25 de noviembre de 2017 es Noaptea albă a designerilor și creatorilor de produs – adică șapte ore, peste șaptezeci de designeri, sute de obiecte de artă de purtat, de dăruit și de luat acasă.
O noapte pe an nu mai e nici pentru somn, nici pentru concerte și nici pentru ieșiri cu prietenii. O noapte pe an, se întâmplă o expoziție, altfel – nu admirăm obiecte în liniște ci poveștile lor sunt spuse tare. O noapte pe an nu mai încercăm să intuim ce a vrut să spună artistul și avem nu un curator, ci peste treizeci de creatori dornici să ne explice cum ideea s-a transformat în operă de artă. O noapte pe an în care nu se vinde și nu se cumpără dar ne umple de inspirație, ne educă și ne face să ne asumăm să alegem arta ca stil de viață. O noapte pe an – Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs – pe 25 de noviembre de 2017el Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Evenimentul s-a desfășurat între orele 19:00 – 2:00, intrarea fiind liberă.
Produsele realizate de designer, datorită conceptului și tehnicii de realizare, au căpătat statutul de obiecte de artă și, în același timp, nu mai sunt menite păstrării în vitrine și galerii ci devin artă pe care o purtăm, care ne înfrumusețează casele și pe care o putem folosi zi de zi. Arta integrată în viețile noastre se transformă într-un manifest, o declarație, o alegere asumată, care ne definește și ne apropie.
Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs pune, o dată pe an, la dispoziția publicului, un spațiu de dialog, de experiment artistic și de interacțiune cu creatorii de produse, de conținut și de idei. Evenimentul are o dublă misiune – cea de a educa publicul în direcția designului de produs contemporan românesc, la fel de unic și de valoros ca arta de circulație internațională, dar și de a clarifica statutul și valoarea unui obiect de artă pentru fiecare dintre noi.
Peste 20 de artiști selectați expun câte cinci produse realizate în ultimul an: A.A.Petcan / Albert Kaan / Albert Suvac / Angela Ciobanu Artefact Room / Bianca Georgescu / Brândușa Ungurașu/ Brut Concept/ Carina Pănculescu Art & Design / Dan Marincovici Design / Deco-Box / Digital Concept Studio / Flori de nu mă uita /Gabi Toma / HUMAN APJ / Ionela Luncanu / Irina Mocanu IUTTA / Jazz Design / Lemnia / Luvers / Marie Nouvelle MARNON / MATIUS Studio / Metal Creativ / Raicelai / SlenderTree / Supernovator.
Lor li se adaugă CAMERA LUCIDA, un nou proiect lansat de Assamblage – Asociaţia Naţională a Autorilor şi Designerilor de Bijuterie Contemporană, în perioada 2017 – 2018, dedicat comemorării a 100 ani de la încheierea Primului Război Mondial şi demarat cu sprijinul financiar AFCN. Peste treizeci de designeri ai proiectului CAMERA LUCIDA își vor prezenta lucrările. Împreună cu expoziţia adiacentă ROOM 40, proiectul s-a extins la nivel internaţional şi a fost prezentat până în prezent în cadrul Romanian Design Week 2017, Joya Barcelona şi Designblok Prague Design and Fashion Week.
În cadrul evenimentului vor mai participa peste douăzeci de participanți selectați de Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și obiecte de design ce prezintă tendințele 2018/2019 în designul decorațiunilor, produse tradiționale reinterpretate pentru lifestyle-ul contemporan și noutăți fascinante, aduse de Christmasworld 2018, expoziția internațională de decorațiuni de sezon și ornamente de toate tipurile de la Messe Frankfurt.
“Ediţia de anul acesta va aduce alături creatorii de produse, publicul interesat, arhitecți de renume, sub cupola Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. Am reuşit astfel să creăm un spaţiu nou de consum de cultură prin această expoziție pop-up în sălile de expoziţie ale Universităţii de Arhitectură, aducând astfel alături mediul public de cel privat şi sper să fie un prim pas pentru astfel de colaborări în industria creativă romanească. De asemenea, anul aceasta propunem publicului creatori români care lucrează în străinătate sau artişti din exterior aduşi graţie partenerilor noștri de la Assamblage. Vrem să venim şi cu o perspectivă asupra statusului industriilor creative, din exterior.” Mihaela ION, director de proiect.
Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație, organizație non-profit ce susține, de mai bine de şapte ani, abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi cultură şi Impact, Gala Elle Decoration şi finanţările primite din partea AFCN şi Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliştii Galei Naţionale a Voluntarilor, secţiunea Artă şi cultură.
#blanchenuit
Enlace FB del evento
Añadir un comentario