BRICOLAJE - Técnicas de acabado

Ignifugación en términos de acabado

Ignifugarea lemnului este procedeul prin care acesta este tratat cu substanțe care duc la încetinirea propagării focului (în engleză, termenul folosit pentru astfel de produse redă mult mai exact rolul lor – fire retardant). În ultima vreme, aceste materiale și metode de tratare a lemnului au fost continuu dezvoltate, ajungându-se la performanțe notabile. Astfel, se poate obține prin impregnare în autoclave, sub presiune, lemn cu o foarte mare rezistență la ardere. Acest lemn este destinat, în primul rând, construcțiilor.

Când cerințele nu sunt atât de mari, se poate face impregnarea lemnului înainte sau dupa montare, cu soluții speciale. Acestea sunt soluții apoase, care intra cât mai adânc în lemn, mărindu-i astfel rezistența la foc. Ele pot fi aplicate prin pensulare sau pulverizare, în cantitatea recomandată, conform instrucțiunilor de aplicare . Astfel de produse sunt fabricate și în România, existând pentru ele acreditări oficiale din partea Departamentului de Pompieri.

Uneori, cerințele de protecție la foc se limitează numai la sistemul de finisare aplicat pe lemn.În cazul baițurilor, problema nu este foarte complicată, deoarece, chiar dacă se folosesc baițuri pe bază de solvent, diluantul se evaporă în totalitate, după uscare pericolul fiind înlăturat. Nu același lucru se întâmplă în cazul grundurilor și al lacurilor. Acestea ard și pot chiar intensifica arderea. De aceea, când se finisează lemnul sau mobila pentru clădiri de interes public, se impune folosirea produselor ignifuge.

lemn tratat sursa foto: propertyrepairsystem.co.uk
madera tratada
fuente de la foto: propertyrepairsystem.co.uk

Aceste produse pot fi atât hidrodiluabile cât și pe bază de solvent. Pentru a avea efect ele nu trebuie aplicate oricum. Sistemul ignifug trebuie să fie întotdeauna însoțit de o tehnologie care să indice cantitățile ce trebuie aplicate, numărul de straturi, timpii de uscare, etc, tehnologie care trebuie riguros respectată. Acreditarea produselor ignifuge este facută ca sistem și nu ca produse individuale. Cu alte cuvinte, pentru a obține o întârziere a propagării focului, trebuie aplicate produsele strict în cantitatea și cu indicațiile de aplicare descrise în sistemul aprobat.

intarziere flacara 2

Consumul de material în cazul unui finisaj ignifug trebuie să fie de 450-500 g/mp. O cantitate mai mică nu va produce efectul de ignifugare iar una mai mare va crește riscul ca pelicula să crape din cauza grosimii și astfel sa facă inutil tratamentul.

sursa foto: pianoworld.com
fuente de la foto: pianoworld.com

Producătorii acestor materiale au acreditare pentru ele de la organismele de profil din țările lor. Pentru a fi însă valabile în țara noastră, trebuie să aibă și aprobarea departamentului de specialitate din  ISU. În plus, compania care face aplicarea materialelor (adică fabrica de mobila) trebuie să specializeze o persoană în aplicarea produselor de ignifugare. Acea persoană trebuie să urmeze un curs pe specializare, unde este acceptată numai dacă a absolvit liceul și are bacalaureat. Numai în aceste condiții clădirea ce are lemn finisat cu produse de ignifugare primește acordul ISU.

aplicare produs retardant sursa foto: apioregon.com
aplicación del producto retardante
fuente de la foto: apioregon.com

Dincolo de toate aceste probleme birocratice este bine să ne gândim că, la un moment dat, viața unor oameni ar putea fi în pericol iar ignifugarea, făcută corect, poate să însemne diferența dintre viață și moarte.

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

1 comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol