Nicu Ivănescu crea un parque infantil con cortezas, raíces y madera abandonada en Valea Zânelor.

Să recuperezi lemnul de câte ori ai ocazia, să nu-l irosești, să încerci să folosești cât mai mult dintr-un arbore sunt acte de responsabilitate și un mod de a proteja resursele naturale și planeta. Am promovat mereu astfel de exemple și iată, o facem din nou. Este vorba despre noul loc de joacă de la Castelul de Lut de la Valea Zânelor. Locul nu cred să vă fie străin, chiar dacă n-ați ajuns încă acolo. Vă amintiți probabil de căsuța-bar, construită acolo de Nicu Ivănescu, despre care am scris cu ceva vreme în urmă. Locul de joacă este făcut tot de Nicu. Obiceiul de a folosi pentru proiectele sale lemn ocolit de alții și construcțiile sale atipice ne-au atras din nou atenția.

Fagul abandonat, bătrân și mult prea scorburos

„Acum doi ani mă plimbam pe Râul Sadului și am văzut bușteanul din care am făcut aproape toată baza locului de joacă. Era abandonat de o firmă care exploata fag pentru că era foarte scorburos și gros. După o vreme, proprietarul Castelului de Lut mi-a zis că ar vrea un loc de joacă și m-am gândit imediat la bușteanul scorburos. M-am interesat care e firma care exploatează și l-am cumpărat.” 

Așa începe Nicu povestea noului loc de joacă. Încă de când s-a apucat de lucru mi-a trimis fotografii. Mi-a plăcut ideea și l-am rugat să-mi spună când îl termină. „Mâine termin!” – a fost mesajul de acum câteva zile, însoțit de câteva fotografii. Îmi doream tare mult să văd cum a ieșit și m-am bucurat ca un  copil când am văzut căsuțele, toboganul, galeriile și ce și-a mai imaginat el pentru copiii care se vor juca la Valea Zânelor.

Fagul cel scorburos a fost baza întregii lucrări. Dimensiunea mare – de la 170 cm în diametru, în zona cea mai groasă, până la 130 cm, în partea mai „subțire” – și scorbura din interior au fost foarte ofertante în amenajarea unui loc plin de provocări pentru micii vizitatori. Înainte de a fi folosit, fagul a fost spălat cu jet de apă si apoi „întărit” cu silicato sódico, o soluție naturală foarte potrivită pentru a ține carii la distanță și a stabiliza lemnul slăbit de bătrânețe, umezeală și mucegai.

O lună de muncă pentru un loc de poveste

A lucrat cam o lună pentru a ajunge la faza de acum, când amenajarea poate fi folosită. Locul de joacă este format din tiroliană, o căsuța suspendată pe o bucată de trunchi, plasă și panou de cățărat, podeț care se balansează, căsuță dintr-un buștean răsturnat, două galerii gen vizuină și un tobogan. Mai urmează un leagăn și un balansoar.

Structura căsuței cocoțate a fost făcută din roble și închisă cu scândură de pin. Acoperișul, atât al ei cât și al celei din bușteanul răsturnat, a fost acoperit cu șindrilă din molid. Pentru protecție, dar și pentru colorare și evidențierea desenului lemnului, șindrila a fost arsă cu arzătorul de gaz și apoi periată. Trebuie protejat totul cu ulei, dar nu a făcut-o încă. Așteaptă să capete mai întâi nuanța naturală de gri a lemnului îmbătrânit de intemperii și vreme, după care va fi protejat și la exterior.

Aproape totul a fost lucrat cu unealta lui preferată, motosierra. După ce veți urmări filmul de la final veți avea senzația că și pentru el, toată această lucrare a fost tot o joacă. Are o bucurie specială când lucrează ceva ce-i place. De altfel, lucrează doar ce-i place. Nu acceptă lucrări dacă nu-i plac sau dacă nu este lăsat să facă singur proiectul.

„Eu folosesc ce aruncă alții”

Scorburi, rădăcini, lemn abandonat, aceasta este materia primă folosită în mare parte de Nicu. Lemnul „sănătos” de nuc (preferatul lui), stejar, pin este folosit doar ca să le pună cap la cap și să dea rezistență lucrării.

” Eu folosesc cam ce aruncă, ce resping alții. Arinul putrezește pe marginea râurilor sau a drumurilor, nu îl vrea nimeni nici pentru foc. Când găsesc un lemn cu o formă mai deosebită, îl iau, nu contează esența. Cam 70% din lucrările mele sunt făcute din copaci morți, căzuți deja sau din cei tăiați de proprietari din diferite motive. De cele mai multe ori ideile îmi vin pornind de la lemnul pe care deja îl am. Eu nu execut, eu creez.”

Aceeași teorie o are și pentru mobilierul pe care îl face. Este o combinație interesantă de folk și rock, un mobilier la prima vedere rustic, dar mult mai elaborat, cu combinații de elemente simple de metal și sfoară. Este evident că iubește lemnul și dorește să-i pună în evidență frumusețea. Lemnul găurit de bătrânețe este transformat în ramă de oglindă, blat de masă sau noptieră. Ce alții aruncă, el salvează dându-i lemnului o altă viață. Este ceea ce s-a întâmplat și cu bătrânul fag. L-a salvat, l-a curățat și l-a transformat în prietenul copiilor.

Dacă sunteți curioși să-i vedeți lucrările le găsiți pe pagina Xylino de pe Facebook sau pe contul personal.  Xylino este numele firmei și modul cum își caracterizează lucrările. În grecește, xylino înseamnă de madera.