Acabamento DIY - Técnicas de acabamento

Tratamentos aplicados em móveis ou bancadas de madeira que suportam o lava-loiça para resistir à humidade

Ideea folosirii lemnului pentru mobilierul din baie se lovește aproape întotdeauna de temerea că nu va rezista mediului umed. Temere nejustificată dacă ne gândim la butoaiele din lemn în care sa făcea baie în trecut, la saunele finlandeze sau la grătarele din lemn pe care le găseai în trecut în mai toate băile. Lemnul se descurcă bine în aceste medii, iar dacă protejat va fi evitată instalarea mucegaiul. Un blat de baie tratat cu ulei rezistă foarte bine, cu condiția ca acel finisaj să fie reîmprospătat atunci când uleiul dispare. Mult mai sensibile la apă sunt lipirile care trebuie făcute cu adezivi rezistenți si materialele sau soluțiile constructive folosite la obținerea mobilierului de baie. Sa vedem cum putem finisa un blat sau un mobilier din lemn pe care se sprijină chiuveta din baie pentru a le face cât mai rezistente la umiditate.

bancada de casa de banho

Proteção com óleos

Uleiul este cel care pune cel mai bine în evidență lemnul și-i păstrează aspectul natural. Cei care-l apreciează își doresc să-l vadă și să-l simtă chiar si în condiții mai dificile, așa cum sunt cele din baie. Un blat de baie poate fi făcut din orice fel de lemn, recomandate sunt însă speciile mai dure (carvalho, ulm, acácia) sau cu conținut de rășini (molid, pin, larice). Cel mai indicat este să se folosească painéis maciços. Daca se folosește lemn masiv, el trebuie îmbinat astfel încât să se evita stagnarea apei. Pentru lipire se folosește întotdeauna adeziv rezistent la umiditate, din classes D3 ou D4. Dacă în loc de blat se folosește mobilier din lemn, designul trebuie astfel ales încât să nu fie zone greu accesibile. Acolo apa poate ajunge cu ușurință, dar va fi greu de șters. Zona va rămâne umedă permanent și va dezvolta mucegaiuri. Îmbinările prin lipire sau cu elemente metalice trebuie să fie și ele rezistente la umiditate.

Dacă alegeți ulei pentru protejarea blatului de baie sau a mobilierului, căutați-l pe cel pentru lemn. Sunt mai multe feluri de ulei. Puteți folosi óleo de tungue, óleo de linhaça ou misturas destes óleos - Óleo dinamarquês ou óleo de teca (nu este din lemn de tec, doar seamănă cu culoarea tecului). Există și amestecuri ale diferitelor firme, mai mult sau mai puțin naturale. Spun mai puțin naturale pentru că există și uleiuri sintetice. În general, prețul este cel care arată cât de natural este un produs. Cu cât este mai mare cu atât este mai curat, mai natural. Uleiurile naturale pot fi folosite fără probleme la protejarea lucrurilor cu care venim în contact. Pentru obiecte ce vin în contact cu mâncarea se folosește óleo mineral.

Pentru a fi cât mai rezistent la umiditate lemnul trebuie să absoarbă ulei în profunzime. De aceea este bine să se aplice ulei în exces, să fie lăsat să absoarbă 30-45 minute, după care lemnul să fie șters cu o cârpă moale care absoarbe bine și nu lasă scame. Ștergerea este obligatorie pentru că altfel lemnul devine lipicios. Aplicarea uleiului se face cu o cârpă moale sau cu pensula, pe ambele fețe, pe muchii, inclusiv în golurile decupate. Dupa 24 de ore, timpul necesar uscării, operația se reia. Se pot aplica astfel 2-4 straturi. Lemnul trebuie să fie uscat corespunzător (8-12% umiditate), șlefuit și desprăfuit.

bancada de casa de banho

Proteger com vernizes ou tintas resistentes à humidade

Cei care nu au încredere în ulei sau vor să aibă un finisaj mai rezistent în timp și care să asigure și rezistența mecanică a suprafețelor protejate, pot folosi lacuri sau vopsele. Ele trebuie să fie rezistente la umiditate pentru că altfel se albesc și se scorojesc. Este cazul lacului nitrocelulozic, foarte cunoscut și folosit. Este un lac cu aspect plăcut, dar foarte puțin rezistent la umiditate. Nu este recomandat nici pentru blaturile de masă, cu atât mai puțin pentru cele din baie.

