunt atât de rapace 🙂) cartea scrisă de cei de la Kreidezeit după perioada de documentare din Maroc. Este impresionant ce efort au depus pentru a afla cât mai multe despre materialele folosite, despre tehnici. Și asta nu pentru că marocanii nu ar fi vrut să împărtășească secretele, ci pentru că metoda s-a transmis din generație în generație oral, fără documente scrise, ca majoritatea tehnicilor tradiționale. A fost nevoie să meargă în deșert pentru a vedea bulgării de var și cuptoarele, să urmărească meșterii la lucru, să analizeze pietrele, ceara, săpunul și alte materiale folosite. Și astfel materialele au putut fi reproduse cât mai fidel, iar tehnica a fost învățată direct de la sursă.

As putea să tot continui să vă spun despre tehnici, materiale, pietre, durități ale pietrelor, tipuri de ceară și multe altele, dar cred că este cazul să mă opresc. Am să revin asupra subiectului pentru că, pentru cei ce-și doresc case făcute cu materiale naturale și tehnici tradiționale, este cu siguranță unul interesant.