Povești, legende, mituri – Bradul de Crăciun

Crăciunul este perioada cadourilor, a bucuriei și petrecerii timpului cu cei dragi în jurul bradului. Este însă și perioada poveștilor romantice, a celor despre spiriduși și fabricile de jucării fermecate, a legendelor despre obiceiurile care însoțesc această sărbătoare. Poveștile de Crăciun parcă nu sunt niciodată suficiente. De aceea, astăzi va fi tot despre povești și anume cele legate de bradul de Crăciun.

Bradul de Crăciun, simbol al speranței, iubirii și credinței

Sunt mai multe legende legate de bradul de Crăciun. Una dintre ele spune că o mică pasăre nu a putut pleca spre țările calde pentru că avea o aripă ruptă. Când vremea rea a venit a încercat să se ascundă în pădure. Mai întâi s-a adăpostit într-un stejar, apoi într-un ulm, dar niciunul nu a vrut să o primească de teamă să nu le mănânce fructele. Deznădăjduită, s-a așezat în zăpadă așteptându-și sfârșitul. Atunci un brad a văzut-o și a chemat-o la el, ocrotind-o și salvând-o. În noaptea de Crăciun s-a stârnit un vânt care a fost așa de mare încât toți arborii și-au pierdut frunzele. Toți, cu excepția bradului, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru bunătatea sa, lăsându-i frunzele veșnic verzi.

O altă legendă spune că, odată demult, au pornit la drum trei virtuți surori – Speranța, Iubirea și Credința – în căutarea copacul care să le reprezinte cel mai bine. Acesta trebuia să fie înalt ca speranța, mare ca iubirea și puternic precum credința. Căutând prin pădure, cele trei virtuți au întâlnit bradul și au realizat că el este ceea ce căutau. De bucurie, l-au luminat cu razele stelelor, împodobindu-l. Și astfel bradul a devenit arborele care simbolizează veșnic speranța, iubirea și credința.

Când a început tradiția pomului de Crăciun

Originile pomului de Crăciun se duc mult înapoi, în preistorie, pe când strămoșii noștri păgâni sărbătoreau solstițiul de iarnă în preajma datei de 21 decembrie cu crengi veșnic verzi sau cu crengi împodobite. Asemenea obiceiuri nu erau doar pe teritoriul Europei. Dovezi ale sărbătorilor s-au găsit și în Egipt sau China. Druizii din Anglia și Franța se închinau stejarului și decorau cu ramuri de stejar în onoarea zeului recoltei.

În timp ce păgânii se închinau la stejar, creștinii au ales bradul datorită formei sale de triunghi care duce cu gândul la Sfântă Treime. Se pare că primul care a folosit forma triunghiulară a bradului asociată creștinismului a fost Sfântul Bonifaciu, în secolul VIII, în călătoria sa prin Germania. Festivalurile păgâne, cele care preamăresc zei sau obiceiuri precreștine, continuă însă să folosească frunzele de stejar.

Primul brad ridicat în public și consemnat în documente a fost la Riga, în Letonia, în anul 1510. A fost decorat cu flori de hârtie și fructe, fiind o combinație între tradiția păgână și cea creștină. Cam în aceeași perioadă, în Germania, Martin Luther a spus să se pună lumânări în pomul de Crăciun pentru a simboliza stelele ce strălucesc toată noaptea, obicei care s-a răspândit repede în toată țară.

Mai târziu, în anii 1700, emigranții germani au dus obiceiul pe teritoriul de azi al SUA, iar la sfârșitul secolului ajunsese deja și în Canada. Tot în anii 1700 bradul de Crăciun a ajuns și în Rusia, adus de Petru cel Mare. Obiceiul a durat aici peste 200 de ani, până când a fost scos în afara legii după revoluția bolșevică din 1917.

Cu toate că acum Danemarca este cea mai mare producătoare de brazi de Crăciun, primul brad a fost ridicat oficial în Piața Primăriei din Copenhaga în anul 1914. Nu a fost însă primul brad din Danemarca. Prima atestare documentară a unui brad de Crăciun aici datează din 1808. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut în 1841 când soțul de origine germană a reginei Victoria, prințul Albert, i-a făcut cadou soției sale un brad care a fost pus în Castelul Windsor și împodobit. Obiceiul s-a răspândit în timp scurt în toată Anglia și în colonii.

Tradiția bradului de Crăciun în România

În România, bradul a fost privit întotdeauna ca un simbol, încă înainte de a fi unul creștin. Era dăruit la naștere, împodobit la nuntă sau la înmormântare. Și acum, în sate se mai respectă încă obiceiul de a împodobi bradul la nuntă cu fructe și hârtie colorată.

Împodobirea bradului de Crăciun a apărut în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Obiceiul a venit pe filiera germană și sunt vehiculate două variante ale apariției primului brad. Una spune că totul a pornit de la bona nemțoaică a unui boier bogat, care a împodobit un brad pentru copiii de care se ocupa. A doua, cea considerată oficială fiind susținută de documente, spune că obiceiul a fost adus în țară de Principele Carol de Hohenzollern, viitorul rege Carol I al României. Obiceiul familiei regale de a sărbători Crăciunul în jurul bradului s-a răspândit rapid printre nobilime, instaurând astfel obiceiul.

Bradul se împodobește mai ales cu globuri și luminițe. Despre primele globuri de sticlă, într-o altă poveste

Alte povești, legende, mituri.