Cele mai rezistente lacuri în astfel de cazuri sunt cele din două componente, adică lacurile cu întărire chimică. Este cazul vernizes de poliuretano, acrílico, poliéster. În urma reacției chimice dintre cele doua componente ale lacului va rezulta o peliculă cu rezistențe mecanice și fizico-chimice foarte bune. Blatul sau mobila astfel finisată vor fi mult mai rezistente la umiditate, dar și la zgârieri, abraziuni sau loviri. Aplicarea trebuie făcută și în acest caz, pe ambele fețe, pe muchii și în decupaje. Se aplică 2-3 straturi de lac (sau 1-2 grund + 1 lac), cu șlefuire între straturi pentru a obține o suprafață cât mai plăcută la atingere.

Dacă vă propuneți să protejați singuri lemnul din baie vă recomand să folosiți lacuri pe bază de apă pentru a evita neplăcerile provocate de evaporarea solventului. Chiar dacă nu au întărire sunt suficient de rezistente pentru a proteja lemnul de umiditate. Există posibilitatea ca suprafața lăcuită să capete un aspect opalescent dacă vine în contact cu apa imediat după uscare. Nu vă speriați! Lacul pe bază de apă are o perioadă de uscare în profunzime mai lungă (până la 2-3 saptamani), timp în care poate să mai absoarbă din umiditatea existentă. Opalescența va dispărea dacă îndepărtăm sursa de umezeală. Revenirea va fi mai rapidă dăcă în exista o sursă de căldură. Este bine ca, după finisare, să lăsați blatul cel puțin 48 de ore înainte ca apa să ajungă pe suprafață.

bancada de casa de banho

Reguli ce trebuie respectate pentru ca finisajul să fie rezistent în timp

Pentru ca finisajul să reziste cât mai mult, protejând astfel blatul de baie sau mobilierul, vă recomand următoarele:

  • Acoperiți foarte bine cu ulei sau lac toate părțile blatului sau ale mobilierului. Nu considerați că dacă ați fixat foarte bine chiuveta în zona decupată nu mai este nevoie să finisați acea zonă. Apa ajunge cu ușurință în cele mai ascunse locuri. Iar dacă nu observați acest lucru este și mai rău. La un moment dat veți simti miros de mucegai și nu veți stii de unde;
  • Refaceți finisajul cu ulei atunci când suprafața lemnului începe să-și modifice aspectul inițial (uneori capătă un aspect ușor uscat). În timp, uleiul este îndepărtat prin ștergere sau în timpul curațeniei. Nu lăsați să dispară total, va fi mai dificil de reparat. Dacă veți reacționa imediat ce aspectul se schimbă, refacerea va fi mult mai simpla. Este suficient să ștergeți suprafața cu cârpa îmbibată în ulei;
  • Nu lasați uleiul în exces neșters pentru că nu se va usca. Va deveni lipicios, neplăcut la atingere și foarte greu de îndepărtat;
  • După utilizarea chiuvetei nu lăsați apa să băltească pe suprafața uleiată. Veți scurta perioada până la refacerea finisajului.
  • Șlefuiți suprafața lemnului înaintea aplicării protecției. Fibra ridicată, pe lângă aspectul neplăcut, poate fi și modul prin care apa ajunge în lemn;
  • Folosiți cu grijă obiectele foarte ascuțite care pot deteriora pelicula de lac. Lacurile sunt rezistente, dar nu imposibil de penetrat. Apariția unei zgârieturi profunde compromite protecția. Apa poate ajunge sub peliculă și finisajul cedează.

bancada de casa de banho

O mobiliário apresentado no artigo é fabricado por Mobiliário iPlan - Dragos Costache e Constantin Iosif

As fotografias são propriedade da iPlan Furniture


Sper să vă fie de folos informațiile. Dacă credeți ca ar fi utile si pe altora, puteți distribui. Iar dacă aveți întrebări, neclarități sau vreți să faceți completări, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat.

Mihaela Radu

Mihaela Radu é engenheira química, mas tem uma grande paixão pela madeira. Trabalha neste sector há mais de 20 anos, sendo o acabamento da madeira o que a definiu durante este período. Adquiriu experiência de trabalho num instituto de investigação, na sua própria empresa e numa multinacional. Deseja partilhar continuamente a sua experiência com aqueles que partilham a mesma paixão.... e não só.

6 comentários

Adicionar um comentário

Este sítio utiliza o Akismet para reduzir o spam. Saiba como são processados os dados dos seus comentários.

    • Olá!
      Sobre o óleo só podem ser aplicados vernizes ou tintas à base de white spirit (petrosina) ou terebintina. Estes vernizes têm baixa resistência e não são recomendados para pavimentos. A proteção exterior do óleo é muito boa contra a humidade. O problema é que, com o tempo, o óleo é lavado pela chuva e o acabamento tem de ser refeito. Recomenda-se que, pelo menos uma vez por ano, seja aplicada uma camada adicional de óleo para que a proteção seja mantida.
      No que diz respeito à dureza, é preciso contar com a dureza da madeira.
      Tudo de bom!

  • Olá!
    Gostaria de instalar na minha casa de banho uma antiga cómoda da sala de estar, feita de madeira maciça, mas não sei exatamente qual é, parece carvalho.
    Se bem entendi, os passos seriam: desengordurar com detergente da loiça, lixar, uma demão de primário, outra lixagem entre as duas demãos, outra demão de primário e depois verniz à base de água. Por favor, complete ou corrija se eu tiver alguma coisa errada. A lixagem será efectuada com que grão?
    Obrigado!

    • Boa noite!
      A sequência das operações é muito boa.
      A lixagem da camada antiga de verniz ou de primário é efectuada com uma lixa de grão 280 ou 320 ou com uma esponja abrasiva fina.
      Uma vez que vai utilizar a cómoda na casa de banho, recomendo a aplicação de uma fina camada de cera para madeira/mobiliário sobre a última camada de verniz. Aplicar depois de o verniz estar completamente seco (min. 24 horas), com um pano de algodão macio, deixar atuar durante 2-3 horas e depois polir com um pano de algodão limpo. A cera protegerá melhor contra a água. Bloqueia os poros do carvalho, impedindo a entrada de água. Além disso, durante o primeiro mês, até que a reação na profundidade da camada esteja completa, o verniz hidrófugo absorve a humidade do ambiente em que é colocado e pode moldar-se facilmente (torna-se ligeiramente lácteo). Recupera se a humidade baixar e se o ambiente estiver quente. Após um mês a um mês e meio, o fenómeno desaparece por si só. A cera protegerá o lago e diminuirá as probabilidades de isso acontecer.
      Boa sorte!

  • Boa noite,

    Tenho uma velha taça de madeira que quero utilizar como lavatório de casa de banho. Que tratamento posso utilizar para a tornar impermeável? Ainda não decidi se a deixo ao natural ou se a pinto de branco.
    Se o deixar ao natural, só o óleo é suficiente? Linho, tungue, mineral?
    Se o pintar, adiciono óleo previamente ou aplico a tinta diretamente? Em quantas demãos? Pode dar-me uma recomendação de tinta (uma marca)?

    • Boa noite!
      O acabamento mais utilizado para os lavatórios é a resina epóxi e o verniz de poliuretano.
      Se optar pelo óleo, recomenda-se o óleo mineral para os lavatórios de cozinha e o óleo mineral ou de tungue para os lavatórios de casa de banho. O óleo é aplicado em várias demãos sucessivas, com um pano e um período de secagem de 24 horas entre elas. A madeira deve estar saturada de óleo para que o lava-loiça seja resistente. A tinta, o verniz ou qualquer outro material não pode ser aplicado sobre o óleo porque não adere.
      Não é necessário pintar a madeira para a colorir. Pode aplicar primeiro uma tinta branca à base de água ou solvente, deixar secar e depois tratar com resina epóxi ou óleo. Isto tornará as fibras da madeira mais visíveis.
      No entanto, se ainda quiser pintá-lo, deve utilizar resina branca ou óleo de cor branca e aplicá-lo como se fosse um verniz.
      Recomendação de material - ICA da Lomilux.
      No link abaixo tem uma descrição completa de como fazer o acabamento de pias de madeira.
      Boa sorte!
      https://revistadinlemn.ro/2019/08/02/chiuvete-din-lemn-tratamente-pentru-rezistenta-la-apa-intretinere/

Categorias

Subscrever a newsletter

Boletim informativo Sexta-feira de manhã
Informações e conselhos dos especialistas

pt_PT_ao90Português (AO90)