Deco&Design

Când vine vorba de amenajare e ca-n bancul cu rabinul

Dacă cineva m-ar întreba cum este mai bine să amenajeze locuința, clasic sau modern, aș răspunde exact ca în bancul cu rabinul. Îl știți?

Două persoane care se contraziceau pe un subiect hotărăsc să meargă la rabin, recunoscut pentru înţelepciunea sa, să spună el care dintre ei are dreptate. Rabinul îl ascultă cu atenţie pe primul şi spune: „Ai dreptate”. Îl ascultă cu aceeași atenție și pe al doilea și-i răspunde: „Şi tu ai dreptate”. Iţic, aflat întâmplător acolo, îl întreabă nedumerit: „Păi cum vine asta, Rabi? Nu se poate să aibă amândoi dreptate!”. Iar rabinul cel înţelept îi răspunde: „Şi tu ai dreptate!”

A alege să amenajezi locuința modern nu este greșit așa cum nu este greșit nici dacă o amenajezi clasic. Important este ca imaginea generală sa aibă coeziune, să fie un tot, un spațiu primitor, plăcut și util în care să ne recunoaștem și să ne simțim în largul nostru.

bancul cu rabinul

Mai mult, elementele pot fi combinate, o componentă fiind dominantă, iar cealaltă adăugând nota de diversitate și în felul acesta potențându-se una pe cealaltă. Adică, într-un spațiu amenajat modern un obiect vechi, încărcat cu amintiri, va avea farmecul lui. Gândiți-vă cât de bine ar da vechea ladă de zestre a bunicii sau cufărul de călătorie în colțul apartamentului vostru amenajat minimalist. Poate ține loc de măsuță sau, cu niște perne aruncate pe ea, poate fi o canapea stilizată.

bancul cu rabinul
sursa foto: home-designist.com
bancul cu rabinul
sursa foto: decorilla.com

Funcționează și invers. Un decor clasic, cu mobila veche greoaie și masivă, poate fi „ușurat” cu un obiect modern. Un lampadar, o măsuță simplă cu picioare drepte, metalice, un fotoliu sau niște scaune moderne vor face încăperea mai primitoare, mai puțin „gomoasă”.

 

bancul cu rabinul
sursa foto: spenceronthego.com
bancul cu rabinul
sursa foto: cultfurniture.com

De multe ori am întâlnit ideea că o casă veche nu poate fi amenajată decât clasic, că elementele moderne n-ar fi potrivite cu elementele obișnuite din casele vechi: uși înalte cu multe gemulețe, glasvanduri, parchet îmbătrânit de vreme, sobe vechi, pereți de cărămidă. Nimic mai greșit. Poate fi amenajată modern, toate aceste elemente fiind vechiul care pune în valoare noul.

bancul cu rabinul
sursa foto: aprar.net

De asemenea, nimic nu ne impiedică să amenajăm un apartament de bloc într-un stil clasic, poate numai dimensiunile 🙂. Liniile drepte și simple ale unui astfel de apartament pot fi modul în care mobila clasică va fi pusă în valoare.

bancul cu rabinul
sursa foto: instagram.com

Cele două stiluri pot fi puse împreună și în mod egal, rezultând un al treilea stil – fusion. Pentru a nu da greș alegeți obiecte simple din fiecare stil, așa veți crea un mediu prietenos. Nu încărcați spațiul, nu încercați să umpleți fiecare loc liber cu ceva. Cu cât este mai aerisit cu atât va fi mai bine, obiectele fiind astfel mult mai vizibile.

bancul cu rabinul
sursa foto: indiehomecollective.com

Cum spuneam, avem cu toții dreptate. Cu o singură remarcă. Toată această amenajare nu trebuie făcută la întâmplare. Cu toții avem idei, dar nu toți știm să le concretizăm cât mai bine. De aceea există persoane cu simț estetic care se ocupă cu decorarea interioarelor. Nu vreau să spun acum, că dacă vrem să redecorăm garsoniera este musai să angajăm un arhitect sau un designer, dar ceva documentare înainte nu strică. Acum există o mulțime de posibilități de a vedea spații aranjate conform cu ceea ce gândim. Există specialiști în magazine care ne pot ajuta să îmbinăm cât mai bine culorile. Important este să fim deschiși, să apelăm la ei și chiar dacă plecăm de la ideea „știu eu mai bine ce este bine pentru mine” să avem grijă că s-ar putea să nu ne iasă oricând și în practică.

Da, știm ce ne dorim, dar poate nu avem întotdeauna cunoștințele necesare pentru a ajunge la decorul visat. Un ajutor din afară, chiar dacă îl găsim tot singuri, căutând în magazine specializate, reviste, sau pe internet, poate să ne ferească de viitoare dezamăgiri. Pentru că oricât de convinși am fi că am făcut bine, s-ar putea ca la prima remarcă de genul „dar parcă mergea mai bine masa aia mică” sau „culoarea cealaltă era mai bună”, să nu mai fim la fel de convinși că am avut dreptate.

bancul cu rabinul
sursa foto: instagram.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian