Maquinaria para la fabricación de muebles

Soluciones para un taller inteligente

Trăim în era digitală și asta se vede pretutindeni, de la telefoane sau ceasuri ce-ți iau tensiunea și îți spun că mănânci prea mult zahăr, până la utilaje dintre cele mai sofisticate cu ajutorul cărora se pot reproduce identic sculpturi. Programele de calculator sunt peste tot în industrie, crescând productivitatea și reducând manopera. Nici domeniul lemnului, al mobilei, nu putea rămâne departe de aceste binefaceri ale lumii moderne. Apariția CNC-urilor a făcut ca operații precum tăierea, frezarea, găurirea , nutuirea să fie mult mai ușor de realizat iar precizia a devenit de ordinul micronilor. Echipamentele sofisticate și-au făcut apariția mai întâi în marile fabrici, acolo unde reproducerea identică a unui element de zeci și sute de mii de ori era esențială și productivitatea a contat. În timp însă producătorii de utilaje au dezvoltat programe și pentru fabrici mici sau chiar ateliere, „soft-uri” pentru o producție flexibilă, adaptabilă, de serie mică sau, de ce nu, înaltă. O soluție pentru astfel de fabrici mici este Taller Smart en Comercio en Europa del Este (EET).

Taller inteligente

De ce v-ar tenta să aveți un atelier isteț? Pentru că:

  • înseamnă economie de material și de manoperă,
  • totul este interconectat – sistemul de manipulare, circularul, CNC-ul, mașina de aplicat cant,
  • este perfect pentru producția la comandă,
  • asezarea pe placă este optimizată, pierderile fiind minime,
  • resturile pot fi prelucrate din nou în depozit,
  • depozitul smart vă pregătește automat materialul atunci când nu lucrați.

Sistemul cuprinde un depozit de plăci automat Store-Master cu robot de manipulare. Pe langă procedurile complet automatizate, sistemul oferă o eficientizare foarte bună a spațiului de depozitare. Cu ajutorul lui veți ști în orice moment care este situația în depozit, stocul existent, plăcile programate pentru a fi prelucrate și resturile rămase în urma prelucrărilor.

Taller inteligente

 

Iată câteva dintre ventajas del sistema:

  • controlul separarii plăcilor prin monitorizarea greutății valabil și pentru plăcile subțiri;
  • înregistrarea datelor de operare și evaluare;
  • software-ul ce se învață singur îșoptimizează mereu traseele în depozit  
  • utilizare eficientă a spațiului de joasă înălțime;
  • posibilitatea de a vă depozita materialul chiar și deasupra solului, într-un spațiu 
    escalonada;
  • dispozitiv separare plăci;
  • masurarea electronică a plăcilor;
  • Bajo consumo de energía;
  • aspirare cu reglaj automat a dimensiunii și multe altele.

Depozitul de plăci este interconectat cu circularul de tăiat în pachet, cu mașina de aplicat cant și/sau cu CNC-ul. Conectarea cu aceste mașini nu este obligatorie, dar este posibilă. În cazul conectării acestora CNCul poate fi echipat cu un software CNC Nesting de ultimă generație, care reprezintă o soluție nouă și completă pentru mobilier individual. Folosind acest soft totul devine mult mai simplu, de la placă la mobilier fiind doar 3 pași.

Taller inteligente

 

De ce este potrivit acest sistem pentru producția de mobilier la comandă? În primul rând pentru că programul modifică dimensiunile unui desen aftat într-o bază de date – o bibliotecă digitală – adaptându-l cerințelor utilizatorului final. Adică se pot face și 1000 de dulapuri identice, dar mai mult, programul poate adapta desenul pentru nevoile fiecărui client, dulapul putând fi mai înalt, mai lat, mai lung, mai cum îl dorește clientul. Practic, din biblioteca digitală se alege modelul, se fac modificarile de dimensiune dupa noile cerințe, se alege numărul de bucăți ce se dorește a fi produse, dupa care soft-ul Better Nest face optimizarea complet automat.

Taller inteligente

Al doilea pas constă în poziționarea placii pe CNC pentru a demara prelucrările si începerea programului. Dacă ați ales un depozit de plăci Store Master placa va fi transportată și poziționată automat. Programul va face apoi toate prelucrările necesare: formatarea, găurirea în verticală și nutuirea, plus toate frezările pentru sistemul LAMELLO-P, un sistem elvețian de îmbinare ingenios, demontabil, reasamblabil, rezistent și elegant.  Totul este automat, comandat de computer, rolul vostru fiind ajustarea operațiilor ce urmează a fi efectuate.

Taller inteligente

La final, nu vă rămâne decât să luați piesele de pe masa CNC-ului și să aplicați cantul sau elementele de îmbinare pentru care au fost făcute prelucrările.

Utilajele acestui sistem de gestionare, mai puțin depozitul de plăci, au putut fi văzute în acțiune la Târgul internațional de mobilă, echipamente și acesorii BIFE SIM, care a avut loc la Romexpo Bucuresti în perioada 13-17 septembrie 2017. Vă recomand pe fiecare să-l vizitați chiar dacă nu intenționați să faceți vreo achiziție imediată. Este vorba despre acumularea de informații despre ce produse ți se oferă și despre furnizorii cu care poți lucra.

NEXTEC a fost prezentat și la Brașov, la Expowood, el 20 de abril de 2018. En Página de facebook de Expowood este și un film realizat la prezentarea utilajului.

Taller inteligente

Taller inteligente

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

2 comentarios

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

  • Hola
    Para un principiante en la construcción de pequeños muebles, ruego me indiquen si pueden que maquinaria se necesita. Se trata de un pequeño taller, sin pretensiones, y el presupuesto es de aprox. 2000 euros.
    Gracias

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol