BRICOLAGE

Comment protéger les fenêtres en bois ?

Când vine vorba despre materiale de finisare pentru exterior, toți producătorii vorbesc despre termene de garanție care foarte rar ajung la 10 ani. În general, spunem că produsele sunt bune dacă au o garanție de 5-6 ani. Mulți se sperie când aud acest termen, imaginându-și că vor trebui să-și vopsească ferestrele continuu. Este bine de știut că acest termen se referă la perioada în care finisajul rămâne intact, fără să apară crăpături sau exfolieri. Practic, după o perioadă de 5-6 ani ar trebui să apară primele semne de deteriorare. Prelungirea acestei perioade se poate face dacă în fiecare an, înainte de intrarea în anotimpul rece, rezervăm o zi pentru a face întreținerea ferestrelor.

entretien des fenêtres
sursa foto: indianexpress.com

În ce constă această întreținere? Toamna, tocurile ferestrelor se spală și se curăță de murdăria acumulată de-a lungul anului și se aplică un strat de material de întreținere (în general un ulei special) pe toată suprafața lemnului expus la exterior. Aplicarea se face foarte simplu, cu cârpa îmbibată în acest ulei. Practic, atunci când se spală ferestrele toamna, se spală bine cu apă și detergent și tocurile ferestrelor, se șterg cu cârpa, după care, cu o cârpă îmbibată în ulei de întreținere, se aplică un strat protector pe toată rama geamului. Astfel, zăpada și ploaia nu vor mai ataca stratul de vopsea sau lac, ci vor „mânca” din acest ulei.

entretien des fenêtres
sursa foto: thefamilyhandyman

Astfel de materiale de întreținere sunt în oferta tututor firmelor de lacuri și vopsele, precum și în magazinele de bricolaj. Uneori, chiar firmele care fac ferestrele recomandă materialul de întreținere, unele chiar îl furnizează. Și asta pentru că este mijlocul sigur prin care viața ferestrelor din lemn este prelungită. Este bine să contactați reprezentanții acestor firme și să le cereți să vă ajute să faceți rost de ele.

entretien des fenêtres
sursa foto: stonehouses.co.uk

Legat de rezistența finisajului unei ferestre, este bine de știut că nu toate materialele au același termen de garanție. Cu cât sunt mai transparente și mai lucioase, cu atât termenul de garanție este mai scurt.

entretien des fenêtres
sursa foto: modernize.com

Un producător bun de astfel de materiale nu va recomanda niciodată un sistem cu foarte mare transparență pentru că știe că va fi mult mai repede distrus de razele soarelui. Chiar dacă se aplică lac transparent, culoarea aplicata inițial (numita lazură sau impregnant), este semitrasparentă, protejând lemnul. Dacă se aplică lac fără lazură, chiar dacă lacul este special pentru exterior, rezistența finisajului scade considerabil. Cele mai rezistente sunt ferestrele vopsite, opace, prin care nu trece radiația solară.

entretien des fenêtres
sursa foto: marvin.com

Uneori se întâmplă ca fisurile să apară mai repede la ferestrele de pe o latură a casei decât de pe alta. Acest lucru nu se întâmplă pentru că au fost finisate diferit, ci pentru că sunt expuse la agresiuni diferite. Contează foarte mult cât timp pe an fereastra este bătută de soare, dacă ploaia cade direct sau este protejată de streașină sau o copertină, dacă zăpada se așează pe ea sau este mai retrasă și protejată de perete. Toate aceste agresiuni fac ca finisajul unei ferestre să cedeze mai repede decât al alteia. Dacă veți face întreținerea ferestrelor mai agresate de 2 ori pe an, mult timp nu va fi nevoie să le vopsiti sau lăcuiți.

entretien des fenêtres
sursa foto: preyses.com

Efortul depus pentru a face întreținerea ferestrelor este cu mult mai mic față de avantajele obținute. Daca nu ați făcut-o până acum, începeți de anul acesta. Vă asigur că nu veți regreta.

entretien des fenêtres
sursa foto: blog.diamondcertified.org

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

2 commentaires

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench