Uleiul este varianta pe care o aleg în majoritatea cazurilor când trebuie să finisez lemn aflat la exterior, mai ales dacă este vorba despre un proiect de bricolaj. Kreidezeit Lazurile sunt printre preferatele mele pentru că au rezistențe bune în timp. În urmă cu mai bine de cinci ani am văzut cum a fost refăcută fațada din lemn a unei case aflată pe malul lacului Snagov și finisajul arată în continuare foarte bine. Amestecul de óleo de tungue și de in protejează lemnul foarte bine împotriva intemperiilor, iar conținutul mare de pigmenți asigură rezistența la radiațiile solare.
De data aceasta am apelat la lazurile Kreidezeit pentru a reface finisajul unor uși exterioare din lemn. Sculptura complicată de pe suprafața ușilor din lemn de stejar și finisajul anterior făcut cu óleo de linhaça din abundență nu prea lăsau loc altor variante. Ar fi fost greu de îndepărtat total uleiul, pentru a aplica, fără riscuri, un finisaj de exterior pe bază de apă. Așa că am rămas la varianta gândită încă de la început – lazură precolorată pe bază de ulei – sperând ca procesul de curățare a ușilor să nu fie foarte dificil. Speranțe deșarte! 🙂
Cum am ajuns să mă ocup de această „lucrare”
Locuiesc aproape de strada Pitar Moș, unde se află biserica cu același nume. Este o biserică mică și foarte veche, fiind ctitorită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Renovarea total greșită făcută înainte de 1989 a stricat în bună parte pictura murală, fapt ce a dus la neintroducerea ei în patrimoniul național. De aceea, lucrările de refacere a micii biserici s-au făcut greu și de multe ori greșit.
Din fericire, de peste 15 ani biserica are un preot paroh hotărât să aducă biserica la „strălucirea” de odinioară. A luptat mult, a vorbit cu toată lumea încercând să strângă o comunitate în jurul bisericii care să sprijine demersurile sale. Și a reușit. Procesul a început cu mulți ani în urmă și între timp au fost refăcute stranele, pictura interioară și cea exterioară, s-au montat lumini arhitecturale. Aspectul bisericii s-a schimbat mult în bine, lucru care i se datorează în totalitate.
Acum a venit rândul ușilor din stejar sculptat, cele duble din față și una simplă, la intrarea în altar. Știind care este specializarea mea, m-a întrebat dacă pot ajuta. Am început să caut pe cineva care să facă lucrarea, dar a fost imposibil să găsesc un meșter dornic să se înhame la o lucrare așa de mică. Așa că am apelat la un foarte bun prieten, foarte priceput în lucrul cu materialele de finisare, căruia i-am propus să refacem împreună ușile. Și așa a început aventura.
Ce materiale și metodă de lucru am ales pentru curățarea lemnului de stejar
Primul pas a fost să vedem starea reală a ușilor, pașii și metoda de lucru și să facem rost de materialele necesare. Ușile arătau destul de bine din punct de vedere al integrității lemnului, dar erau foarte murdare și încărcate cu ulei gumos. Fuseseră tratate anual, din abundență, cu ulei de in fără a fi, însă, șters surplusul. Uleiul de in nu este dintre produsele care pot fi aplicate în cantitate mare pentru a forma peliculă. În strat gros nu se usucă niciodată, formând o masă gumoasă foarte lipicioasă care prinde tot praful și toată mizeria din atmosferă. Asta explica aspectul lor foarte murdar.
Următorul pas a fost să vedem cum putem îndepărta mizeria și guma de ulei. Primul gând a fost apă cu detergent, dar metoda nu a avut succes din cauza stratului gros. Nici șlefuirea cu disc de hârtie abrazivă nu a reușit, hârtia încărcându-se imediat. O soluție foarte bună ar fi fost decapagem com bicarbonato de sódio, dar fondurile nu permiteau acest lucru. Așa că am decis să folosim decapant, urmat de ștergere cu diluant și șlefuire.
Ultimul pas al pregătirilor – materialele necesare (pe care le-am achiziționat de la un magazin de bricolaj, cu excepția lazurii și a diluantului):
- Decapant. Pentru că informațiile referitoare la eficiența lor erau contradictorii, am decis să luăm 3 tipuri, urmând a vedea cu care obținem rezultatele cele mai bune. Am folosit Decanol Super/Policolor, Dekapant Gel/Kober și Decapant Universal Extra Strong/Supralux.
- Role din hârtie de șlefuit pe care le-am folosit pe bormașină
- Perii de sârmă
- Bureți abrazivi grosieri, medii și fini
- Escovas.
Am mai folosit recipiente de plastic, amestecătoare din lemn și cârpe de bumbac. Cele mai bune cârpe de șters sunt cele din tricouri vechi. De data aceasta, însă, le-am făcut dintr-o față de masă veche și au absorbit foarte bine, fără să lase scame.
De ce a fost dificilă curățarea lemnului și cum am reușit să îndepărtăm stratul gros de ulei
Pentru a curăța stratul gros și gumos de ulei de in am aplicat cu pensula decapantul și după 20 de minute am început îndepărtarea cu peria de sârmă a stratului înmuiat. Procesul a fost dificil, mai ales din cauza sculpturii care împodobea toată suprafața ușilor. Ajungeam greu în zonele din planul doi și am renunțat repede la utilizarea bormașinii cu rolă de hârtie abrazivă de teama de a nu strica sculptura. Am rămas la peria de sârmă, mai ușor de controlat.
O altă problemă a fost încărcarea periilor de sârmă cu uleiul gumos luat de pe ușă, ceea ce o făcea repede inutilizabilă. Având, însă, mai multe, am putut să le lăsăm pe cele colmatate în diluant pentru a se curăța, timp în care avansam folosind o perie curată. Pentru curățare am folosit acetonă și diluant de spălare, îndeajuns de agresive pentru a face din nou peria utilizabilă.
Dintre cei trei decapanți folosiți, de departe cel mai bun a fost Supralux extra strong. A acționat în profunzime astfel încât nu a fost nevoie să revenim de mai multe ori pentru a îndepărta total uleiul vechi. Rezultate satisfăcătoare am avut și cu decapantul marca Kober, cel mai slab fiind Decanolul de la Policolor. La final, indiferent de decapantul folosit, am ”spălat” suprafața cu diluant. Am folosit un diluant profesional de spălare, datorită conținutului mare de acetonă care-l face mai eficient. Spălarea s-a făcut cu pensula pentru a pătrunde și în cele mai dificile locuri. La final suprafața a rămas curată, fără gume de ulei și fără să fie lipicioasă, cum era după decapare.
Curățarea ușilor de uleiul vechi și transformat în gumă a fost cea mai dificilă parte a lucrării. Când se protejează lemnul cu ulei de in, excesul de ulei rămas neabsorbit TREBUIE îndepărtat prin ștergere. Altfel se va transforma într-o gumă care reține toată murdăria din atmosferă stricând repede aspectul obiectului protejat.
Finisarea cu lazură Kreidezeit
După îndepărtarea vechiului strat de ulei și spălarea suprafeței cu diluant am șlefuit toată suprafața cu burete abraziv mediu. Suprafață a devenit plăcută la atingere fără a fi foarte fină, astfel încât a putut absorbi lazura. După ștergerea prafului de lemn cu cârpa am început aplicarea cu pensula a lazurii Kreidezeit precolorată stejar deschis, culoare foarte potrivită cu ușile din stejar masiv ale bisericii. Aplicarea s-a făcut în exces și după 45 minute, timp în care lemnul a absorbit cât a avut nevoie, am șters întreaga suprafață cu o cârpă curată, insistând pe zonele sculptate pentru a nu rămâne ulei ascuns.
Timpul minim de uscare a lazurii este de 24 ore, dar noi am lăsat mai mult de atât. Nu este o problemă dacă lăsați mai mult timp, problemă este dacă se aplică al doilea strat înainte ca primul să fie complet uscat. Am lăsat mai mult timp pentru că au fost câteva zile foarte călduroase, fiind greu și riscant de aplicat uleiul în condiții de caniculă.
După ce au trecut zilele foarte călduroase, am reluat activitatea. Era nevoie și de al doilea strat de lazură pentru o rezistență bună în timp. Pentru a nu închide foarte mult culoarea ușilor am decis ca al doilea strat să fie de lazură incoloră. Primul strat adusese suficientă culoare pentru ca ușile să fie protejate de razele soarelui, mai ales că nu erau expuse direct. Ușa din spate aproape că nu e ”văzută” de soare niciodată, iar cele din față, pe lângă protecția dată de arborii înalți din curte, are și o copertină care o protejează suplimentar.
Am aplicat lazura incoloră la fel ca pe cea colorată, cu pensula, în exces, după care am șters uleiul neabsorbit de lemn cu cârpa curată. Timpul de așteptare a fost tot de 45 de minute. A rezultat o suprafață cu o culoare frumoasă, plăcută la atingere și mai ales, curată.
ATENȚIE! Resturile de ulei, cârpele și bureții îmbibați pot prezenta fenomenul de autocombustie, mai ales în zilele foarte calde și dacă stau direct în bătaia soarelui. Este din cauza uleiurilor volatile din solvent. Pentru a preîntâmpina orice problemă toate resturile trebuie puse în recipientele goale de ulei și acoperite cu apă. Uneltele folosite se spală bine cu diluant, după care se șterg bine sau se țin în apă. Și noi am pus toate cârpele folosite în recipientele rămase goale și le-am acoperit cu apă.
Em conclusão
Acum ușile biserici Pitar Moș arată din nou bine. În urma întregului proces am rămas cu o stare de bine pentru că am putut face acest lucru, dar și cu câteva concluzii:
- Uleiul nu trebuie lăsat în exces decât dacă producătorul recomandă acest lucru (există uleiuri cu întăritor care formează peliculă). În general, uleiurile naturale nu fac peliculă vizibilă, așa cum fac lacurile, iar excesul neșters nu se usucă ci se transformă în suprafețe gumoase, lipicioase, care atrag murdărie și praf.
- Uleiul transformat în gumă se îndepărtează foarte greu, mai ales dacă suprafața nu este plană. Încarcă repede hârtia de șlefuit și periile de sârmă, făcându-le inutilizabile. Soluția cea mai eficientă a fost decaparea urmată de ștergerea suprafeței cu diluant.
- Decapanții folosiți au avut putere de acționare diferită, cel mai eficient fiind cel extra strong, marca Supralux.
- Pentru rezistență cât mai bună în timp, lazura pe bază de ulei se aplică în exces, se lasă pe lemn ca să absoarbă bine, după care se șterge excesul. Se aplică minimum 2 straturi. Cel puțin unul dintre ele trebuie să aibă conținut de pigment (colorat semitrasparent) pentru ca finisajul să fie rezistent și la radiațiile UV.
- Resturile de ulei și cârpele sau bureții îmbibați trebuie puși în recipiente cu apă și acoperite pentru că pot prezenta fenomenul de autocombustie.
Voi urmări comportamentul ușilor în timp și mă voi ocupa de întreținere astfel încât să prelungesc cât mai mult viața finisajului. Imediat ce aspectul lor va deveni mai tern, fără luciul specific dat de ulei, voi aplica încă un strat de lazură. Lipsa luciului este un semn că precipitațiile au ”spălat” uleiul și pentru a păstra rezistența la apă trebuie aplicat încă un strat. La momentul respectiv refacerea va fi simplă, fără decapări și șlefuiri, pentru că acum am aplicat materialele corect, respectând tehnologia de lucru.
Sper să considerați interesante informațiile. Dacă aveți neclarități sau doriți informații suplimentare, lăsați întrebările mai jos, în spațiul dedicat. Sigur vă voi răspunde.
Fizeste um trabalho muito bom. Deus vos abençoe. Que Deus vos ajude.
Bravo!
As portas têm um ótimo aspeto.
Obrigado também pelas recomendações de materiais e procedimentos.
Olá!
Parabéns pelo vosso envolvimento e pelo resultado!
Gostaria de um conselho, se possível, por favor! Resgatei (digo isto porque, se não o tivesse comprado, teria ido parar ao lixo) um armário trabalhado ao estilo branco-branco-oeste. Estava pintado com tinta branca (não sei de que tipo). Como é que o podia limpar da tinta, sem danificar a madeira e todo aquele "bordado" feito à mão?
Agradecemos antecipadamente a vossa resposta!
Olá!
Obrigado pelo vosso apreço!
As opções para limpar a tinta velha são jato de areia, lixagem, decapagem ou queima. O jato de areia tem os melhores resultados, mas é dispendioso e deve ser feito por alguém que saiba como lixar madeira. O lixamento de madeira é feito com bicarbonato de sódio, gelo seco, cascas de nozes esmagadas e outros materiais menos duros.
A opção mais prática e segura no seu caso é utilizar um decapante. Deixo abaixo um link para um artigo que descreve o procedimento em pormenor. Deixo também um link para artigos sobre como remover camadas de tinta antigas.
Boa sorte!
https://revistadinlemn.ro/2022/09/08/cum-sa-cureti-cu-decapant-straturile-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2017/09/15/cum-se-curata-stratul-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2021/09/16/lemnul-innegrit-de-vreme-sau-straturile-vechi-de-vopsea-se-pot-curata-prin-sablare-atentie-insa-la-riscuri/
https://revistadinlemn.ro/2020/12/03/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-cureti-prin-sablare-vechiul-strat-de-vopsea-de-pe-usile-de-lemn-sau-mobilier/
Olá!
Toda a estima pelo trabalho árduo (bastante duro), com um efeito mágico, pois o resultado final é maravilhoso!
Agora peço-vos alguns conselhos sobre como posso, como amador (sem muitos conhecimentos), renovar as portas do interior do apartamento!
As portas em questão são de madeira de abeto, lacadas há mais de 25 anos. Não são óptimas, mas continuam a ser de madeira e não quero substituí-las por umas de "serradura" plastificada (bastante caras).
O pior é que têm algumas lacunas entre as placas das portas que precisam de ser reparadas (preenchidas). Agora as portas têm um aspeto de madeira amarelada muito clara, e querem um tom mais escuro.
Por favor, explique com um pouco de paciência o que e como são os passos a seguir no que tenho de fazer!
Desde já, obrigado!
Olá!
Obrigado pelo vosso apreço!
Os passos a seguir são:
- As portas são limpas até à madeira. Existem vários métodos de limpeza, mas o mais fácil parece-me ser com decapante. Segue-se uma ligação para um artigo que explica em pormenor como o fazer.
- resolve os defeitos que surgiram ao longo do tempo: riscos, mossas, amolgadelas, impressões, buracos. Os riscos finos e as mossas são reparados lixando a superfície com uma lixa de grão 100 e, em seguida, com uma lixa de grão 150 ou 180 para restaurar a suavidade da superfície.
As folgas entre as almofadas podem ter ocorrido devido a uma humidade muito baixa no interior. Acontece em casas com aquecimento por radiador, é um calor seco (deixo abaixo um link com explicação detalhada). É por isso que se recomenda colocar potes de água no radiador. Se assim for, não precisa de fazer nada. A porta recuperará na primavera, quando deixar de aquecer no interior e a humidade se equilibrar. Se as placas estiverem no caixilho, NÃO devem ser coladas ao caixilho, pois podem rachar. Devem poder mover-se no aro com precisão para permitir o movimento gerado pela variação da humidade.
Se as fendas forem permanentes (não aparecem apenas no inverno) e não penetrarem na porta, têm de ser coladas. Utilize massa para madeira, disponível em qualquer loja de bricolage. Coloque massa no espaço em excesso, deixe secar e depois lixe até ficar ao nível da porta. O processo está descrito na íntegra na hiperligação abaixo.
Se o espaço for perfurado (visível através da porta), as cunhas de madeira devem ser coladas no lugar com uma massa.
- Lixe toda a porta com uma lixa de grão 150 ou 180 ao longo do grão. Limpe bem o pó com um pano.
- aplicar 2 demãos de verniz à base de água. Disponível em lojas de bricolage.
A madeira e o verniz amarelecem com o tempo, especialmente a madeira resinosa e o verniz de nitrocelulose (como penso que estava na porta). O verniz à base de água amarelece muito menos.
Espero que isto tenha sido útil.
Deixo abaixo as ligações de que falámos.
Boa sorte!
https://revistadinlemn.ro/2022/09/08/cum-sa-cureti-cu-decapant-straturile-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2021/11/10/usile-sunt-prea-colorate-cum-pot-indeparta-lacul-fara-sa-slefuiesc-si-de-ce-este-lemnul-asa-putin-vizibil-desi-a-fost-doar-lacuit/
https://revistadinlemn.ro/2017/01/11/lemnul-si-obiectele-din-lemn-timpul-iernii/
https://revistadinlemn.ro/2018/11/13/chit-de-lemn-cum-se-foloseste-tipuri-de-chit/
https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/
https://revistadinlemn.ro/2020/04/23/vopsirea-si-lacuirea-sfaturi-pentru-incepatori/
Muito bonita! Decidi usar esta lazura para a minha casa de jardim de madeira, seguindo as vossas recomendações. O chão da casa de campo é de osb, o que posso usar para ele? Desde já, obrigado!
Da gama Kreidezeit pode utilizar óleo para pavimentos duros e uma cera para pavimentos.
Ou pode aplicar 2 demãos de verniz de pavimento à base de água. Aplique com uma espátula e proteja bem. Pode encontrar estes vernizes em lojas de bricolage.
Boa sorte!