Par periculoase, dar sunt fascinante, unice, distractive și mai ales sigure. Cu experiență artistică și în design, Monstrum, o companie din Copenhaga, proiectează și realizează spații tematice de joacă pentru copii după standarde daneze. Standarde care le permit să fie și puțin „periculoși”. Se crede că prin joacă, copii ar trebui să experimenteze și ideea de pericol, în limitele vârstei. Fiecare copil ar fi bine să aibă ocazia să se confrunte cu riscuri acceptabile pentru vârsta lui ca parte a stimulării, provocării și al controlului într-un mediu străin. Evident că e vorba de cățărări, planuri înclinate, echilibristică și altele de genul acesta. Practic, sunt spații urbane unde copii, în același timp, socializează și fac activități fizice. Creativitatea și complexitatea spațiilor de joacă îi expune și la grade de risc, minore evident. Această expunere poate fi benefică pentru că le satisface curiozitatea, le testează limitele curajului și îi confruntă cu riscul și consecințele lui într-un spațiu controlat. Este o abordare interesantă a jocului copiilor cu rezultate evidente de dezvoltare la nivel social, intelectual și fizic.
Toate produsele sunt realizate din lemn, în atelierul lor din Copenhaga. Folosesc robinia, un tip de lemn extrem de rezistent ale cărei caracteristici îl fac să reziste la impregnare timp de 25-40 ani în contact cu solul.
E de asemenea, o pledoarie pentru urcatul invers pe tobogan, pentru murdăritul hainelor, pentru alergatul fără teama de a transpira și pentru libertatea de a-și testa limitele în spațiile care le sunt destinate.
Kommentar hinzufügen