Cea mai bună sursă pentru subiectele tehnice sunt fabricile. Aici oamenii se confruntă cu o mulțime de probleme pe care trebuie să le rezolve repede și bine. Așa am ajuns la subiectul de astăzi. Fiind într-o fabrică și discutând despre lacuri, vopsele, tehnologii și multe alte subiecte, mi-au povestit despre o problemă pe care au avut-o de curând, cerându-mi sfatul. Problema era cu o patină aurie care se lua cu foarte mare ușurință de pe obiectele finisate. Și așa am ajuns să discutăm despre diferențele dintre o vopsea metalizată și o patină aurie sau argintie.
Pe scurt, problema era următoarea: aveau de făcut părți mari ale unor mobile într-o culoare auriu-roșiatică asemănătoare bronzului. Au luat patina de la un furnizor si au aplicat-o conform indicațiilor. După uscare însă au constatat că patina se desprinde cu foarte mare ușurință, sărind pur și simplu de pe mobilă la cel mai mic șoc. Patina era aplicată pe toată suprafața, formând o peliculă uniformă.
Folosirea patinelor ca strat uniform pe toată suprafața este o greșeală. Pentru astfel de finisaje trebuie folosite vopselele metalizate. Ele sunt formulate la fel ca celelalte vopsele, având o bază și pigmenți adăugați. Baza asigură aderența la suport și proprietațile superficiale caracteristice oricărui strat final: rezistență la zgâriere, la șocuri mecanice, pătări, etc. Pigmenții sunt înglobați în această bază (rășină la fel ca cea din lacuri), fiind astfel fixați și nu trebuie să se ia dacă frecăm mobila cu mâna.
Spre deosebire de vopsele, patinele sunt formulate pentru a crea anumite efecte. Principiul lor este de a fi aplicate și apoi îndepărtate, astfel încât să rămână o cantitate foarte mică pe suprafață, uneori numai pe anumite părți ale suprafețelor (borduri, profile, sculpturi, etc). Aderența lor este mult mai mică tocmai pentru a putea fi îndepărtate ușor. Patinele sunt întotdeauna fixate cu un strat de lac. Dacă rămâne o cantitate mică de patină, lacul aderă practic la stratul de grund, prinzând patina la mijloc. Dacă stratul de patină este gros lacul nu mai reușește să ajungă la grund și se prinde de patină. Cum patina are aderența scăzută, la cea mai mică agresiune mecanică, ea se desprinde de grund și pleacă cu tot cu lac.
În concluzie, atunci când trebuie aplicat un strat de finisaj uniform pe toată suprafața, strat de o anumită grosime, care să aibă o acoperire foarte bună, se folosesc vopselele metalizate. Când se dorește crearea unor efecte speciale care să dea prețiozitate mobilei se folosesc patinele metalizate. Este bine ca atunci când cumpărați astfel de produse să spuneți și ce vreți să obțineți, care trebuie să fie efectul final. Furnizorul va putea să vă recomande produsul cel mai bun pentru obținerea acelui efect.
Dacă aveți neclarități sau vreți să aflați mai multe despre subiect, folosiți zona de comentarii. Vă voi răspunde cu mare plăcere.
Buna ziua, rog mult să-mi explicați:
După cum înțeleg vopselele sunt suspensii de pigmenți, formate din parte lichidă (rășină/rășini + solvent) și cea solidă (pigmentul). În cazul patinelor, compoziția lor este solvent + pigment? Rășina nu intră în compoziția lor?
Da, in mare asa este. Exista si alte produse adaugate in fiecare produs, in functie de caracteristicile lui ulterioare. Si in cazul patinelor poate exista o cantitate mica de rasina care sa asigure o aderenta mai buna sau alti auxiliari care le fac sa se slefuiasca mai bine, etc. Ce trebuie retinut este ca patinele, spre deosebire de vopselele metalizate, nu sunt facute pentru a crea strat consistent, deci continutul de rasina este foarte mic sau inexistent.
Mulțumesc mult.
Buna,
Ati putea sa ne recomandati niste game de patine si de vopsele metalizate?
Buna seara,
In magazinele DIY gasiti mai greu astfel de produse. Noi nu avem inca mari magazine specializate pentru lemn si prelucrarea lui.
Sunt insa magazine mici specializate in produse pentru lemn de unde se aprovizioneaza micii producatori. Acestia vand si vopsele metalizate sau patine. Important este sa identificati un astfel de magazin in zona dumneavoastra.
Patine frumoase in gama DIY au si distribuitorii Annie Sloan. Pe site-ul anniesloan.com gasiti si distribuitorii din Romania.
Toate cele bune!
Buna ziua,
M-ati putea ajuta cu un furnizor de vopsea metalizata pentru uz industrial, sa mearga data la pistol? Multumesc frumos!
Buna ziua.
Toate firmele care vand lacuri si vopsele profesionale pentru lemn au vopsele metalizate ce pot fi aplicate prin pulverizare. Sirca, ICA, Sayerlack, Renner, Milesi, Plantag, Kneho sunt cateva dintre ele. Spuneti-mi din ce zona a tarii sunteti si incerc sa va indrum.
Toate cele bune!
Multumesc frumos pentru raspuns! In Constanta aveam nevoie.
In Constanta puteti gasi lacuri si vopsele la Util Invest. Trebuie sa aiba si vopsele metalizate.
Toate cele bune!
Vopsea de la Plantag in Bucuresti unde as putea gasi ? Multumesc