Întru-una din zilele trecute mi-au ajuns în fața ochilor câteva poze cu o barcă din lemn și un scurt text în care scria canoe Wabnaki lucrată manual de mine. Recunosc că mi-a plăcut ce am văzut și am hotărât să aflu mai multe. Așa am cunoscut, din păcate numai în spațiul virtual, dar sper să se întâmple cât de curând și în realitate, un om minunat, pentru care lemnul înseamnă atât profesie cât și hobby. Despre el, despre barca construită de el și planurile lui de viitor vreau să vă povestesc în continuare.
Cum a început aventura
Mihai Bonda este un tâmplar din Săvădisla, județul Cluj. Este pasionat de lemn și ca orice bun meseriaș îi place să meșterească, să bricoleze ca să folosesc un termen în vogă. În urmă cu 3 ani a cumpărat câteva cărți din colecția Poți face și singur, printre care și Bărci din lemn de Gil Gilpatrick. Le-a luat, le-a răsfoit și ponerlos bien, uitând complet de ele.
Anul acesta s-a apucat să facă ordine și a dat peste cartea lui Gilpatrick. Știți momentele acelea când te apuci să faci curățenie în bibliotecă, cățărat pe o scară și dai peste o carte preferată? Ajungi să stai așa, ca cioara-n par și câteva ore citind cartea respectivă. Un moment din acesta a avut și Mihai. A descoperit în carte 6 modele de bărci, dar una i-a atras atenția în mod special – Wabnaky Canoe.
Cuprins de dorința de a-și construi propria barcă din lemn, a început să se intereseze pe forumurile de specialitate să vadă ce implică construcția unei canoe. A descoperit imediat că nu este un lucru foarte simplu. Fiind însă o persoană ambițioasă și având ca meserie lucrul cu lemnul se hotărăște totuși să înceapă construcția.
Materialele necesare și construcția propriu-zisă
Primul lucrul a fost să caute materialele necesare: lemn, fibră de sticlă, rășini epoxidice. În carte scria că se folosește madera de cedro. A descoperit însă că este greu de găsit în țară. În plus, cedrul este un lemn greu și barca ar fi ajuns să cântărească în jur de 35 de kg. Hotărât să nu abandoneze a ajuns la un magazin de specialitate unde i se recomandă esențele abachi pentru elasticitate și iroko pentru a realiza un contrast de culoare.
Abachi (obeche sau samba) este lemnul provenit dintr-un copac tropical din Africa. Este de culoare galben pal și se folosește și la fabricarea chitarelor. Iroko este un copac ce crește pe coasta de vest a Africii, despre care se crede că are puteri supranaturale. Lemnul copacului tânăr are culoarea galben auriu, iar la maturitate se închide devenind brun.
Căutând fibră de sticlă a ajuns să-l cunoască pe Marius Fătu din Constanța, un mare pasionat de bărci care a construit până acum peste 200 de ambarcațiuni ultraușoare (caiace și canoe). Mihai nu ratează nici o ocazie să-i mulțumească domnului Fătu pentru sfaturile și ajutorul dat. Nici de data aceasta nu a uitat 🙂
Construcția propriu-zisă a durat 4 luni. A început la sfârșitul lui aprilie, iar la începutul lui august deja era gata pentru a fi probată pe apă. Și s-a hotarat ca testul să aibă loc pe lacul Beliș, într-o binemeritată vacanță, în care barca s-a comportat minunat, fiind atracția locului.
Așa de mult l-a prins acest microb al construcției de bărci încât deja are în plan construirea unui minicruiser pentru care a și comandat planurile în SUA. Ambarcațiunea va avea 6,2 m lungime și 2,4 m lățime, iar construcția ei va dura aproximativ 2 ani. Mihai realizează că este un timp destul de lung, dar spune că merită. Și bucuria cu care povestește despre experiența lui, satisfacția de a sta în propria barcă din lemn construită chiar de el, te convinge că așa este – chiar merită.
(sursă fotografii: Mihai Bonda)
¿Buscó madera en una tienda especializada?
¿Dónde hay tiendas de este tipo en Rumanía?
Sé que estoy siendo irónico, pero realmente me interesa. Me frustra mucho lo que se encuentra aquí en las tiendas de bricolaje.
Sin duda los hay, pero lo mejor es preguntar Mihai. No quiero cometer injusticias con nadie. ¡Suerte!
La tienda especializada es Holver Industries... puedes encontrar un montón de esencias de maderas exóticas, pero a precios acordes.
Hola, ¿puedes ayudarme con algunas respuestas sobre el tema descrito en el artículo? Necesitaría una dirección de correo electrónico porque el enlace anterior (a usted) no funciona. gracias
mihaela.radu@cesbrands.ro
muchas gracias, estaba buscando tu dirección de correo inicialmente y no la encontraba 🙂 .
pero mientras tanto encontré el número de teléfono del Sr. bonda y le llamé directamente. gracias de nuevo
¡Hola!
Hay muchas variedades de resinas epoxi. Puede decirnos exactamente cuáles utiliza?
Gracias.