Accesoria Group a gândit configurația standului la BIFE-SIM 2019 astfel încât să poata fi prezentate atât avantajele fiecărui utilaj, cât și avantajele ce decurg din conectarea lor, din integrarea într-o structură unică care să permită o anume productivitate în funcție de tipul de business și modul de dezvoltare dorit. Își propune să prezinte soluții atât celor pentru care productivitatea înseamnă 200 de repere/zi, cât și celor care își propun 1200 de repere/schimb sau chiar mai mult. Fiecare pachet este identificat prin numărul de repere ce ar putea fi realizat într-un schimb și cuprinde utilajele care pot ajuta producătorul de mobilier să atingă acest număr.
Mesajul Accesoria Group la targ este despre conectare, un instrument pentru transformare, inovare și dezvoltare. În cele patru zile de târg membrii echipei își propun să vă arate cum conectarea poate aduce mai multă valoare în producție, poate contribui la creșterea productivității și a nivelului de competitivitate. De-a lungul timpului, Accesoria Group a dezvoltat parteneriate cu furnizori de utilaje recunoscuți la nivel mondial putând astfel să ofere soluții pentru orice tip de activitate, atât pentru marii producători, cât și pentru cei medii și mici. Utilajele expuse în targ vor fi vârfuri de gamă din portofoliile Biesse, Vitap și Casolin.
Este primul an când Accesoria Group se prezintă la BIFE-SIM ca partener Biesse, producătorul italian lider mondial în producția de utilaje pentru prelucrarea lemnului. Ca urmare a acestei colaborări Accesoria are acces permanent și nelimitat la o gamă impresionantă de utilaje, la tehnologii de ultimă generație, programe de digitalizare și automatizare a fabricilor, la traning-uri de specialitate, beneficiind de deschiderea și transparența grupului italian. Utilajele Biesse prezente în standul Accesoria Group vor fi conectate la platforma SOPHIA, modul de funcționare al aplicației ce aduce conceptul Internet of Things în domeniul prelucrării lemnului putând fi urmărit LIVE. Zona ”SOPHIA. Soluții digitale” se va afla în centrul standului.
Propunerile Accesoria pentru creșterea productivității
Prin aceste pachete Accesoria Group își propune să ajungă la toate nivele de producție din piață. A gândit gruparea utilajelor în funcție de nivelul de productivitate dorit și de capacitatea de producție. Există ofertă atât pentru cei ce produc la comandă mobilier din panouri derivate, cât și pentru producția de serie a marilor producători de mobilier de bucătărie. Iată propunerile Accesoria Group:
Productivitate 200: Start-Up în mobilă. Este pachetul pentru cei aflați la început de drum în producția de mobilier. El poate cuprinde circular pentru debitare, mașini de găurit performante și mașină de căntuit. Indiferent de combinația finală, cu echipamentele propuse se obține precizie, ușurință în utilizare și finisări de calitate.
Productivitate 500: Un plus în competitivitate. Pachet pentru cei ce si-au propus să prelucreze până la 500 de repere/schimb. Accesoria ne asigură că este un grup de utilaje intuitiv, versatil și ușor de întreținut, care impune un ritm competitiv și eficiență în lucru. Pachetul a fost gândit pentru eficientizarea fluxului de producție și pentru rezultate de foarte bună calitate care vor fideliza clienții: CNC nesting și mașină de cant de la Biesse în combinație cu un centru de găurire multiplă de la Vitap.
Productivitate 800 – Eficiență și flexibilitate. Dacă ești producător de mobilă de bucătărie și îți dorești să poți face 10 bucătării pe zi, Accesoria te așteaptă la târg pentru a-ți prezenta acest pachet. Este o soluție tehnologică care asigură un grad înalt de eficiență, fără limită la capitolul flexibilitate. Un grup de utilaje care reduce timpul de producție si optimizează consumul de material: sistem de debitare pachet și aplicare cant de la Biesse, găurire cu utilaj Vitap.
Productivitate 1200 – Liga industrială din producția de mobilă. Cu pragul de 1200 elemente/schimb se intră în zona de producție de mobilier de serie mare. Soluția propusă garantează calitatea produselor, eficiența în producție si productivitate ridicată cu număr redus de operatori. CNC cu console, debitare pachet și mașină industrial pentru aplicarea cantului, toate marca Biesse, producătorul italian apreciat la nivel mondial pentru performanțele mașinilor sale.
Indiferent de nivelul de productivitate pe care-l țintești, specialiștii Accesoria te așteaptă la stand pentru a vedea utilajele în funcțiune și pentru a vorbi despre performanțele lor.
Digitalizarea – o componentă importantă a mesajului la BIFE-SIM 2019
Digitalizarea industrială înseamnă conectarea programelor software dintr-o fabrică, de la cele de specialitate la cele de administrare a activității. Este rezultatul inovării tehnologice care a adus cu ea schimbări importante în sistemele de producție, în companii, în piață și în relația dintre operatori, mașini și aplicații. Este o transformare importantă și radicală ce crește exponențial competitivitatea companiilor și capacitatea lor de adaptare la cerințele unei producții rapide și flexibile.
Pentru BIFE-SIM 2019 Accesoria Group își propune ca o componentă importantă a mesajului să fie digitalizarea. De la aplicatii software pentru design, programare, simulare, prototipare, implementare și analiza datelor, până la Sophia, asistentul cibernetic IoT (Internet of Things), despre toate veți putea vorbi în stand cu reprezentanții firmei.
Noutate pe piața românească, platforma Sophia creată de Biesse aduce conceptul Internet of Things în domeniul prelucrării lemnului si a materialelor derivate. Concret, aplicatia oferă o imagine de ansamblu asupra caracteristicilor mașinii cu evidențierea performanțelor, diagnosticarea la distanță, analiza si prevenirea erorilor. Serviciul presupune o conexiune continuă cu centrul de control Accesoria/Biesse și alte opțiuni care duc asistența tehnică post-vânzare într-o altă eră. Începând de anul acesta toate utilajele Biesse sunt dotate cu această aplicație, putând fi monitorizate de la distanță în orice moment.
Accesoria Group te așteaptă la BIFE-SIM 2019 în pavilionul B1, standul 203. Încă mai poți obține coduri de acces gratuit la târg înregistrându-te aici.
Adaugă comentariul