Într-una din vizite am întâlnit un producător de mobilier la comandă care cumpărase de curând un software de proiectare. Mi-a spus că, dacă i-ar fi zis cineva în urmă cu un an că va da pe un program aproape cât pe un utilaj, l-ar fi considerat nebun. Acum nu-și poate imagina munca de zi cu zi fără acel software. I-a ușurat foarte mult activitatea, diversificând-o în același timp. Pentru cine face acum mobilier personalizat, un software de proiectare nu mai este un moft ci o necesitate. Pentru că nu este vorba doar de realizarea proiectului și a randărilor prezentate clientului ci și de alte beneficii precum optimizarea consumului de material sau economia de timp, ușurința în modificarea dimensiunilor inițiale, descompunerea virtuală a mobilierului în părți componente, realizarea fișierelor de lucru pentru utilaje, a costului de producție și a ofertei de pret.
Desigur, nu toate programele fac același lucru. Este vorba, pe de-a parte, de complexitatea lui și pe de altă parte, de nevoile reale ale clientului. Este de preferat ca programul să aibă diferite configurații astfel încât producătorul să cumpere modulul care i se potrivește cel mai bine și să aibă posibilitatea trecerii la nivelul următor atunci când este pregătit. Un astfel de program este Visión del Gabinete, distribuit în România de Maquinaria Nika.
Cabinet Vision, soluția completă de design și producție pentru industria mobilei
Cabinet Vision este brand al grupului Hexagon din Suedia. Hexagon este lider mondial în soluții software CAD/CAM pentru diferite materiale și domenii de activitate. Oferă soluții în domenii foarte variate, de la producția de mobilier la cea de scule, de la prelucrarea lemnului și a materialelor derivate, la cea a metalelor, plasticului sau pietrei. Numitorul comun al tuturor acestor soluții este creșterea eficienței în producție.
Programul Cabinet Vicion este complet și complex și este folosit de mai mult de 35.000 de utilizatori în peste 50 de țări, fiind lider de piață în soluții pentru producătorii de mobilier la comandă. Este cel mai vândut software de proiectare mobilier din întreaga lume. Cu ajutorul lui se poate face design personalizat pentru întreaga casă, de la mobilierul de bucătărie și baie, la dressing-uri, dormitoare sau camere de zi. Este un software modular, existând soluții pentru ateliere cu utilaje simple, dar și pentru fabrici complexe, complet automatizate.
Design, prezentare, producție
Ce puteți face cu ajutorul lui Visión del Gabinete?
- proiectare mobilierului din întreaga casă, în ansamblu;
- diseño de muebles;
- randări fotorealistice și perspective;
- ofertas de precios para el cliente;
- dibujos e informes personalizados;
- Listas de corte y listas de materiales optimizadas;
- etiquetas con códigos de barras;
- fișiere Código G (numele comun pentru cel mai utilizat limbaj de programare CNC) gata de lucru pentru CNC Nesting sau punct cu punct pentru alte tipuri de utilaje asistate de calculator (circular, mașini de găurit și inserat).
Pe lângă proiectare și randarea foarte realistă, Cabinet Vision poate automatiza și integra complet proiectarea în procesul de producție, indiferent de nivelul la care se află producătorul – începător sau foarte avansat. Pentru a face transferul automat al fișierelor către producție este nevoie de Pantalla al centro de la máquina (S2M), un software care preia informațiile de prelucrare vizibile pe ecran și le transmite către CNC sau alte utilaje asistate de calculator, evitând astfel eroarea umană.
Cabinet Vision are funcții dedicate atât lucrului cu lemn masiv, cât și pentru PAL sau MDF. În cazul lemnului masiv, sunt incluse direct din zona de proiectare mobilier a programului cele mai cerute profile decorative: plinte, coroane, lezene, uși din 5 bucăți, etc.
Programul poate face redimensionarea corpurilor automat și în timp real. Odată ce se dă comandă programului de a modifica o dimensiune a corpului de mobilier, aceasta va modifica în mod automat toate detaliile, de la redimensionarea piesei, la comenzile CNC și oferta de preț.
Modulele ce pot fi achiziționate sunt:
- Dibujante de sólidos – proiectat pentru design, randare și ofertă de preț. A fost gândit pentru showroom, ca o soluție economică doar pentru arhitecți, pentru a face proiectarea în fața clienților și a da o ofertă de preț.
- Esencial sólido – este o variantă economică pentru integrarea proiectării în producție. Vă permite să faceți desene de producție, randări, liste de materiale, liste de tăiere și generate ofertă de preț.
- Estándar sólido – pentru micii producători de mobilier rezidențial și comercial. Este nivelul următor de integrare, adăugând funcții noi celor deja existente, de exemplu desene de prelucrare (găurire/frezare), oferta complexă pentru client.
- Sólido Avanzado – funcțiilor modulului precedent se adaugă altele noi. Cele mai importante/utilizate sunt:
- Posibilitatea creării de script-uri personalizate pentru automatizarea proiectării corpurilor de mobilier și crearea de funcții noi;
- Conformación de armarios (cambio de carrocería y automatización);
- Exportación DXF en 2D y 3D.
- Sólido Ultimate – este nivelul care permite oricărui producător de mobilier, din lemn masiv sau panouri derivate, integrarea completă a proiectării în producție. Se eficientizează astfel producția prin optimizarea consumului de materiale, reducerea timpului de lucru și creșterea productivității:
- Conține toate modulele opționale pentru modulele mai mici;
- Optimizare cu continuarea modelului de pe o placă pe alta a părții prelucrate;
- Fabricante de puertas MDF;
- Crearea de metode de construcție a blaturilor;
- Adăugarea de operații suplimentare pe piese direct din zona de proiectare, operații ce sunt vizibile grafic;
- Posibilitatea editării de rapoarte;
- Feronerie personalizată.
Nika Utilaje vă asigură întregul suport tehnic astfel încât să folosiți programul la capacitatea sa maximă și să alegeți varianta cea mai potrivită pentru nivelul vostru de activitate.
Funcții suplimentare de care puteți beneficia în funcție de modulul ales
Cabinet Vision este un software complex care permite alegerea unor funcții suplimentare în funcție de natura producției și dorințele producătorului. Se pot adăuga etichete pentru a ușura prelucrările secundare, se pot crea rapoarte personalizate cu informații specifice unui anumit tip de producție, se pot prelucra blaturi de mese sau se pot face diferite modele de uși din MDF pentru mobilier. Exista optionale de optimizare a debitarilor pentru masiv, PAL sau Nesting.
Programul permite și introducerea unor setări specifice cum ar fi, de exemplu, îmbinarea în coadă de rândunică a fețelor sertarelor cu lateralele. Noile setări sunt apoi trimise către CNC pentru prelucrare.
Am discutat despre Cabinet Vision cu reprezentanții Nika
Cabinet Vision este un program intuitiv, simplu de folosit. Ne-am convins de acest lucru în urma vizitei celor de la NIKA Utilaje care au fost pe la noi zilele trecute pentru o prezentare. Ne-am „jucat” cu modelele, culorile și luminile, am mobilat o bucătărie căreia i-am tot schimbat ușile după inspirația fiecăruia și am ajuns la concluzia că, dacă ne lăsăm de scris, ne apucăm de proiectare.😉
Vă las să urmăriți filmul întâlnirii!
¡Hola! ¿Con quién podría hablar sobre el software... y cuál sería el precio? Gracias
¡Hola!
Para precios y otra información sobre el software, póngase en contacto con Nika Utilaje (nikautilaje.ro).
Le deseo lo mejor.
Gracias