Deco&Design - Events

Milan International Furniture Fair 2018 "Il Salone" - Day #1

“Băi Vasile, andiamo că pierdem volo!” au fost primele cuvinte în limba italiană pe care le-am auzit în drumul spre Milano.

Iar între asta și aterizarea cu aplauze am făcut planul pentru cum urmează să încerc imposibilul: să vizitez Salonul International de Mobila din Milano între patru sandwich-uri cu pauză de somn între ele. (Spoiler alert: Nu se poate! Sunt 345000 m² de spațiu expozițional acoperit și alți 60000 m² în aer liber ocupați la capacitate maximă).

În plus, față de Salonul din cadrul Fiera di Milano, în tot orașul se desfașoară FuoriSalone (o multitudine de magazine care se înscriu, sub politica ușilor deschise, în cadrul salonului, dar și spații special amenajate pentru prezentarea designerilor din afara țării) . Numărul instalațiilor și a pieselor de design expuse sub umbrela Fuori Salone este covârșitoare chiar și pentru o echipă jurnalistică, astfel încât nu voi încerca acoperirea lor în amănunt.

Bebelușelor, dans!

[Classic]

Spre deosebire de anii trecuți, designul clasic a fost redus la două pavilioane (2/4), iar prin asta putem trage concluzia că, cel puțin pentru viitorul apropiat, direcția principală a amenajărilor interioare va fi una preponderent modernă.

Salonul International de Mobila Milano 2018

[xLux]

Pavilioanele 1/3 găzduiesc diviziile de lux ale brandurilor consacrate atât pentru design cât și pentru exclusivitatea în piață.

Salonul International de Mobila Milano 2018

[Modern]

În afara de cele două categorii menționate anterior și cele 6 pavilioane dedicate bucătăriilor și obiectelor sanitare (despre care voi povesti într-un episod viitor) mobilierul modern ocupă 10 pavilioane (5/7 , 6/10 , 8/12 , 14/18 și respectiv 16/20 – unde găsiti și reprezentanții României).

Salonul International de Mobila Milano 2018
North Arin
Salonul International de Mobila Milano 2018
Mark Oliver
Ubi Kubi

Dacă aș vrea să asimilez pe îndelete toate colecțiile din cele 10 pavilioane mi-ar trebui cel puțin 10 zile. Așa am și ajuns la concluzia că Salonul International de Mobila Milano 2018 nu este pentru gura-cască, ci pentru antreprenori care doresc să adauge noile produse în showroom-urile personale și în spațiile clienților lor; antreprenori care vin și discută cu un număr finit de producători. Repet, nu ca mine încercând o combinație între Usain Bolt și Ansel Adams.

Salonul International de Mobila Milano 2018

Salonul International de Mobila Milano 2018

Salonul International de Mobila Milano 2018

Salonul International de Mobila Milano 2018

Salonul International de Mobila Milano 2018

Am fugit să pregătesc ziua #2

Foto: Vlad Dodan

About the author

Vlad

He is an architect and founding member of Koob Hub. He focuses on civil architecture, interior design and virtual reality. In the last 4 years he has designed residential complexes, shopping mall-like commercial spaces and Class A office towers ranging from 120-300m high for the Chinese market. In his spare time ... haha, who are we kidding!? Vlad has no spare time.

Add comment

Add a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Categories

Subscribe to newsletter

Newsletter Friday morning
Information and advice from the experts

en_USEnglish