Art&Craft

Mobila ca artă – Joseph Walsh

Nu cred să existe un alt designer și producător de mobilă care să mă facă să simt o accelerare a bătăilor inimii de fiecare dată când îi privesc creațiile. Am mai scris despre designeri de mobilă ale căror lucrări sunt mai mult artă decât mobilier, dar din punctul meu de vedere, niciunul nu reușește să facă acest lucru la un asemenea nivel. Ceea ce urmează va fi despre mobila ca artă și modul cum Joseph Walsh gândește și transformă lemnul.

mobila ca artă

Joseph Walsh este un tânăr designer și meșter lemnar irlandez, cunoscut deja în toată lumea. El este dintre cei care merg înaintea timpurilor lor și o să înțelegeți imediat de ce spun asta. Joseph s-a născut în Cork, Irlanda, în 1980. A început să lucreze cu lemnul încă de la varsta de 8 ani, învățând tainele meseriei de la bunicul său, meșter tâmplar. La 12 ani putea face singur, fără nici un fel de ajutor, un dulap, de la început până la sfârșit. În același timp desena continuu modele deosebite de mobila. Se hotărăște să renunțe la școală pentru a avea timp să deseneze și să-și lucreze creațiile.

mobila ca artă

La 19 ani înființează propriul atelier, desfașurându-și activitatea într-un spațiu aflat pe proprietatea familiei și la 23 de ani avea deja lucrări în cadrul Muzeului Național din Irlanda. Recunoașterea internațională vine însă în 2008 când, la invitația American Irish Historical Society din New York, are o expoziție personala în urma căreia primește nenumarate comenzi private și o invitație de a expune la Pavilionul de Artă și Design de la Londra.

mobila ca arta

Acum lucrările sale se află atât în colecții private, cât și în muzee și expoziții. Este binecunoscută pasiunea Ducelui de Devonshire pentru lucrările sale, având la Chatsworth House din Bakewell, Marea Britanie, o impresionantă colecție. Lucrări semnate Joseph Walsh se află și la Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de Arte și Design din New York sau Ambasada Japoniei din Dublin.

Walsh lucrează cu lemn de frasin, pe care îl taie, îl laminează și îl curbează urmând linii sinuoase care te duc cu gândul la niște panglici. În atelier, cheresteaua de frasin este tăiată și pusă din nou la uscat pentru a ajunge la echilibru. Fâșiile sunt apoi lipite între ele și curbate dupa forme care amintesc de cele din natura. Când forma finală a mobilei a fost atinsa începe finisarea ei. Lemnul este șlefuit cu mare grijă până ajunge la finețea dorită, după care este tratat cu uleiuri naturale. Uneori, pentru unele modele, lemnul este structurat cu ajutorul periilor pentru a-i pune în valoare fibra. Totul este făcut manual iar despre matrițe nu prea poate fi vorba. Joseph face numai unicate sau serii foarte mici.

mobila ca arta
sursa foto: dximagazine.com

Activitatea se desfașoară tot pe proprietatea familiei, într-un vechi depozit de cartofi transformat într-un frumos atelier-studio. De la singurul angajat al propriului atelier a ajuns acum la 20 de angajați, meșteri deosebiți, absolvenți ai unor școli de prestigiu din Irlanda, dar și din Franța, Japonia, Argentina, Portugalia și Israel. Acum Joseph se ocupa mai mult de design și proiectare lăsând execuția în seama echipei sale.

mobila ca artă

Poate cea mai cunoscută piesă a sa este patul cu baldachin din colecția Enignum, al cărui nume provine de la cuvintele latine Enigma și Lignum (lemn). Despre acest pat The Wall Street Journal scria în 2011 că face parte dintre obiectele despre care crezi că nu poate exista și te întrebi cum poate fi „uimitor de senzual și genial de tehnic în același timp”.

mobila ca artă

În ultimii ani Walsh a început să lucreze și cu alte materiale. A combinat lemnul cu rășina fiind mult mai mulțumit de rezultat decât atunci când îl combina cu sticla datorita texturilor interesante. De asemenea, rășina este fluidă, rezultatul fiind mereu surprinzător.

mobila ca arta

mobila ca arta

La un moment dat a asociat și marmura lucrărilor sale. Marmura Connemara, renumită pentru culorile ei, a fost preferată. Împreună cu echipa și o firmă specializată a dezvoltat o tehnologie complicată care îmbină rășina cu marmura, făcându-le parcă să fuzioneze. Masa făcuta cu această tehnologie pare că plutește deasupra pământului.

mobila ca arta

mobila ca arta

Credința lui Joseph Walsh este că putem crește calitatea vieții înconjurându-ne cu obiecte care au valoare peste funcționalitate și estetică, care au inteligență în creație. Pentru realizările sale deosebite Colegiul Universitar Cork, parte a Universității Naționale din Irlanda, i-a acordat în 2015 titlul onorific de doctor.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână