Tehnici de Finisare

Folosiți lacuri pe bază de apă? Sfaturile următoare v-ar putea fi de folos

Poate pentru că acesta este trendul sau poate pentru că vine iarna, nu știu să vă spun exact, dar în ultima vreme m-am tot gândit la produsele hidrodiluabile pentru lemn, adică cele pe bază de apă cum le spune toată lumea. Sunt produse care se folosesc din ce în ce mai mult în ultimul timp și cu siguranță tendința este de creștere.

Asta și pentru că producătorii de materiale de finisare au ca sarcină de la Comunitatea Europeană să crească în fiecare an procentul de produse hidrodiluabile fabricate și să-l scadă pe cel de produse pe bază de solvent. Este o măsură care se datorează faptului că solvenții, pe lângă faptul că sunt inflamabili, fac parte dintre produsele care atacă stratul de ozon, schimbând clima planetei. De aceea, reducerea emisiilor de compuși organici volatili (COV) este o cerință actuală foarte importantă.

hidrodiluabile

A existat și există în continuare o polemică legată de care dintre produsele de finisare sunt mai bune, cele pe bază de solvent sau cele hidrodiluabile. Tabăra celor pentru materialele pe bază de solvent spun că aceste materiale sunt mai frumoase și mai rezistente, scot mai bine în evidență frumusețea lemnului, au un luciu mai frumos și mai elegant, tușeul mai plăcut.

Spun că produsele pe bază de apă sunt anoste, asemănătoare plasticului, baițurile ridică fibra lemnului și fac șlefuirea între straturi mai dificilă, transparența lor nu se ridică la nivelul unui produs pe bază de solvent și prețul este mult mai mare.

hidrodiluabile
sursa foto: familyhandyman.com

Pe de altă parte, apărătorii materialelor hidrodiluabile spun că pentru aceste produse se alocă continuu fonduri pentru cercetare așa că cele mai noi produse au ajuns să atingă performanțele produselor pe bază de solvent, nu schimbă culoarea suportului fiind foarte utile în cazul finisării esențelor deschise la culoare, nu iau foc, sculele și echipamentele folosite se curăță ușor fiind suficientă apa caldă și ceea ce este cel mai important, nu poluează.

Dar indiferent de polemică, tendința este clară si trebuie să acceptăm că încet-încet produsele hidrodiluabile vor lua locul celor pe bază de solvent, chiar dacă pentru producătorii de mobilier clasic sau de mobilier antichizat acest lucru este o utopie.

Lacurile hidrodiluabile sunt dispersii acrilice sau acril-uretanice. Cele din urmă sunt cunoscute ca produse poliuretanice pe bază de apă. În cazul lor rășina este dizolvată într-o cantitate mică de solvent, după care este amestecat cu apă rezultând dispersia. Dispersiile sunt diferite de materialele unde rășina se dizolvă în solvent.

În dispersii particulele de rășină plutesc fără să se dizolve. În momentul uscării apa se evaporă, particulele se apropie și reacționează între ele formând filmul de lac. Dacă apa nu este indepărtată reacția nu are loc. De aici și problemele care pot apărea o dată cu venirea anotimpului rece.

hidrodiluabile
sursa foto: bobvila.com

Unul din dezavantajele folosirii produselor hidrodiluabile este că necesită un mediu ambiant mult mai bine controlat comparativ cu cele pe solvent, atât din punct de vedere al temperaturii cât și al umidității. Dacă se folosesc linii de fabricație în care uscarea se face în tunele sau cu ajutorul radiației UV atunci modificările exterioare de temperatură și umiditate nu mai sunt o problemă.

Nu pot să nu vă amintesc că în cazul uscării UV a produselor hidrodiluabile întâi se face îndepărtarea clasică a apei cu ajutorul tunelelor de uscare convenționale sau cu lămpi IR, după care se face trecerea pe sub lămpile UV. Dacă apa nu este îndepărtată total ea va rămâne în interiorul peliculei ca o ceață, rezultând o peliculă cu transparența scăzută.

Așa că, dacă doriți o linie UV nu uitați că aveți nevoie și de un tunel de uscare înainte de lămpi, tunel ai cărui parametrii se calculează în funcție de tipul produselor folosite.

hidrodiluabile
sursa foto: ceflafinishing.com

Daca produsele hidrodiluabile nu se aplică pe instalații sau în medii controlate, atunci trebuie să aveți în vedere următoarele:

  • produsele sunt mai greu de aplicat atunci când umiditatea este ridicată. Apa din atmosferă împiedică evaporarea, iar timpul de uscare se poate mări;
  • uscarea trebuie să se desfășoare în medii ventilate. Vaporii de apă care ies din peliculă rămân deasupra și dacă nu sunt îndepărtați apa rămasă nu mai poate ieși (fenomen care se numește presiune de vapori). Prin ventilație stratul de vapori se îndepărtează permițând ieșirea altuia;
  • la temperaturi scăzute evaporarea are loc mai greu. Dacă temperatura în mediul de lucru scade sub 15 grd.C. procesul de uscare încetinește. Evitați să lucrați cu produse hidrodiluabile dacă nu reusiți să încălziți suficient zona de finisare;
  • produsele hidrodiluabile îngheață atunci când temperatura scade sub 0 grd.C. și acest lucru duce la degradarea lor. Ele nu-și mai revin odată cu creșterea temperaturii și nu mai pot fi folosite. Nu depozitați materialele hidrodiluabile în spații cu temperatura mai mică de 5 grd.C. 

Trebuie să mai știți un lucru legat de umiditatea exterioară. Reacția chimică care întărește filmul de lac se definitivează în zile, chiar săptămâni. În acest timp, dacă umiditatea este ridicată, pelicula poate absorbi apa din mediul ambiant și poate căpăta un aspect cețos.

Din fericire, reacția este reversibilă iar atunci când temperatura crește și umiditatea exterioară scade apa iese din nou, filmul de lac redevenind clar. Fenomenul se întâlnește frecvent, mai ales în perioadele ploioase, la ramelor ferestrelor sau la ușile exterioare lăcuite cu produse hidrodiluabile. Când ploaia încetează și iese soarele ceața din peliculă dispare.

hidrodiluabile
sursa foto: flooring-inspections.com

Mai sunt multe de spus despre produsele hidrodiluabile. M-am oprit numai la influența temperaturii și umidității asupra lor pentru că acum este perioada când aceasta influență este vizibilă. Într-un articol viitor am să fac o paralelă între produsele pe solvent și cele hidrodiluabile privind rezistențele peliculelor, aspectul estetic, performanțe și costuri.

hidrodiluabile
sursa foto: 2bhadelinks.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

14 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Bună, fiind in domeniu rog sa mă informati exact asupra produsului cu care pot face tratament chimic me specia larice urmand sa l folosesc ca si lambriu de exterior.Merci,0742664801

  • Buna seara,

    Va citesc cu placere de cateva zile si sunt fericit ca pot sa intreb pe cineva avizat ceea ce ma intereseaza.
    Vreau sa reconditionez niste scaune vechi si lemnul mi-ar placea sa-l tratez cu ulei de in. Peste vreau sa protejez cu un lac. Este posibil sa folosesc lac pe baza de apa peste uleiul de in?

    • Buna seara!
      Peste ulei de in merge lac alchidic sau lacuri care au in compozitie uleiuri si white spirit ca diluant. Lacurile pe baza de apa nu pot fi aplicate peste ulei.
      Uleiul poate fi folosit insa si ca strat final. Se aplica mai multe straturi fara a mai fi acoperit cu ceva.
      Majoritatea celor care folosesc uleiul pentru finisarea pardoselilor aleg sa aplica un strat de ceara ca ultim strat.Ceara protejeaza si poate fi lustruita dand suprafetei un aspect matasos placut.
      Toate cele bune!

      • Buna ziua,
        Peste un finisaj cu ceara merge vopsea pe baza de apa? Am sa incerc sa inlatur ceara mecanic dar sigur va ramane pe alocuri, in pori si ceva ceara. Exista riscul sa se exfolieze vopseaua deasupra porilor cu ceara?
        Numai bine, si succes in continuare!

        • Buna seara!
          Ceara este strat final si nu poate fi aplicat nimic peste ea pentru ca nu are aderenta. Dupa ce indepartati ceara mecanic, spalati spuprafata cu o carpa cu diluant, slefuind in acelasi timp,”in ud”, suprafata. Folositi bureti abrazivi mrdii sau hartie de slefuit cu granulatia 150 sau 180. Asa veti indeparta si ceara din poti. Treceti cu carpa de mai multe ori pe toata suprafata lasand apoi sa se usuce. Dupa uscarea completa piteti aplica orice tip de lac, fara probleme.
          Toate cele bune!

          • Am mult de munca, important e ca se poate.
            Multumesc mult, spor la treaba si Sarbatori frumoase sa aveti.

  • Bună-seara. Am citi articole postate pe site şi mi-au plăcut, mai ales că sunt de acord cu folosirea unor vopseluri ecologice. Mă interesează în special vopsirea fronturilor de MDF ale unui dressing. Am discutat cu patronul firmei care ne face dressingu-ul cu privire la folosirea lacului colorat pe bază de apă. Acesta mi-a spus că nu a folosit nicioodată şi nu prea pare să fie de acord, spunând că el foloseşte doar lac pigmentat cu solvent, dar a fost de acord până la urmă să întrebe dacă vând firmele de la care cumpără de obieci vopseaua, dacă au şi lac colorat. Vă rog să-mi spuneţi dacă se pot vopsi plăcile de MDF, aşa cum le achiziţionează, tratate sau nu cu grund, cu lac colorat sau vopsea pe bază de apă, dacă rezistă aceste lacuri/vopsele. Mi s-a părut că îi este mai uşor să foloosească vopseaua cu solvent, dar pe mine mă interesează şi alte aspecte, nu doar frumuseţea, cum ar fi să nu miroase urât şi să nu polueze aerul din casă. Mulţumesc anticipat.

    • Buna seara.
      Exista produse pe baza de apa care sunt foarte rezistente si cu care pot fi vopsite placile din MDF. Patronul firmei trebuie sa vorbeasca cu furnizorul de lacuri si vopsele si sa-i ceara acest lucru. Daca MDF este pregrunduit (din fabrica) trebuie slefuit inainte pentru ca vopseaua aplicata sa aiba aderenta. Nu va exista incompatibilitate intre produse pentru ca aceste grunduri care se aplica in fabrica sunt tot pe baza de apa.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din
      domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista
      tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos.
      Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Bună seara! Aș dori să știu dacă peste un strat de ulei de in se poate aplica vopsea pe bază de apă la o terasă din lemn (exterior) și dacă vopseaua se poate amesteca cu o lazura, fiind date împreună în același timp. Mulțumesc mult! Toate cele bune!

    • Buna seara!
      Lacurile pe baza de apa nu pot fi aplicate peste uleiurile naturale. Singurele materiale ce pot fi aplicate sunt vopselele pe baza de ulei sau cele alchidice (in general, produsele care au ca diluant white spiritul – petrosinul sau terebentina).
      Vopselele, lazurile si lacurile se pot amesteca intre ele doar daca sunt din aceeasi categorie, fac parte din celasi sistem (produse pe baza de apa intre ele, cele pe baza de solventi organici, etc). Este posibil ca si alte materiale sa fie compatibile, dar trebuie testat inainte de folosire.
      Toate cele bune!

  • Parametri se scrie cu un singur i, nu cu 2. Ca la membrii, membri. Cand membrii se poate inlocui cu membrele e cu 2 de i. La fel si in cazul tau, ai carui parametri e corect. Scris cu 2 de i e ca si cum ai spune: ai carui parametrele …

    • Se poate, trebuie doar să șlefuiți ușor suprafața înainte pentru a avea o aderență mai bună. Șlefuirea se face cu hârtie abrazivă cu granulația 280 sau 320 sau burete abraziv fin. Cu cât lacul este aplicat de mai multă vreme, cu atât aveți mai mare nevoie de această șlefuire care asigură prinderea stratului de vopsea de cel de lac. Dacă lacul este lucios, șlefuirea este obligatorie.
      Puteți trece peste etapa de șlefuire doar dacă folosiți vopsele cretoase gen Annie Sloan.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână