Entreprises - Divers

"Malheureusement, un pan de notre passé s'achève"

Am primit mesajul din titlu azi, 19 ianuarie, 2023, de la bunul meu prieten și fost coleg Walter Panigas. „Purtroppo un pezzo del nostro passato chiude” este mesajul lui însoțit de un link către sursă, veneziatoday.it, prin care mă anunța că Akzo Nobel închide sediul pe care îl deține în Peseggia-Scorzè, Italia.

Akzo Nobel este o companie multinațională, prezentă și în România, care produce lacuri și vopsele pentru toate suprafețele. Anunțul a fost făcut de sindicate care, în situația de incertitudine apărută, au și intrat în grevă.

Peseggia di Scorzè! Cunosc destul de bine acel loc și am mulți prieteni pe care i-am cunoscut acolo. Nu doar italieni.

La sfârșitul anilor ’90 am intrat în business/antreprenoriat (împreună cu Mihaela Radu) ca distribuitor de lacuri și vopsele industriale pentru lemn produse de ICLA, cu sediul la Peseggia di Scorzè. A fost perioada în care am început să vizitez Italia, să o cunosc și să o iubesc. Evident, oamenii, italienii, mi-au fost de mare ajutor, în special cei de la Peseggia di Scorzè. Atunci credeam că suntem noi norocoși că ne-am intersectat cu așa oameni și că putem colobora cu asemenea companie. Azi cred că era de fapt o obișnuință ca oamenii să își respecte cuvântul, ca înțelegerile să se facă cu o simplă strângere de mână, ca prieteniile să se lege pe viață.

La începutul anilor 2000, ICLA a fost achiziționată de Akzo Nobel și am intrat cu toții – mai întâi ca parteneri, apoi ca simpli colegi – în tumultul activității companiei multinaționale. Cu bune și cu rele. Rele, pentru mine, evident. Am cunoscut și mai mulți oameni – cu unii dintre ei am legat prietenii – dar am fost prinși în tipare de business, în proceduri organizaționale și în modul mai impersonal de colaborare. Dar trebuie să recunosc că în acea perioadă am învățat ENORM. Acum, dacă Akzo Nobel a luat decizia de a închide sediul de la Peseggia di Scorzè, sigur există o logică de business în spatele ei. Dacă nu o vedem acum, ni se va arăta în perioada următoare.

La știrea primită, i-am răspuns lui Walter „Comunque la vita va avanti. Userò le informazioni per scrivere due articoli, uno in rumeno per revistadinlemn.ro, l’altro in inglese per woodindustry.news. 🙂” (Totuși viața merge înainte. Voi folosi informația pentru a scrie două articole, unul în română pentru revistadinlemn.ro, celălalt în engleză pentru woodindustry.news).

Viața merge înainte. Amintirile, prieteniile rămân. Pentru mine și pentru Walter, ca și pentru mulți dintre prietenii și cunoștințele noastre, textul de mai sus este o știre. Pentru ceilalți, sper să vă fi plăcut fila mea de istorie.

A propos de l'auteur

Dan

J'ai eu la chance de travailler dans différents services. J'ai ainsi acquis de l'expérience dans les domaines de la finance, de la comptabilité, de la logistique, de la vente, des opérations et du marketing. Je suis un joueur d'équipe et un joueur polyvalent. Je suis un entrepreneur, j'ai coordonné la vente d'une entreprise de vernis à bois et de peinture à une multinationale. En 2016, j'ai découvert le monde numérique, l'édition et le marketing en ligne. Depuis, j'ai déplacé mon expérience et mes compétences accumulées en ligne.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench