Uleiul este varianta pe care o aleg în majoritatea cazurilor când trebuie să finisez lemn aflat la exterior, mai ales dacă este vorba despre un proiect de bricolaj. Kreidezeit Seen sunt printre preferatele mele pentru că au rezistențe bune în timp. În urmă cu mai bine de cinci ani am văzut cum a fost refăcută fațada din lemn a unei case aflată pe malul lacului Snagov și finisajul arată în continuare foarte bine. Amestecul de Tungöl și de in protejează lemnul foarte bine împotriva intemperiilor, iar conținutul mare de pigmenți asigură rezistența la radiațiile solare.
De data aceasta am apelat la lazurile Kreidezeit pentru a reface finisajul unor uși exterioare din lemn. Sculptura complicată de pe suprafața ușilor din lemn de stejar și finisajul anterior făcut cu Leinsamenöl din abundență nu prea lăsau loc altor variante. Ar fi fost greu de îndepărtat total uleiul, pentru a aplica, fără riscuri, un finisaj de exterior pe bază de apă. Așa că am rămas la varianta gândită încă de la început – lazură precolorată pe bază de ulei – sperând ca procesul de curățare a ușilor să nu fie foarte dificil. Speranțe deșarte! 🙂
Cum am ajuns să mă ocup de această „lucrare”
Locuiesc aproape de strada Pitar Moș, unde se află biserica cu același nume. Este o biserică mică și foarte veche, fiind ctitorită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Renovarea total greșită făcută înainte de 1989 a stricat în bună parte pictura murală, fapt ce a dus la neintroducerea ei în patrimoniul național. De aceea, lucrările de refacere a micii biserici s-au făcut greu și de multe ori greșit.
Din fericire, de peste 15 ani biserica are un preot paroh hotărât să aducă biserica la „strălucirea” de odinioară. A luptat mult, a vorbit cu toată lumea încercând să strângă o comunitate în jurul bisericii care să sprijine demersurile sale. Și a reușit. Procesul a început cu mulți ani în urmă și între timp au fost refăcute stranele, pictura interioară și cea exterioară, s-au montat lumini arhitecturale. Aspectul bisericii s-a schimbat mult în bine, lucru care i se datorează în totalitate.
Acum a venit rândul ușilor din stejar sculptat, cele duble din față și una simplă, la intrarea în altar. Știind care este specializarea mea, m-a întrebat dacă pot ajuta. Am început să caut pe cineva care să facă lucrarea, dar a fost imposibil să găsesc un meșter dornic să se înhame la o lucrare așa de mică. Așa că am apelat la un foarte bun prieten, foarte priceput în lucrul cu materialele de finisare, căruia i-am propus să refacem împreună ușile. Și așa a început aventura.
Ce materiale și metodă de lucru am ales pentru curățarea lemnului de stejar
Primul pas a fost să vedem starea reală a ușilor, pașii și metoda de lucru și să facem rost de materialele necesare. Ușile arătau destul de bine din punct de vedere al integrității lemnului, dar erau foarte murdare și încărcate cu ulei gumos. Fuseseră tratate anual, din abundență, cu ulei de in fără a fi, însă, șters surplusul. Uleiul de in nu este dintre produsele care pot fi aplicate în cantitate mare pentru a forma peliculă. În strat gros nu se usucă niciodată, formând o masă gumoasă foarte lipicioasă care prinde tot praful și toată mizeria din atmosferă. Asta explica aspectul lor foarte murdar.
Următorul pas a fost să vedem cum putem îndepărta mizeria și guma de ulei. Primul gând a fost apă cu detergent, dar metoda nu a avut succes din cauza stratului gros. Nici șlefuirea cu disc de hârtie abrazivă nu a reușit, hârtia încărcându-se imediat. O soluție foarte bună ar fi fost Backnatron-Strahlen, dar fondurile nu permiteau acest lucru. Așa că am decis să folosim decapant, urmat de ștergere cu diluant și șlefuire.
Ultimul pas al pregătirilor – materialele necesare (pe care le-am achiziționat de la un magazin de bricolaj, cu excepția lazurii și a diluantului):
- Decapant. Pentru că informațiile referitoare la eficiența lor erau contradictorii, am decis să luăm 3 tipuri, urmând a vedea cu care obținem rezultatele cele mai bune. Am folosit Decanol Super/Policolor, Dekapant Gel/Kober și Decapant Universal Extra Strong/Supralux.
- Role din hârtie de șlefuit pe care le-am folosit pe bormașină
- Perii de sârmă
- Bureți abrazivi grosieri, medii și fini
- Pinsel.
Am mai folosit recipiente de plastic, amestecătoare din lemn și cârpe de bumbac. Cele mai bune cârpe de șters sunt cele din tricouri vechi. De data aceasta, însă, le-am făcut dintr-o față de masă veche și au absorbit foarte bine, fără să lase scame.
De ce a fost dificilă curățarea lemnului și cum am reușit să îndepărtăm stratul gros de ulei
Pentru a curăța stratul gros și gumos de ulei de in am aplicat cu pensula decapantul și după 20 de minute am început îndepărtarea cu peria de sârmă a stratului înmuiat. Procesul a fost dificil, mai ales din cauza sculpturii care împodobea toată suprafața ușilor. Ajungeam greu în zonele din planul doi și am renunțat repede la utilizarea bormașinii cu rolă de hârtie abrazivă de teama de a nu strica sculptura. Am rămas la peria de sârmă, mai ușor de controlat.
O altă problemă a fost încărcarea periilor de sârmă cu uleiul gumos luat de pe ușă, ceea ce o făcea repede inutilizabilă. Având, însă, mai multe, am putut să le lăsăm pe cele colmatate în diluant pentru a se curăța, timp în care avansam folosind o perie curată. Pentru curățare am folosit acetonă și diluant de spălare, îndeajuns de agresive pentru a face din nou peria utilizabilă.
Dintre cei trei decapanți folosiți, de departe cel mai bun a fost Supralux extra strong. A acționat în profunzime astfel încât nu a fost nevoie să revenim de mai multe ori pentru a îndepărta total uleiul vechi. Rezultate satisfăcătoare am avut și cu decapantul marca Kober, cel mai slab fiind Decanolul de la Policolor. La final, indiferent de decapantul folosit, am ”spălat” suprafața cu diluant. Am folosit un diluant profesional de spălare, datorită conținutului mare de acetonă care-l face mai eficient. Spălarea s-a făcut cu pensula pentru a pătrunde și în cele mai dificile locuri. La final suprafața a rămas curată, fără gume de ulei și fără să fie lipicioasă, cum era după decapare.
Curățarea ușilor de uleiul vechi și transformat în gumă a fost cea mai dificilă parte a lucrării. Când se protejează lemnul cu ulei de in, excesul de ulei rămas neabsorbit TREBUIE îndepărtat prin ștergere. Altfel se va transforma într-o gumă care reține toată murdăria din atmosferă stricând repede aspectul obiectului protejat.
Finisarea cu lazură Kreidezeit
După îndepărtarea vechiului strat de ulei și spălarea suprafeței cu diluant am șlefuit toată suprafața cu burete abraziv mediu. Suprafață a devenit plăcută la atingere fără a fi foarte fină, astfel încât a putut absorbi lazura. După ștergerea prafului de lemn cu cârpa am început aplicarea cu pensula a lazurii Kreidezeit precolorată stejar deschis, culoare foarte potrivită cu ușile din stejar masiv ale bisericii. Aplicarea s-a făcut în exces și după 45 minute, timp în care lemnul a absorbit cât a avut nevoie, am șters întreaga suprafață cu o cârpă curată, insistând pe zonele sculptate pentru a nu rămâne ulei ascuns.
Timpul minim de uscare a lazurii este de 24 ore, dar noi am lăsat mai mult de atât. Nu este o problemă dacă lăsați mai mult timp, problemă este dacă se aplică al doilea strat înainte ca primul să fie complet uscat. Am lăsat mai mult timp pentru că au fost câteva zile foarte călduroase, fiind greu și riscant de aplicat uleiul în condiții de caniculă.
După ce au trecut zilele foarte călduroase, am reluat activitatea. Era nevoie și de al doilea strat de lazură pentru o rezistență bună în timp. Pentru a nu închide foarte mult culoarea ușilor am decis ca al doilea strat să fie de lazură incoloră. Primul strat adusese suficientă culoare pentru ca ușile să fie protejate de razele soarelui, mai ales că nu erau expuse direct. Ușa din spate aproape că nu e ”văzută” de soare niciodată, iar cele din față, pe lângă protecția dată de arborii înalți din curte, are și o copertină care o protejează suplimentar.
Am aplicat lazura incoloră la fel ca pe cea colorată, cu pensula, în exces, după care am șters uleiul neabsorbit de lemn cu cârpa curată. Timpul de așteptare a fost tot de 45 de minute. A rezultat o suprafață cu o culoare frumoasă, plăcută la atingere și mai ales, curată.
ATENȚIE! Resturile de ulei, cârpele și bureții îmbibați pot prezenta fenomenul de autocombustie, mai ales în zilele foarte calde și dacă stau direct în bătaia soarelui. Este din cauza uleiurilor volatile din solvent. Pentru a preîntâmpina orice problemă toate resturile trebuie puse în recipientele goale de ulei și acoperite cu apă. Uneltele folosite se spală bine cu diluant, după care se șterg bine sau se țin în apă. Și noi am pus toate cârpele folosite în recipientele rămase goale și le-am acoperit cu apă.
Zusammenfassend
Acum ușile biserici Pitar Moș arată din nou bine. În urma întregului proces am rămas cu o stare de bine pentru că am putut face acest lucru, dar și cu câteva concluzii:
- Uleiul nu trebuie lăsat în exces decât dacă producătorul recomandă acest lucru (există uleiuri cu întăritor care formează peliculă). În general, uleiurile naturale nu fac peliculă vizibilă, așa cum fac lacurile, iar excesul neșters nu se usucă ci se transformă în suprafețe gumoase, lipicioase, care atrag murdărie și praf.
- Uleiul transformat în gumă se îndepărtează foarte greu, mai ales dacă suprafața nu este plană. Încarcă repede hârtia de șlefuit și periile de sârmă, făcându-le inutilizabile. Soluția cea mai eficientă a fost decaparea urmată de ștergerea suprafeței cu diluant.
- Decapanții folosiți au avut putere de acționare diferită, cel mai eficient fiind cel extra strong, marca Supralux.
- Pentru rezistență cât mai bună în timp, lazura pe bază de ulei se aplică în exces, se lasă pe lemn ca să absoarbă bine, după care se șterge excesul. Se aplică minimum 2 straturi. Cel puțin unul dintre ele trebuie să aibă conținut de pigment (colorat semitrasparent) pentru ca finisajul să fie rezistent și la radiațiile UV.
- Resturile de ulei și cârpele sau bureții îmbibați trebuie puși în recipiente cu apă și acoperite pentru că pot prezenta fenomenul de autocombustie.
Voi urmări comportamentul ușilor în timp și mă voi ocupa de întreținere astfel încât să prelungesc cât mai mult viața finisajului. Imediat ce aspectul lor va deveni mai tern, fără luciul specific dat de ulei, voi aplica încă un strat de lazură. Lipsa luciului este un semn că precipitațiile au ”spălat” uleiul și pentru a păstra rezistența la apă trebuie aplicat încă un strat. La momentul respectiv refacerea va fi simplă, fără decapări și șlefuiri, pentru că acum am aplicat materialele corect, respectând tehnologia de lucru.
Sper să considerați interesante informațiile. Dacă aveți neclarități sau doriți informații suplimentare, lăsați întrebările mai jos, în spațiul dedicat. Sigur vă voi răspunde.
Sie haben eine wunderbare Arbeit geleistet. Gott segne Sie. Gott helfe dir.
Bravo!
Die Türen sehen großartig aus.
Vielen Dank auch für die Empfehlungen zu Materialien und Verfahren.
Hallo!
Herzlichen Glückwunsch zu Ihrem Engagement und Ihrem Ergebnis!
Ich hätte gerne einen Rat, wenn ich darf, bitte! Ich habe einen Schrank gerettet (ich sage das, weil er, wenn ich ihn nicht gekauft hätte, im Müll gelandet wäre), der im weiß getünchten Stil gearbeitet ist. Er wurde mit weißer Farbe gestrichen (ich weiß nicht, welche Art). Wie könnte ich ihn von der Farbe befreien, ohne das Holz und all die handgefertigten "Stickereien" zu beschädigen?
Ich danke Ihnen im Voraus für Ihre Antwort!
Hallo!
Vielen Dank für Ihre Wertschätzung!
Für die Reinigung alter Farbe gibt es die Möglichkeiten Sandstrahlen, Abschleifen, Abbeizen oder Brennen. Das Sandstrahlen liefert die besten Ergebnisse, ist aber teuer und muss von jemandem durchgeführt werden, der sich mit dem Sandstrahlen von Holz auskennt. Zum Sandstrahlen von Holz werden Backpulver, Trockeneis, Nussschalencracker und andere weichere Materialien verwendet.
Die praktischste und sicherste Möglichkeit ist in Ihrem Fall die Verwendung eines Abbeizmittels. Unten finden Sie einen Link zu einem Artikel, in dem ich das Verfahren im Detail beschreibe. Ich verlinke auch auf Artikel über Methoden zur Reinigung alter Farbschichten.
Viel Glück!
https://revistadinlemn.ro/2022/09/08/cum-sa-cureti-cu-decapant-straturile-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2017/09/15/cum-se-curata-stratul-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2021/09/16/lemnul-innegrit-de-vreme-sau-straturile-vechi-de-vopsea-se-pot-curata-prin-sablare-atentie-insa-la-riscuri/
https://revistadinlemn.ro/2020/12/03/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-cureti-prin-sablare-vechiul-strat-de-vopsea-de-pe-usile-de-lemn-sau-mobilier/
Hallo!
Alle Anerkennung für die (ziemlich harte) Arbeit, die Sie investiert haben, mit magischer Wirkung, denn das Endergebnis ist wunderbar!
Nun bitte ich Sie um einen Tipp, wie ich auf Amateurniveau (ohne viel Wissen), die Türen im Inneren der Wohnung renovieren kann!
Die fraglichen Türen sind aus Tannenholz und wurden vor mehr als 25 Jahren mit Klarlack lackiert. Sie sind nicht toll, aber sie sind immer noch aus Holz und ich möchte sie nicht durch (ziemlich teure) "Sägemehl"-Türen aus Plastik ersetzen.
Schlimmer ist die Tatsache, dass sie einige Fugen zwischen den Türplatten haben, die repariert (gefüllt) werden müssen. Jetzt haben die Türen einen sehr hellen gelblichen Holz-Look, und wollen einen dunkleren Farbton.
Bitte erklären Sie mir mit ein wenig Geduld, was und wie die einzelnen Schritte sind, die ich zu tun habe!
Vielen Dank im Voraus!
Hallo!
Vielen Dank für Ihre Wertschätzung!
Die folgenden Schritte sind zu beachten:
- Die Türen werden bis auf das Holz gereinigt. Es gibt verschiedene Methoden der Reinigung, die einfachste finde ich mit Abbeizmittel. Sie haben unten einen Link zu einem Artikel, wo es ausführlich erklärt wird, wie es zu tun.
- Er behebt Mängel, die im Laufe der Zeit entstanden sind: Kratzer, Beulen, Dellen, Löcher. Feine Kratzer und Dellen werden durch Schleifen der Oberfläche mit Schleifpapier der Körnung 100 und anschließend mit Schleifpapier der Körnung 150 oder 180 repariert, um die Oberfläche wieder glatt zu machen.
Die Lücken zwischen den Pads können durch die sehr niedrige Luftfeuchtigkeit im Inneren entstanden sein. Das passiert in Häusern, die mit Heizkörpern geheizt werden, es ist eine trockene Hitze (ich lasse unten einen Link mit detaillierter Erklärung). Aus diesem Grund wird empfohlen, Töpfe mit Wasser auf den Heizkörper zu stellen. Wenn dies der Fall ist, brauchen Sie nichts zu tun. Die Tür wird sich im Frühjahr erholen, wenn sie sich nicht mehr aufheizt und die Feuchtigkeit sich ausgleicht. Wenn die Fliesen im Rahmen liegen, sollten sie NICHT geklebt werden, weil sie sonst reißen. Sie müssen sich im Rahmen genau bewegen können, um die durch die Feuchtigkeitsschwankungen entstehenden Bewegungen auszugleichen.
Wenn die Fugen dauerhaft sind (sie entstehen nicht nur im Winter) und nicht durch die Tür kommen, müssen sie verfugt werden. Verwenden Sie Holzkitt, den Sie in jedem Baumarkt finden. Füllen Sie den entstandenen Spalt mit Spachtelmasse, lassen Sie ihn trocknen und schleifen Sie ihn dann ab, um ihn auf das Niveau der Tür zu bringen. Sie haben das Verfahren ausführlich in den Link unten beschrieben.
Wenn der Raum durchbrochen ist (man kann durch die Tür sehen), müssen Holzkeile eingeleimt werden.
- Schleifen Sie die gesamte Tür mit Schleifpapier der Körnung 150 oder 180 entlang der Maserung. Mit einem Lappen gründlich abstauben.
- 2 Anstriche mit Lack auf Wasserbasis auftragen. Erhältlich in Baumärkten.
Holz und Lacke vergilben mit der Zeit, insbesondere harzhaltige Hölzer und Nitrocelluloselacke (wie ich glaube, dass sie auf der Tür waren). Lacke auf Wasserbasis vergilben viel weniger.
Ich hoffe, dies war hilfreich.
Nachfolgend finden Sie die Links, über die wir gesprochen haben.
Viel Glück!
https://revistadinlemn.ro/2022/09/08/cum-sa-cureti-cu-decapant-straturile-vechi-de-vopsea/
https://revistadinlemn.ro/2021/11/10/usile-sunt-prea-colorate-cum-pot-indeparta-lacul-fara-sa-slefuiesc-si-de-ce-este-lemnul-asa-putin-vizibil-desi-a-fost-doar-lacuit/
https://revistadinlemn.ro/2017/01/11/lemnul-si-obiectele-din-lemn-timpul-iernii/
https://revistadinlemn.ro/2018/11/13/chit-de-lemn-cum-se-foloseste-tipuri-de-chit/
https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/
https://revistadinlemn.ro/2020/04/23/vopsirea-si-lacuirea-sfaturi-pentru-incepatori/
Sehr schön! Ich habe beschlossen, diesen Lack für mein Gartenhaus aus Holz zu verwenden und bin dabei Ihren Empfehlungen gefolgt. Der Boden des Häuschens ist aus Osb, was kann ich dafür verwenden? Vielen Dank im Voraus!
Aus dem Kreidezeit-Sortiment können Sie Hartbodenöl und eine Bodenwachsbeschichtung verwenden.
Oder Sie können 2 Schichten Bodenlack auf Wasserbasis auftragen. Mit einem Spachtel auftragen und gut schützen. Solche Lacke finden Sie in Baumärkten.
Viel Glück!