Duminică s-a încheiat târgul de mobilier și accesorii BIFE-SIM. A trecut o zi, impresiile de la început s-au sedimentat, au fost completate și au căpătat un contur mai clar.
Din punct de vedere al mobilierului la târgul de anul acesta nu s-a evidențiat un curent predominant. Au fost prezentate stiluri diverse, așa că oricine putea găsi ceva pe gustul lui. Totuși, s-a simțit o ușoară preferință pentru design minimalist și lemn, cât mai aproape de natural. Mai mult lemn masiv, mai puțin PAL furniruit, dar și MDF vopsit, în zona de bucătării. S-a pus accent pe amenajarea standurilor, uneori transmițând mesajul mai puțin explicit, dar mai artistic.
Interesantă a fost și alegerea unor firme (producători) de a prezenta mai multe branduri, fiecare adresându-se unui segment de piață.
Frumusețea lemnului brut, a ieșit în evidență prin multele modele de mese unicat din „felii de copac”.
Blaturi masive așezate pe picioare de lemn sau metalice, cu finisaj insesizabil și cu grad de luciu spre zero, mese robuste din lemn tare, unele dintre ele cu blaturi foarte lungi și foarte groase.
Unii producători au mizat exclusiv pe această tendință și au ales să prezinte doar mese. Dar și așa, nu putea să treacă neobservată o masă aparent simplă, dar foarte bine lucrată și cu îmbinări perfecte.
Au fost prezenți reprezentanții tradiționali ai mobilei clasice, masive și elaborate. Firme mari, renumite au ocupat spații ample sugerând amenajări de lux.
Nuanțe de nuc clasic, accesorii elegante, feronerie patinată. Există încă un public larg, fidel acestui gen de mobilă și din câte am observat, producătorii au fost asaltați de mulți vizitatori din Rusia.
Recunosc că am revăzut cu plăcere spațiile frumos amenajate cu mobilă elegantă, din lemn masiv, cu design minimalist și combinații interesante de culori, de finisaje transparente și opace, mobilă frumos accesorizată cu feronerie prețioasă.
Și adepții designului scandinav ar fi găsit ceva linii simple, culori deschise și bineînțeles lemn. Este de apreciat și efortul unora de a produce mobilă ecologică, folosind numai produse de origine naturală. Sugerând această caracteristică, amenajarea standului a fost făcută inspirat, folosind preșuri și cuverturi țesute manual, din materiale naturale, cu jucării din lemn și materiale textile bio.
Partea de tehnologie, interesantă pentru producătorii de mobilă a fost expusă în pavilionul central și în zona exterioară. Fiind poate cea mai bine reprezentată și pregătită pentru a face numeroase demonstrații. Utilaje moderne, computerizate, atât pentru prelucrarea lemnului și a derivaților, cât și pentru aplicarea lacurilor și vopselelor au adunat lumea permanent în jurul lor.
Ca de obicei, importantă a fost și prezența furnizorilor și producătorilor de accesorii pentru industria de mobilă, abrazivi, adezivi, scule și unelte, lacuri și vopsele, tehnologii de recuperare lemn.
Din discuțiile avute, se pare că unii producători de mobilier au avut contacte serioase cu dealeri de mobilă din alte țări veniți special să-i întâlnescă la acest târg. Mai puțin încântați sunt, însă, furnizorii de utilaje din cauza întârzierii intrării fondurilor europene, fonduri pe care se bazează producătorii pentru achiziționarea de utilaje.
O expunere interesantă, restrânsă, dar concentrată, unde designul a avut multe de arătat!
Foto coperta – standul Global Design Suceava
Dupa ce am citit impresiile dumneavoastra,nu mai regret asa de mult ca am lipsit de la eveniment, parca am fost deja ca turist intr-un grup, iar dumneavostra ghidul. Multumesc !
Au fost cateva lucruri interesante dar totusi prea putine. Pentru noi, micii producatori, a fost o experienta placuta, mai restransa decat anul trecut, din care am putut pleca cu anumite idei.
Speram ca acest sector al mobilierului personalizat sa isi pastreze ascensiunea ,ca apoi, in anii ce urmeaza sa vedem la acest targ mai multi expozanti ce vor avea curajul sa recunoasca cu mandrie ca produsele lor se nasc in Romania, desi limba germana sau italiana vand mai bine.