La resina de la que está hecho el lago determina cómo se seca

Vă spuneam la un moment dat că lacurile trebuie alese în funcție de proprietățile lor. Astfel, pentru o masă ne interesează foarte mult rezistența lacului la agresiuni (zgâriere, pătări, loviri), pe când la alte piese de mobilier acest lucru nu este atât de important. Un obiect din lemn care stă afară va trebui să reziste la acțiunea factorilor de mediu, pe când unul din interior nu are astfel de probleme. Aceste proprietăți sunt date de tipul lacului, de rășina din care este facut el. Rășina este cea care determină și felul în care lacul se usucă. Condițiile pentru o uscare naturală corectă fiind descrise în alt articol, vă propun să vedem cum are loc uscarea lacului în functie de rășina care-i determină caracteristicile.

În funcție de natura rășinii, uscarea poate fi de 3 feluri: uscare fizică, chimică y combinată.

Uscarea fizică

Uscarea fizică este specifică produselor nitrocelulozice – unul dintre cele mai vechi, mai simple și mai ușor de aplicat lacuri. Rășina de bază, nitroceluloza, este dizolvată într-un amestec de solvenți. După aplicare, uscarea lacului are loc prin simpla evaporare a acestor solvenți. Procesul este reversibil, adică dacă se pune diluant peste pelicula de lac ea se va dizolva, devenind din nou lichidă.

Reversibilitatea este un dezavantaj din punct de vedere al rezistentei peliculei, dar un avantaj dacă se dorește refacerea finisajul din diverse motive. Pelicula de lac nu rezistă daca se răstoarnă un pahar cu alcool peste ea, dar dacă există defecte sau vrem să înlocuim finisajul, pelicula de lac se spală cu diluant.

Uscarea chimică

Când pelicula se obține în urma unei reacții chimice dintre doua componente A și B vorbim despre uscarea chimică. Este cazul produselor poliuretanice, acrilice cu întărire sau poliesterice. Dacă vă hotărâți să lucrați cu astfel de produse, trebuie să știți că reacția începe imediat după ce întăritorul (componenta B) se amestecă cu rășina de bază (componenta A). Uscarea nu este însă instantanee, va fi timp pentru aplicarea amestecului.

Timpul în care amestecul este lichid și cu vâscozitate constantă se numește pot-life (timp de viață). Nu este la fel pentru toate produsele, diferind de la produs la produs. Poate fi de la 15-20 minute, până la 6-8 ore sau mai mult. După acest timp, amestecul nu mai trebuie aplicat chiar dacă este în continuare lichid, deoarece își pierde proprietățile. Vâscozitatea lui crește și trebuie rezistat tentației de a-l dilua pentru a-l folosi în continuare. De ce? Pentru că între timp în amestec a început reacția, iar diluantul nu poate dizolva compusul format, reacția fiind ireversibilă.

Avantajul folosirii acestor tipuri de produse este rezistența foarte bună a peliculei. Dezavantajele pornesc de la pot-life. Adică, în cazul în care se amestecă o cantitate mai mare decât cea necesară, diferența rămasă se pierde dacă nu este folosită în limita pot-life-ului. De asemenea, pot apărea probleme dacă amestecul dintre componente nu este făcut corect conform indicațiilor specificate în fișele tehnice sau pe ambalaj.

Dacă uităm să adăugăm întăritor pelicula nu se usucă și rămâne lipicioasă. Dacă se adaugă o cantitate mai mică de catalizator pelicula rezultată va fi moale (fără rezistență mecanică), iar dacă se adaugă mai mult, pelicula va deveni casantă.

Uscarea combinată

Uscarea materialelor hidrodiluabile este un exemplu de uscare combinată. Produsele hidrodiluabile sunt dispersii de rășini acrilice, poliuretanice sau acril-poliuretanice în apă. În momentul în care sunt aplicate, apa se evaporă și moleculele se apropie. Aceasta este partea de uscare fizică. De aceea am spus întotdeauna că este foarte importantă ventilarea la acest tip de produse. Ea ajută la eliminarea cât mai rapidă a apei. Când moleculele se apropie suficient încep să reacționeze între ele, formând pelicula de lac, insolubilă în apă. Este partea chimică a uscării.

Tot o uscare combinată este și cea a vopselelor alchidice. Pelicula se formează în urma evaporării solventului și a reacției dintre rășina alchidică și oxigenul din aer. Atât timp cât vopseaua este acoperită și nu ajunge în contact cu oxigenul din aer, ea rămâne lichidă. Aplicată în strat subțire, elimină mai repede solventul, iar suprafața mare de contact cu aerul grăbește uscarea. După folosire, recipientele trebuie foarte bine închide pentru ca vopseaua să rămână cât mai mult timp în stare lichidă. Ea va forma însă o pojghiță uscată deasupra pentru că deja a intrat aer în recipient. De aceea uneori se pune deasupra vopselei ulei de in pentru a elimina contactul cu aerul din cutie.

Doar alegând corect materialele de finisare nu aveți garanția obținerii unei pelicule de calitate. Ele trebuie aplicate și uscate corect, respectând recomandările producătorilor.

Espero que la información anterior le resulte útil. Como de costumbre, cualquier aportación será bienvenida. Y si tiene alguna pregunta o duda, déjela en el espacio de abajo. Seguro que le responderé.