Despre mobila mată și cea lucioasă am mai vorbit. Am spus care se întreține mai ușor, care mai greu, care sunt avantajele și dezavantajele alegerii uneia sau a celeilalte. Există însă și un alt punct de vedere din care poate fi privită alegerea. Și anume acela al producătorului, al acelui tâmplar pasionat, care lucrează lemnul cu dragoste și dăruire și care își dorește ca în final, după aplicarea lacului, să nu piardă din frumusețea lemnului și chiar să-i crească valoarea. Așadar, pentru acești îndrăgostiți de lemn, care este cea mai bună alegere, lac mat sau lac lucios?
În primul rând trebuie spus că este foarte important ce vrea clientul și este bine să se respecte acest lucru, mai ales dacă acesta vine cu proiect făcut de arhitect sau designer. Ei au încadrat cu siguranță mobila într-un context și ea trebuie executată astfel încât, la final, totul să aibă coerență.
Sunt însă și situații când clientul lasă producătorul să decidă, sau când meșterul lucrează ceva pentru care alege și finisajul. Încă din titlu sugeram că există o alegere sigură și una cu riscuri. Dacă aplicarea unui lac mat nu prea pune probleme, finisarea cu luciu, mai ales cea cu luciu oglindă, se face greu și trebuie indeplinite câteva condiții pentru a avea un rezultat de calitate.
De multe ori luciul mobilei este asimilat cu existența lacului. Sunt persoane care cred că mobila nu a fost lăcuită atunci când nu strălucește. Nu este așa. Gradul de luciu al unui lac este dat de capacitatea acestuia de a reflecta lumina și este de la 0 la 100%, putând fi măsurat cu ajutorul unui aparat numit glossmetru. În acest interval există mai multe paliere. De la 0 la 7 vorbim de mat adânc (sau efect natural), 10-40 este mat, 45-65 semimat (sau satinat cum se mai spune uneori în producție), 70-90 lucios, 90-100 luciu înalt sau luciu oglindă.
Pentru un producător de mobilă este mult mai simplu de produs mobilă mată. Cu cât gradul de luciu crește cu atât devine mai dificil de a obține o suprafață frumoasă, cel mai greu fiind de obținut luciul oglindă. Dacă se dorește obținerea unor suprafețe lucioase, de la 70 în sus, nu este suficient ca lacul să aibă acel grad de luciu. Trebuie îndeplinite și câteva condiții:
- mediul de lucru trebuie să fie foarte curat. Orice urmă de praf prinsă în peliculă este cu atât mai vizibilă cu cât lacul este mai lucios. Cum este greu de păstrat un mediu fără praf în absența unor cabine de pulverizare presurizate sau a unor linii de finisare capsulate, atunci este nevoie de polișare pentru a fi îndepărtate impuritățile
- lacul lucios trebuie aplicat pe un grund foarte bine așezat și șlefuit. Pelicula nu trebuie să aibă aspect de coajă de portocală, să nu fie foarte subțire, să nu aiba praf sau bule de aer incluse. De aceea se folosesc grunduri dure cu corp mare, ce pot fi bine șlefuite pentru a asigura baza necesară lacului. Pentru a vă face o idee de cum trebuie să arate grundul înaintea aplicării lacului lucios, vă spun că determinările de grad de luciu se fac aplicând lacul pe o bucată de sticlă.
- Lacul nu trebuie să se usuce foarte repede pentru a da timp peliculei să se așeze și să se întindă cât mai bine. Dacă nu este bine întinsă nu reflectă bine lumina și este nevoie de polișare pentru a îndepărta imperfecțiunile suprafeței.
Pentru a putea vedea diferența dintre un lac mat și unul lucios se poate face un experiment. Se aplică în aceeași incintă, pe 2 bucăți de lemn diferite, lac mat și lac lucios. După uscare vom avea senzația că praful a fost atras de finisajul lucios. De fapt praful s-a depus la fel pe ambele mostre, dar este vizibil numai pe lacul lucios.
Finisarea lucioasa este dificilă și pentru că scoate în evidență orice defect. Dacă prelucrările lemnului nu au fost bine făcute, cea mai mică zgârietură va fi scoasă în evidență și amplificată.
Gradul de luciu al lacului se alege și în funcție de ce vrem să obținem iar mobilierul rezultat trebuie să fie în concordanță cu spațiul unde va sta. Dacă se dorește un blat de masă cu aspect cât mai natural, atunci se va alege un lac mat adânc și finisajul va fi cât mai sărac (2 straturi subțiri, unul de grund si unul de lac) pentru a nu avea o peliculă sesizabilă.
De asemenea, dacă se lucrează mobilier rustic sau din lemn recuperat, totul arată mai natural dacă se aplică lacuri mate.
Când se dorește obținerea unei mobile luxoase, pe lângă un design elegant se poate alege și un lac lucios. Luciul a fost asociat întotdeauna cu luxul, cu bogăția. În fond aurul și pietrele prețioase strălucesc, nu? Iar pentru a nu fi foarte complicat nu este nevoie neapărat de luciu oglindă, se pot folosi și lacuri cu grad de luciu peste 70. În plus, lacurile lucioase, din cauza transparenței lor ridicate (ca urmare a lipsei agentului de mătuire), pun în evidență frumusețea naturală a lemnului.
Cel mai simplu și mai „acoperitor” este folosirea lacurilor cu grad de luciu 30-40. Sunt și lacurile cele mai vândute. Spun acoperitor pentru că vor luci atât cât să se vadă că mobila este lăcuită, fără însă a avea problemele date de lacurile cu un luciu mai ridicat.
Și din punct de vedere al întreținerii câștigătoarea este tot mobila mată. Urmele degetelor sunt mai puțin vizibile, praful de asemenea, nu trebuie lustruită fiind suficientă ștergerea ei, nu se văd zgârieturile fine făcute de particulele de praf.
Atunci când vorbim de luciul mobilei, nu este vorba de frumos sau urât. Suntem foarte diferiți și ceea ce este foarte frumos pentru unul poate fi imposibil de privit pentru altul. Există modă și stiluri care ne pot influența alegerile, dar în final tot despre ceea ce ne place este vorba. Pentru un producător însă important este să aleagă finisajul pe care-l poate realiza și să spună clientului cu ce se poate confrunta atunci când alege un finisaj mai special pentru mobila lui.
Felicitări pentru interesantele articole! Am citit cu drag.
Va multumesc!
Foarte interesant articolul. Mie imi trebuie un lac pentru blaturile din lemn de brad ale scarii interioare. Initial voiam sa optez pentru unul lucios dar citind articolul m-am razgandit si o sa optez pentru un lac „acoperitor” cu grad de luciu 30-40. Nu stiu insa ce marca de lac sa iau si cum sa masor gradul de luciu deoarece nu am glossmetru. Gasesc scris pe cutie acest grad de luciu ? Puteti sa imi recomandati si o marca ?
Si mai am o nelamurire. In acest videoclip se aplica grundul, se lasa o perioada dupa care se apica 2 straturi de lac peste. Intre aplicarea grundului si cea a lacului nu vad nicio finisare(slefuire). Asa este corect ?
Pe cutiile produselor DIY nu scrie exact gradul de luciu, dar scrie lucios sau mat. Luati-l pe cel mat, de obicei gradul lui de luciu este 30-40.
Nu stiu la ce videoclip va referiti, dar in mod normal ar trebui sa se slefuiasca grundul dupa uscare. Slefuirea ajuta atat aderenta cat si aspectul placut al peliculei. Prin slefuire se indeparteaza fibra ridicata, gazarea, coaja de portocala, tot ceea ce strica aspectul unei pelicule. Recpmandarea mea este sa se slefuiasca grundul inainte de aplicarea lacului.
https://youtu.be/BntHwrC2Wdg
Ce semnifica DIY ?
produse DIY (do it yourself = fa singur) – produse din magazinele de bricolaj, de tipul celor din link-ul pe care l-ati pus mai sus, pe care le folositi pentru a face diverse lucrari acasa. Aceste produse nu sunt industriale, nu sunt cele folosite in fabrici.
Va multumesc ! Mi-ati fost de mare ajutor. Toate cele bune
Buna ziua
Pictez pe placi de lemn; va rog să mă sfătuiţi ce lac aş putea folosi în aşa fel încât aplicat şi pe zona pictată şi pe cea liberă a plăcii de lemn sa pot obţine o lăcuire mată care să nu denatureze prin reflexii ale luminii pictura. Din păcate nu văd nici o modalitate de a ataşa o imagine a unei lucrări. Placa de lemn este pictată parţial zona nepictată funcţionând ca o ramă.
Eu mă gândeam să maschez cu banda de hârtie pe rând cele doua zone şi să aplic pe lemn un ulei si pe pictură un lac pe bază de apă dar nu ştiu dacă nu apar probleme în zona de contact. Am incercat cu şerlac decerat care pare bun pentru ambele suprafeţe dar afectează un pic culorile.
Vă mulţumesc.
Buna ziua. Daca picturile sunt facute cu culori pe baza de apa, puteti folosi deasupra un lac pe solvent (acrilic, de exemplu) cu gradul de luciu scazut (intre 0 si 10). Asa nu veti avea nici interactiune intre culori si lac si nici luciu.
Puteti folosi si varianta ulei si lac pe baza de apa. Aplicati mai intai lacul si dupa uscarea lui totala puteti aplica pe zona protejata ulei. Nu va exista respingere in zona de contact. Daca dati intai uleiul si apoi lacul, sau le dati in acelasi timp, atunci pot aparea probleme de incompatibilitate.
Toate cele bune.
Buna ziua,
Vreau sa lacuiesc un pat din lemn masiv de pin cu un lac incolor mat. Credeti ca acesta este bun: https://www.dedeman.ro/buzau/lac-pentru-lemn-spor-incolor-mat-interior/-exterior-0-75-l/p/5014513 ?
Se va usca bine?
Bună ziua!
Este un lac alchidic care se usucă mai greu (min 24 de ore) și mirosul va persista. Pentru pat este mai bine să alegeți un lac pentru interior pe bază de apă (hidrodiluabil). Nu alegeți lacuri universale, bune și la interior și la exterior, cum este cel menționat. Lacurile pentru exterior trebuie să fie mai elastice și din acest motiv nu sunt foarte dure, se zgârie ușor.
Toate cele bune!