Una serie de imprevistos nos llevaron a un lugar encantador

Ziua nu debutase tocmai bine. Prezența unei mașini în fața garajului mă iritase puțin. Am încercat să ignor incidentul, mai ales că urma să plecăm în țară, să filmam la clienți, să ne întâlnim cu proprietari de case și să povestim despre ele. De obicei astfel de vizite prin țară îmi fac mare plăcere. Iritația rămăsese însă și nu reușeam să scap de ea. Părea un semn că momentele neplăcute nu se terminaseră.

Schimbare de plan cu drona în prim-plan

Prima oprire a fost la Voinești, unde urma să filmăm episodul 4 al ciclului El camino a casa - La casa entre los manzanos, casă construită de Litarh. Lucrarea avansase vizibil, urmează ca în această săptămâna să se termine acoperișul și să înceapă izolarea si finisarea pereților exteriori. Față de proiectul initial este o ușoară întârziere din cauza modificărilor apărute pe parcurs la terase și scară.  Ne-am gândit să filmăm ceva la începutul periplului, urmând să ne întoarcem tot pe aici, să filmăm progresul lucrărilor.

N-a fost să fie! Nici n-am început bine și drona s-a înfipt într-un măr. Am dat-o jos în siguranță și am continuat, dar după câteva zeci de minute de filmat, la ultima tură, n-a mai ieșit dintr-un nuc. Nucul mare, stufos, a ascuns-o perfect, așa că aproape 3 ore am stat cu toții cu ochii în frunzele nucului, scanându-le. Nici drona, biata de ea, nu ne putea ajuta. Cum eram la finalul filmării, era aproape descărcată. A mai bâzâit ea o perioadă, dar nu suficient să ne putem da seama unde este. Iar culoarea nu ajuta deloc, griul ei albăstrui pierzându-se perfect în albastrul cerului. În cele din urma Andrei, proprietarul casei, a văzut-o în varful nucului. Era greu de ajuns și singura posibilitate a fost ca Ioan, unul dintre dulgherii Litarh, să urce în nuc până unde era posibil și să-l scuture, în speranța că drona va cădea. De căzut a căzut, dar în cădere s-a lovit de crengi. Ce nu au stricat crengile, a definitivat impactul cu solul.

Cu drona avariată, primul impuls a fost să renunțăm la vizita planificată. Un punct important din traseu era Pensiunea Saranis, construită de Doralnic la Beliș, între Cluj și Huedin. Ne doream să filmăm și împrejurimile, nu doar cabana. Știam că zona este suberbă, iar casa din bușteni era plasată aproape de lac și de pârtia de schi. Deja făcusem câțiva kilometri pe drumul de întoarcere, când ne-am amintit de perioada pre-dronă și de filmele făcute cu celelalte aparate. Unul dintre primele noastre filme, făcut fără dronă, este cel mai vizionat de pe canal youtube Revista Wooden. Așa că am schimbat din nou planul și am plecat spre Cluj. Era destul de târziu ceea ce ne-a determinat să ne gândim la o variantă de cazare pe traseu. De la Taller Gutex din toamnă, făcut de Pintura natural la Cisnădioara, rămăsesem cu amintiri foarte plăcute. Așa am ajuns în locul care ne-a schimbat total starea de spirit.

Pensión Casa Belvedere

De afară, pensiunea arată precum casele medievale din centrul și nordul Europei, cu albul varului străbătut de lemnul structurii de rezistență, lăsat la vedere și vopsit în culori închise. Are obloanele din lemn, vopsite în verde și pictate cu buchete de flori, așa cum este obiceiul în satele săsești. Alături, poarta înaltă ascunde curtea, închizând-o ca pe o cetate. Tabloul este întregit de jardiniere cu mușcatele care „curg” de la ferestre.  În curte, casa se întinde pe lung și păstrează același aspect cu grinzi, obloane pictate și flori. Sunt două intrări în casă, una imediat lângă poartă, un balcon străjuit de gărduleț de lemn ca la prispele țăranilor, care ascunde o scară ce coboară la demisol si alta la jumătatea casei, cu aspect de terasă. În spatele porții începe curtea, lată cât de-o mașină. În fața gardului verde care flanchează curtea paralel cu casa este o structură înaltă pe care se întinde vița de vie. Tot locul despre care vă povestesc are o lățime de 12-13 m, dar este o minune. Este în ușoară pantă ceea ce i-a permis proprietarului să se joace cu planurile, delimitând astfel spațiile.

