Și astăzi am să vă spun tot despre o a doua viață dată unei clădiri, dar de data aceasta nu este vorba despre o restaurare ci pur și simplu de o salvare de la părăsire și distrugere totală a unei clădiri dezafectate. „Acțiunea” se petrece în Rusia vecină, iar actorul principal este artistul rus Nikolai Polisski.
Clădirea se află în satul Zvizzhi, din Parcul Național Ugra, aflat la aproximativ 200 de km de Moscova. Foarte aproape de sat este comunitatea de artiști Nikola-Lenivets al cărei membru fondator este și Polissky. În Parcul Ugra sunt 28 de lucrări de sculptură permanente, făcute de cunoscuți artiști contemporani ruși, răspândite pe cele 650 de ha ale parcului. În cadrul comunității, care și găzduiește o parte dintre artiști, se desfășoară evenimente specifice și un festival anual de arhitectură.
Aici Polisski a creat SELPO (acronimul local pentru Asociația Consumatorilor Rurali), transformând vechea clădire abandonată de 10 ani, fostul magazin al satului, într-un spațiu pentru expoziții și evenimente.
Mai întâi au fost consolidați pereții clădirii și s-a înlocuit acoperișul. Apoi, pe pereții de beton s-a atașat o structură ușoară de oțel pe care au fost prinse bucăți de lemn rămase de la alte lucrări ale artistului. A rezultat o lucrare de artă în interiorul căreia se poate trăi și se pot face evenimente.
Polisski spune că în toate sculpturile sale se poate trăi, așa cum Gavroche, din Mizerabilii lui Hugo, a trăit într-o sculptură reprezentând un elefant. De asemenea, el spune că prin sculptură vrea să atragă atenția asupra acestor clădiri care stau nefolosite de ani de zile și cărora li se poate da acum o utilitate.
Soluția pentru placarea clădirii a fost găsită împreună cu un grup de studenți la arhitectură de la Universitatea The Cass din Londra. Aceștia au făcut o vizită în tabăra artistică Nikola-Lenivets, au văzut clădirea și au venit cu diferite propuneri pentru readucerea ei la viață, dintre care a fost ales sistemul de placare cu lemn.
Rebuturile formează o suprafată neuniformă pe toate laturile construcției de tip sovietic, rezultând uneori forme bombate emergente clădirii, asemănătoare unor metereze de castel.
Ideea a fost să se obțină o clădire cu aspect estic, ușor indian, cu turnuri, rotunjimi și metereze. Turnurile rotunjite de pe acoperiș amintesc de movilele construite pentru a adăposti rămășițele călugărilor budiști. Se poate urca pe turnuri și vizitatorii sunt invitați să o facă și să admire satul și împrejurimile.
Încă înainte de a fi terminată, clădirea a început să găzduiască concerte și alte evenimente de profil, iar artistul spune că nu vrea să se oprească. Este hotărât să mențină clădirea în activitate atât timp cât va fi nevoie de un spațiu pentru evenimente.
La momentul apariției reportajului clădirea nu era încă terminată. Polisski a spus că va continua până când fiecare bucată de beton va fi acoperită cu lemn. În final cladirea ar trebui să arate așa:
Sper să-i iasă! 🙂
(source: dezeen.com)
Add comment