Divers

Les portiques, l'un des symboles de Bologne

Bologna este renumită în întreaga lume pentru porticurile sale, unul din simbolurile orașului. Sunt peste 30 de km de porticuri și se spune că, în caz de ploaie, poți vizita vechiul oraș fără să te uzi chiar dacă ai uitat umbrela la hotel. Dar ce legatură este între lemn și aceste porticuri? Este o legătură foarte veche pentru că primele porticuri construite în Bologna au avut structura din lemn. Povestea apariției lor este legată de faptul că Bologna este cunoscută și ca cel mai vechi oraș universitar.

porticuri
source photo : bagnidilucca.wordpress.com

În urmă cu ceva ani, am avut prilejul să vizitez Bologna iar ghid ne-a fost un prieten italian îndrăgostit de orașul unde, de altfel și locuia. Turul orașului vechi a fost o adevărată lecție de istorie, artă și arhitectură. De la el am aflat că Bologna este definită de 3 cuvinte: dotta, grassa e rossa – doctă, grasă și roșie. Doctă pentru că aici a luat ființă în 1088 prima universitate din Europa. Grasă pentru felul în care se mănâncă aici, mai puțin „ușor” decât în alte zone ale Italiei, fiind de altfel locul unde s-a născut mortadella.

porticuri
source photo : zamboni-italia.it
porticuri
source photo : adagio.co.uk

Și roșie pentru culoarea orașului. Orașul are această culoare roșie-cărămizie pentru că există o lege a orașului care interzice folosirea unei alte culori pentru case, fie că e vorba de case ale municipalității sau private. Casele sunt renovate folosind cărămiziu, în toate nuanțele sale și sunt acoperite cu terracota (olane). Privită de pe coline, Bologna pare un oraș veșnic acoperit de culoarea roșie a apusului.

porticuri
source photo : lifeinitaly.com

O altă explicație a faptului că i se spune orașul roșu este și că, cu foarte mici excepții, Bologna a avut mereu primari comuniști.

Dar să revenim la înființarea universității. Odată cu apariția ei au venit în oraș o mulțime de tineri care aveau nevoie de cazare, iar nevoia de spațiu a crescut. O idee foarte bună a fost extinderea caselor deasupra străzilor. Practic, în locul balcoanelor au apărut noi camere, sprijinite pe grinzi din lemn de chêne, susținute uneori de stâlpi puși direct pe stradă.

porticuri
source de la photo : mapio.net

Moda a prins foarte repede și în scurt timp o întreagă rețea de astfel de camere acopereau străzile, iar oamenii circulau în voie pe sub ele.

porticuri
source de la photo : flickr.com

Cu timpul, pentru mai multă rezistență și siguranță, stâlpii de susținere din lemn au fost înlocuiți cu stâlpi de cărămidă. Acest lucru a permis construcții mai elaborate, cu bolți și arcade, asemănătoare unor tuneluri cu deschideri spre stradă.

porticuri
source photo : bolognatoday.it

Cum Italia respectă, întreține și restaurează tot ceea ce este vechi, au rămas până astăzi vechi porticuri din lemn care stau mărturie pentru primele extinderi ale caselor peste stradă.

porticuri
source de la photo : panoramio.com

Despre apariția porticurilor mai există o teorie, legată de comerț. Se spune că astfel vânzătorii mai căpătau un loc în plus pentru vânzare, înaintând în stradă. Pentru mine prima teorie este mult mai plauzibilă pentru că, practic sunt camere deasupra străzilor, iar strada este liberă pentru a putea fi circulată. Într-adevăr acum sunt o mulțime de magazine și cafenele celebre în aceste porticuri, dar acesta este farmecul orașului.

porticuri
source photo : blog.worldcafe-europe.net

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

Lettre d'information du vendredi matin
Informations et conseils des experts

fr_FRFrançais