De ceva vreme voiam să scriu despre rindele. Când am fost la prietenii mei cu sótão com lixo mi-au povestit despre setul de rindele de toate mărimile moștenit de la bunicul fetelor care se ocupase cu tâmplaria. Ne-am luat cu mansarda si am uitat să le fotografiez. Dar cu siguranță o voi face cu prima ocazie. Până atunci însă m-am gândit să vorbim puțin despre rindele pentru că ele sunt un simbol al tâmplăriei.
Rindeaua este o unealtă cu ajutorul căreia se poate îndepărta un strat de lemn de pe o suprafață plană, se pot îndrepta suprafețe, se pot netezi (finisa) suprafețele, pot fi teșite muchiile sau se pot face falțurile la uși. Nu toate aceste operații se fac cu aceeași rindea, dar în principiu sunt construite la fel. Elementul principal este o lamă metalică ascuțită și un corp. Lama trece prin corp printr-o fantă numită gura rindelei și ajunge la lemn. Prin trecerea rindelei peste lemn se iau straturi din acesta, mai groase sau mai subțiri în funcție de poziția lamei, unghiul la care e pusă, presiunea care se exercită asupra rindelei.
Rindelele au fost inventate sute de ani în urmă, fiind documente și chiar piese care atestă existența lor încă din vremea romanilor. Inițial au fost făcute din lemn, cu o gaură dreptunghiulară în corp și o fantă pe talpă iar lama era fixată cu o pană din lemn atașată de fantă. Este modelul care a fost găsit în siturile arheologice din Europa și Asia sau în documentele scrise făcute de vechii arhitecți și constructori și care se află în biblioteci.
La sfârșitul secolului 19 un inventator din Massachusetts, Leonard Bailey, a făcut pentru prima dată rindeaua cu corp de fontă. Patentul acestei invenții a fost cumpărat câțiva ani mai târziu de firma Stanley, Rule&Lever, un producător de scule din Connecticut, SUA. Firma a dezvoltat și imbunătățit continuu designul ajungând la cele care se vând astăzi. Față de dotările simple din trecut noile modele au șuruburi pentru a ajusta adâncimea de așchiere, pentru ajustare laterală și alte astfel de ajustări. Acum corpul este făcut din oțel sau bronz.
Indiferent de materialul din care este făcută, rindeaua poate fi de diferite mărimi, de la foarte mică, până la rindele lungi de mai bine de 1 m (gelău). Pentru a rașcheta lemnul ea este împinsă în lungul fibrei (dar se poate lucra și perpendicular pe fibră). Excepție fac rindelele japoneze care sunt trase pe suprafața lemnului.
Căutând recomandări privind rindelele am văzut că mulți merg pe cele metalice Stanley spunând că sunt cele mai bune rindele ce pot fi achiziționate. Am avut însă surpriza să gâsesc păreri ale unor meșteri tâmplari tradiționali, atât la noi cât și în afară, care consideră rindelele din lemn mult mai bune decât cele metalice.
Este vorba de tâmplarii aceia care fac îmbinări tradiționale fără cuie, cei care lucrează manual mobilier de artă sau rustic deosebit sau alte lucruri de finețe. Argumentele lor în favoarea rindelelor din lemn sunt următoarele:
- sunt mai ușoare decât cele metalice. Atunci când lucrezi mult de mână, când toate suprafețele sunt prelucrate prin rindeluire, o unealtă grea te obosește mai repede și astfel devine ineficientă;
- alunecă mai bine pe lemn. Lemnul pe lemn alunecă altfel decât metalul pe lemn. Pentru a aluneca cât mai bine est nevoie ca talpa metalică să fie ceruită intens, ceea ce ar putea deranja prelucrările și finisările ulterioare. Rindeaua de lemn nu are nevoie de ceruire iar suprafața lemnului nu va fi alterată;
- complexitatea noilor rindele de metal. Cu atâtea șuruburi care ajustează unghiul, grosimea, așezarea lamei, devine dificil să găsești cea mai bună pozitie a lamei astfel încât rașchetarea să fie perfectă. Rindeaua de lemn este simplă, fiind suficientă ascuțirea lamei și așezarea ei corectă. Pentru fiecare tip de rașchetare se folosește un anumit tip de rindea, nu una pentru toate operațiunile, pe care o reglezi continuu;
- se repară ușor. Ca orice unealtă și rindeaua se poate strica. Faptul că este din lemn iar cel ce o utilizează este tâmplar înseamnă ca ea poate fi reparată imediat. O rindea metalică stricată înseamnă oprirea din lucru până când aceasta va fi reparată de un specialist;
- tradiția. Ultimul argument a fost chiar neașteptat. Folosind rindeaua din lemn intri într-o comunitate selectă de oameni care au lucrat astfel lemnul încă din vremea Romei antice si până la sfârșitul secolului 19. Oameni care și-au făcut singuri casele și mobila, care au prelucrat singuri lemnul. Rindeaua metalică este sinonimă cu era industrială, cu introducerea mașinilor în prelucrarea lemnului, cu îndepărtarea de ceea ce înseamnă sufletul lemnului. Așa că, dacă meșterul folosește mașini în prelucrarea lemnului, folosirea unei rindele metalice nu însemna nimic. În schimb, dacă totul este făcut manual, nimic nu se compară cu o rindea din lemn bine reglată.
Recunosc că argumentele cu care tâmplarii clasici, tradiționaliști își susțin alegerea m-au impresionat. Nu mă așteptam la astfel de argumente de la persoane care par mai degrabă dure. Și apropo, voi ce alegere ați face?
Só usei uma plaina eléctrica, a einhell (há 5 anos - quando fiz os meus painéis de vedação - feitos de formão verde). Lixei-a com uma flexo (tambor e discos com grão 40) 🙂 após 20 segundos de utilização o disco carregava e eu não sabia qual era o problema. Partile superioare le am tagliat semirotund cu un pendular einhell. Langa aceste doua machinarii extraordinari de retardate, mi am cumpar am si un grander cu vibratii cu vibratii che non mi a fost de folos niciodata niciodata.
Não tenho um grama de experiência na utilização de uma plaina. Mas há cerca de três meses que ando a pesquisar intensamente o lado teórico do trabalho em madeira - porque quero montar a minha própria oficina. Quero uma oficina profissional, não uma oficina industrial. Mas quero que o meu trabalho seja eficiente. Quero uma oficina bem equipada, não uma pobre. Uma oficina onde eu possa fugir das pessoas, não da minha mulher (estou a brincar). Quero uma oficina criativa, não uma oficina para preguiçar.
Portanto: uma oficina equipada com ferramentas eléctricas (de alto desempenho) é uma oficina que facilita a parte grosseira do trabalho. Para o acabamento/precisão, em que as ferramentas eléctricas são impotentes, não creio que o trabalho seja assim tão pesado/exaustivo se os chanfros forem metálicos porque... não creio que alguém vá serrar troncos. Para trabalhar com as tábuas grandes, usa-se a inércia/força/peso do corpo para evitar o cansaço das mãos. Com as pequenas, sejamos sérios: a diferença de peso entre as de madeira e as de metal é indiferente. A precisão e a resistência das molduras metálicas devem ser superiores às das molduras de madeira. Esta é a minha opinião desaconselhada!
Obrigado pela vossa opinião e pelos vossos argumentos. 🙂
Tudo de bom!
Bom artigo, mas gostaria de acrescentar as vantagens do rodapé metálico, se possível.
Um aspeto muito importante é que a sola da moldura esteja perfeitamente plana. As paredes de madeira perdem a sua planura com o tempo devido ao desgaste e precisam de ser niveladas. As molduras japonesas têm de ser aparadas e isso requer experiência (posso explicar melhor se necessário). O armazenamento de tábuas de madeira é dispendioso, a madeira trabalha e há torções, fissuras, etc.
Na minha opinião, as molduras metálicas fabricadas pela Lee Valley Tools ou pela Lie Nielsen são claramente superiores às molduras de madeira. Argumentos:
1. A sola é perfeitamente plana, de facto, é perfeitamente plana. São planificadas em máquinas de retificação plana sob jato de água para eliminar a tensão da liga.
2. Com a biseladora do tipo bisel para cima, pode jogar com o ângulo de ataque mudando simplesmente a faca. Os biséis de madeira têm um ângulo de ataque fixo. O ângulo de ataque é muito importante quando se está a desbastar madeira com um veio difícil (que muda frequentemente a direção do veio - bird eye maple).
3. A abertura da "boca" pode ser regulada, o que é importante para aplainar madeira com grão difícil ou no fim do grão.
4. Ajustar um guarda-lamas de metal é realmente muito simples e não concordo com o argumento de que são "complexos". Pelo contrário, as clássicas Stanley Bailey, Record, etc., permitem ajustar a profundidade durante o aplainamento. Com as pranchas de madeira, é necessário parar e ajustar com um martelo.
5. Paul Sellers utiliza rodas Stanley há 20-30 anos e continua a utilizá-las 🙂
6. O peso é uma vantagem se quiser levar muito material. A possibilidade de mudar rapidamente a faca com uma boca curvada é outra grande vantagem.
É possível e muito obrigado pelas adições. 🙂
Era também esse o objetivo, recolher o maior número possível de opiniões, tanto de amadores como de profissionais. Queria também recolhê-las no FB e voltar a apresentar as conclusões.
Tudo de bom!
Há apenas um cenário em que, na minha experiência (limitada), uma prancha de madeira mais leve tem vantagem sobre uma prancha de metal. Não se pode trabalhar na oficina a toda a hora. Quando se tem de aplainar "em movimento", numa posição em que a plaina tem de ser apoiada, em que não está apoiada na madeira que se está a aplainar, uma plaina mais leve é útil. Na minha experiência, estes casos são extremamente raros.
Obrigado pela vossa opinião.
Tudo de bom!
Trabalho com madeira há 2 anos e escolho a plaina de madeira, se a lâmina estiver afiada, pode trabalhar com ela muito facilmente. O carpinteiro tem uma ligação direta com a madeira quando trabalha à mão (digo isto por experiência própria).
O marceneiro também deve ter uma ligação direta à madeira quando trabalha eletricamente. Caso contrário, o resultado não é tão bom. Na minha opinião.
A retificação plana de uma superfície metálica é feita na presença de um líquido (emulsão) para minimizar a rugosidade e arrefecer o material a retificar.
Por outro lado, o corpo de madeira é mais quente e o mercado está cheio de ferramentas eléctricas. De que serve comprar uma cabeça eléctrica de metal cara se não se sabe usar primeiro uma de madeira barata?