Seara, când am ajuns, nu era lumină suficientă pentru a explora curtea, iar noi eram și foarte obosiți. Așa că ne-am lăsat rapid bagajele în camere și am plecat să mâncăm ceva. Am găsit pe net un restaurant apropiat – Apfelhaus – și ne-am grăbit să ajungem pentru că în scurt timp bucătăria se închidea. Odată ajunși, am avut parte de o cină gourmet cu specific german, cu adevărat remarcabilă. Doar 2 exemple: obrăjor de vită cu piure de dovleac și cotlet de berbecuț cu piure de țelina. Dacă ajungeți în zonă, încercați-l, nu cred că veți regreta. Calitatea produselor și experiență trăită depășesc cu mult prețul din meniu. Bineînțeles că am încheiat cu un Apfelstrudel!

Cu starea total schimbată în bine, ne-am întors la pensiune. Camerele cu specific săsesc, cu mobilă rustică din lemn de rășinoase pictată, ne-au desăvârșit pacea care ne cuprinsese, adormindu-ne instantaneu.

Surpriza de dimineață

Dacă vă imaginați că asta a fost toată experiența, aflați că vă înșelați. Era doar începutul! Dimineața ne-am trezit hotărâți să plecăm rapid mai departe. Ne-am întâlnit cu gazda, i-am povestit de experiența avută în toamnă și am felicitat-o pentru loc. La work-shop, totul a fost pe repede înainte și nu am reușit să ne întâlnim. Am întrebat ce mai este în spate, unde părea a fi un hambar și doamna ne-a invitat să explorăm. Și de aici au început surprizele! În pensiune există un spațiu pentru întâlniri și conferințe, saloane discrete pentru petreceri, locuri de grătar, piscină deschisă, teren de baschet, locuri pentru picnic între pomi, trambulină pentru copii, terenuri de joacă și de sport. Nu vă imaginați o proprietate imensă. Proprietatea avansează mult în spate, dar până la jumătate are lățimea tot de 12 m. După piscină lățimea se dublează, făcând spațiile de picnic, de joacă și de sport mai generoase.

Cu toate că oferă atât de multe posibilități de petrecere a timpului liber, spațiul nu pare încărcat. Totul se datorează planurilor diferite pe care este construit fiecare spațiu. Jocul planurilor delimitează atât de bine că, deși sunt foarte apropiate, fiecare loc are o anumită intimitate. Poți face grătar foarte aproape de piscină, fără să-i vezi pe cei care fac baie. Să nu mai vorbim despre terenurile de sport care se pierd printre pruni și meri. Spațiul este organizat într-un stil atât de natural, încât ai senzația că este vorba despre o casă și o gradină moștenite, care au fost aranjate, văruite și tocmai ce au fost date în folosire după mica recondiționare. Nimic nu este fals, nimic forțat, o împletire perfectă între eleganța discretă și rusticul autentic.

Din discuții am aflat că soțul doamnei este cel care a creat acest loc minunat. Etnic german, inginer constructor și un artist în suflet, domnul Peter Heutschy a gândit și realizat tot acest spațiu. Din păcate, nu l-am putut întâlnit, dar mi-am propus să-l contactez pentru a stabili o întâlnire cu prima ocazie când ajungem din nou în Cisnădioara. După, promit să vă povestesc cu lux de amănunte cum a decurs întâlnirea. Și promit să scoatem cât putem de repede filmul cu locul acesta de poveste. Pentru că, da, l-am filmat (cu frustrarea că nu o putem face și se sus).

La final, trebuie să vă mai spun că pe dealul de vis-a-vis de pensiune se vede o cetate foarte frumos luminată seara, care cred că merită vizitată. Cisnădioara este un loc pe care trebuie să-l includeți în periplurile voastre. Este surprinzătoare într-un mod plăcut, foarte ofertantă si deosebit de interesantă. Am plecat cu senzația că am dori să mai rămânem, dar aveam încă multe de făcut. Despre experiențele din Apuseni, despre Kurt si case țărănești vechi, salvate și refăcute, în episodul următor.