Business Mașini și Scule

Pasiunea pentru mobilă, moștenire de familie. The Furniture Lab – Reghin, Mureș, atelier deschis prin Start-Up Nation

Valentina Ciobota, administrator The Furniture Lab – Reghin, Mureș: “Am crescut pe lângă micul atelier de tâmplărie al bunicului și parcă era firesc ca la un moment dat să preiau activitatea și să o ridic la cerințele actuale. Programul Start-Up Nation mi-a oferit suportul financiar necesar pentru demararea afacerii, iar Felder Gruppe România mi-a dat siguranța unui parteneriat de încredere.” (INTERVIU)

felder start-up nation

Pentru Valentina Ciobota, pasiunea pentru mobilă este moștenire de familie. Și-a petrecut copilăria în micul atelier de tâmplărie al bunicului său, iar demararea unei afaceri în producția de mobilier a fost mai mult decât firească. Și-a deschis propriul atelier prin programul Start-Up Nation și produce mobilă la comandă, proiectează mobilierul în funcție de nevoile clienților și își pune amprenta personală în fiecare piesă pe care o realizează adăugând de fiecare dată câte un element diferit și ieșit din comun. Chiar dacă organizarea a fost destul de dificilă și deciziile au fost greu de luat la început, Valentina consideră că merită efortul de a construi ceva în acest domeniu.

Puncte cheie:
  • Producție: mobilă din PAL/ MDF la comandă

  • Utilaje achiziționate prin Start-Up Nation:

    • Fierăstrău circular cu masă mobilă de formatizat Hammer K4 perform
    • Mașină de frezat cu masă mobilă de cepuit Hammer F3
    • Mașină combinată cu 2 operații pentru îndreptare/rindeluire la grosime Hammer A3 41
    • 2 x Sistem profesional mobil de exhaustare Felder AF 22 M
    • Scule de mână Festool
  • Criterii pentru alegerea furnizorului de utilaje: siguranța și încrederea unui parteneriat pe termen lung, flexibilitatea și adaptarea la nevoile de prelucrare

  • Secretul succesului: pasiunea, curajul și sprijinul celor apropiați

  • Sfaturi și recomandări pentru viitorii antreprenori: să aibă un plan de afaceri foarte bine pus la punct și să țină cont de eventuale schimbări de direcție pe care le-ar putea lua afacerea lor.
INTERVIU Felder Gruppe România: Valentina Ciobota, administrator The Furniture Lab – Reghin, Mureș
Cum au fost primii pași în industrie? 

Valentina Ciobota: Crescând într-o familie de tâmplari, am pornit la drum cu toate avantajele. Fiind la a 3-a afacere pe care o începeam, aveam deja o bază de clienți și potențiale proiecte, dar tot consider că nu a fost și nu este ușor. Sunt multe lucruri pentru care trebuie să te pregătești și poți să le anticipezi, dar și mai multe necunoscute care vin cu riscuri, dezamăgiri, probleme. Dar, în final, cu siguranță merită efortul de a construi ceva în acest domeniu.

felder start-up nation
Foto: Tatăl Valentinei, Marcel Ciobota, lângă fierăstrăul circular cu masă mobilă de formatizat Hammer K4 perform, conectat la sistemul profesional mobil de exhaustare Felder AF 22 M
Ce produceți mai exact? 

Valentina Ciobota: Noi realizăm mobilier din PAL / MDF la comandă. Proiectăm mobilierul în funcție de nevoile clientului, dar tot timpul adăugăm ceva diferit și ieșit din comun, fie că este un joc de lumini, un material nou sau un rol diferit și neașteptat pentru o piesă anume.

De ce ați ales Felder Gruppe România ca furnizor pentru utilaje? Cum caracterizați parteneriatul în cadrul proiectului Start-Up Nation? 

Valentina Ciobota: Când am demarat proiectul am fost puțin depășită de situație, erau foarte multe informații despre un domeniu pe care nu îl cunoșteam din perspectiva unei afaceri, decizii de luat, echipamente potrivite de achiziționat. Din acest motiv am ales furnizorul de utilaje care mi-a dat cea mai multă siguranță, a cooperat cel mai mult și a avut cea mai multă răbdare cu un novice în industria lemnului ca mine. Felder Gruppe România mi-a dat siguranță, am simțit că mă pot baza pe parteneriatul cu ei și, de asemenea, au fost foarte atenți la nevoile mele de producție.

felder start-up nation
Foto: Mașina combinată cu 2 operații pentru îndreptare/rindeluire la grosime Hammer A3 41, mașina de frezat cu masă mobilă de cepuit Hammer F3 și sistemul profesional mobil de exhaustare Felder AF 22 M
Care au fost problemele cu care v-ați confruntat în derularea programului? Care au fost cele mai mari piedici pe care le-ați depășit?

Valentina Ciobota: Organizarea a fost cea mai dificilă, este destul de solicitant să plănuiești o afacere în producție. Pe perioada programului acumulezi foarte multe informații care devin destul de apăsătoare, trebuie să iei decizii destul de importante și în același timp să și respecți specificațiile proiectului la care te-ai angajat.

Dacă vă numărați printre viitorii antreprenori care vor să-și deschidă o afacere prin Start-Up Nation, aflați cu ce alte probleme s-a confruntat Valentina Ciobota pe parcursul derulării programului de finanțare, dar și care sunt recomandările și sfaturile ei pentru viitorii antreprenori în industria mobilei, citind interviul integral aici.

 

Interviul acordat de Valentina Ciobota face parte din campania de povești Felder pe care le puteți citi aici.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână