Sigur v-ați dat seama, urmează un articol din ciclul Cititorii întreabă :). Am primit multe întrebări pe acest subiect, doamnele fiind, de obicei, cele care doresc să schimbe aspectul interiorului casei fără cheltuieli foarte mari. Schimbările ajută, dau senzația de un nou început, iar dacă implică și ceva bricolaj, satisfacția e și mai mare. În general, mobila care se dorește a fi schimbată este mai veche, poate demodată, dar în bună stare, astfel încât înlocuirea ei nu se justifică. Uneori, piesele de mobilier sunt din lemn masiv ceea ce le face mult mai prețioase în ochii posesorilor, de aici și intenția clară de a le păstra. Sunt, însă, prea vechi și demodate, iar transformarea are scopul de a le aduce cât mai aproape de stilul și designul modern. Sunt piese care, cu puțin efort, pot suferi cele mai interesante și spectaculoase transformări.
Sunt mai multe moduri de a schimba aspectul mobilierului, unele cu efort și investiție minimă, altele necesitând mai multă implicare, răbdare și talent. Am să le iau pe rând.
Înlocuirea butonilor, mânerelor și a elementelor vizibile de feronerie
Pare banal, dar în mod sigur poate aduce o schimbare. În general, mobila veche și trăgătorii – mânerele – au aceeași culoare făcându-i astfel să se piardă, să fie parte a întregului. Înlocuindu-i cu unii într-o culoare contrastantă sau cu o formă modernă, pot da o față nouă întregului mobilier. Trebuie aleși cu grijă pentru că unii pur și simplu nu se potrivesc și strică aspectul final. Schimbarea nu este dificilă pentru că, în general, aceste mânere se prind prin înșurubare.
Patinarea cu ceară colorată
Ceara colorată poate aduce o schimbare fără să fie nevoie de șlefuirea sau îndepărtarea vechiului finisaj. Mobila trebuie doar curățată prin spălare cu apă și detergent de vase sau săpun (găsiți mai multe informații despre procedură aquí). După ștergere și zvântare se poate aplica ceara cu o cârpă moale de bumbac, se lasă 1-2 ore, după care se lustruiește cu o pâslă sau cu o cârpă de bumbac. Schimbarea nu va fi radicală pentru că ceara nu va acoperi complet vechea culoare, dar veți reuși să dați fie un aspecto antiguo, fie unul modern, în funcție de culoarea aleasă pentru ceară.
În magazinele de bricolaj sau la distribuitorii de materiale de finisare pentru lemn găsiți ceară în diferite culori, chiar verde sau albastru. Dacă aveți răbdare, puteți face propria culoare folosind ceară incoloră și pigmenți. Eu am lucrat cu pigmenți Kreidezeit care se amestecă bine atât cu ceara, cât și cu uleiul. Pentru a încorpora mai bine pigmentul puteți încălzi puțin ceara. Nu foarte mult pentru că ceara este, de obicei, un amestec de ceruri și ulei și se pot separa. De asemenea, nu uitați că ceara poate fi inflamabilă. Cel mai bine este să o înmuiați puțin pe o sursă de căldură închisă (un calorifer).
Vopsirea simplă
Despre revopsirea mobilierului am vorbit în mai multe rânduri. Găsiți informații aquí y aquí. Există, de asemenea, multe informații și tutoriale despre materiale și moduri de vopsire. Cele mai cunoscute sunt cele cu Pinturas de creosota Annie Sloan. Avantajul lor este că se pot aplica fără șlefuire, chiar și pe suprafețe lucioase. Un alt avantaj este că, folosind aceeași vopsea, puteți vopsi tapițeria, pernele decorative sau pereții. Trebuie, însă, protejată pentru că altfel nu este rezistentă la apă. Dacă mobilierul nu este destinat să stea în medii umede, se protejează cu ceară. Dacă este mobilă de baie sau de bucătărie, protecția se face cu lac pentru a rezista în mediul umed.
Puteți folosi și vopsea pe bază de apă (hidrodiluabilă), este compatibilă cu majoritatea tipurilor de lacuri și vopsele folosite, mai puțin cu vopseaua de ulei și cea alchidică. În acest caz folosiți pentru revopsire tot vopsea alchidică sau de ulei. Avantajul folosirii vopselelor obișnuite pe bază de apă este faptul că nu mai este necesar un alt strat pentru a le proteja, fiind rezistente și în medii cu umezeală ridicată. Dezavantajul este că, pentru a avea aderență la stratul vechi, acesta trebuie șlefuit puțin (pe lângă spălare). Șlefuirea nu implică îndepărtarea stratului vechi ci crearea de zgârieturi foarte bine pe el care să asigure aderența între straturi. Se face cu hârtie de șlefuit cu granulația 280 sau 320 sau cu burete abraziv fin. După șlefuire, suprafața se șterge înainte de vopsire pentru a îndepărta praful.
Vopsire cu două sau mai multe culori
Aici intervine și imaginația. Puteți obține un mobilier foarte diferit, modern și vesel, doar alegând culorile potrivite. Dulapurile, măsuțele de cafea, noptierele pot fi împărțite în mai multe zone folosind scotch de hârtie (Se găsește în magazinele de bricolaj. Eu am luat de la Hornbach). Acest tip de scotch se desprinde cu ușurință fără să lase urme. Vopsiți fiecare zonă în altă culoare, iar la îndepărtarea scotch-ului veți avea un mobilier total diferit. Diferit va fi și dacă vopsiți fiecare sertar în altă culoare sau dacă vopsiți în altă culoare doar cadrul mobilierului, păstrând sertarele în culoarea originală.
Un efect interesant veți obține dacă întrepătrundeți culorile. De exemplu, împărțiți dulapul imaginar, fără să folosiți scotch, în 3 zone. În centrul fiecărei zone aplicați cu pensula câte o culoare, să spunem alb, verde și albastru. Apoi, începeți să întindeți culoarea cu pensula, dinpre centrul dungii de culoare spre culoarea vecină. Întindeți din ambele părți astfel încât cele două culori că se suprapună, fără însă a le uniformiza. Veți obține o zonă de trecere în care culorile de întrepătrund.
Este foarte importantă alegerea culorilor, astfel încât apropierea lor să fie armonioasă și interesantă. Puteți să „împrieteniți” două culori adăugând o mică parte din una în cealaltă și invers, încă din cutie, înainte să fie aplicate. Când vor fi puse una lângă cealaltă vor avea deja ceva în comun și se vor armoniza una cu celalată. Cantitatea nu trebuie să fie mare pentru a evita obținerea unei alte culori.
Vopsire și antichizare
De data aceasta vopsirea poate fi asociată cu métodos de envejecimiento, de învechire a mobilierului. Sunt mai multe astfel de metode, iată doar câteva dintre ele:
- Șlefuirea muchiilor astfel încât să se vadă vechiul finisaj. Metoda se numește distressed și găsiți mai multe informații despre modul de realizare aquí.
- Patinarea cu ceară colorată. Merge foarte bine pe mobilier cu profile.
- Obținerea unui efecto jaspeado folosind un tampon de vată și un baiț pe bază de acetonă. Acetona se va evapora foarte repede, înainte ca stratul de culoare să se uniformizeze. Urmele rămase vor face suprafața să semene cu marmura. Va trebui însă să fixați efectul cu un start de ceară incoloră sau lac.
- Distressed + patinare. Este modul de obținere a mobilierului în stil shabby chic.
Vopsire + pictură
Picturile făcute pe ușile dulapurilor pot aduce un aer romantic sau vesel mobilierului. Vă puteți folosi de talentul personal sau puteți folosi șabloane pe care le găsiți în magazinele de bricolaj sau cele dedicate materialelor pentru pictură sau la vânzătorii de vopsele. Pictura trebuie în general protejată cu un strat de lac sau cu ceară. În cazul șabloanelor există diferite metode de transfer și de fixare, în funcție de furnizor.
Dacă aveți un mobilier vechi, în bună stare de funcționare, este păcat să renunțați la el doar pentru că nu vă mai place culoarea sau pentru că vreți să faceți o schimbare. Puteți face schimbarea singuri, cu investiții minime și puțin efort fizic. Acum, că stăm atât de mult în casă, chiar avem nevoie de ceva care să ne ajute să trecem mai ușor peste sentimentul de izolare. Iar vopsirea mobilei poate fi o îndeletnicire foarte plăcută. Dacă v-ați hotărât, dar nu știți de unde să începeți, aveți aquí niște recomandări.
Să nu uit! Dacă ați schimbat aspectul mobilierului folosind și alte metode, împărtășiți cu noi experiența. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.
Hola,
Ah, me alegro mucho de haberos encontrado. He empezado a renovar la sugraferia y he encontrado un montón de ideas chulas aquí. Super interesante. Yo también había oído hablar de las pinturas cremosas de Annie Sloan pero no estaba segura de cómo usarlas, así que después de leer este artículo lo he tenido claro. Muchas gracias. A partir de ahora seré una "clienta fiel" :)))
¡Buena salud!
¡Gracias a nosotros también!
¡Salud y todo lo mejor!
Hola,
Compré en Jysk un mueble de TV de roble silvestre, sin brillo, basándome en el que estaba expuesto. Al desembalarlo, el color es mucho más claro, en contraste con el mueble existente. Mi pregunta es
¿Qué tipo de pintura debo utilizar?
Gracias.
¡Hola!
Si no está acabado a la cera (debería decir qué tipo de acabado se utilizó), puede utilizar una pintura al agua de bajo brillo. Puede utilizar cualquier tipo de pintura al agua, excepto pinturas calcáreas. Estas últimas deben protegerse con una capa de cera para resistir.
También puede utilizar cera coloreada (roble antiguo, roble oscuro o nogal) para cerrar el color. Aplique la cera con un paño por toda la superficie, deje secar durante 3-4 horas y, a continuación, pula con un paño suave de algodón.
¡Buena suerte!
Hola,
He estado leyendo sobre el reacabado de muebles con pintura Annie Sloan. Pero como dices requiere sellado. Tengo una pregunta para usted: si el mueble es lacado, muebles de 40 años de edad, ¿qué tipo de pintura además de Annie Sloan puedo usar, sin necesidad de utilizar un sellador?
Gracias, señor,
Elena
¡Hola!
Podría utilizar una pintura nitro. Al ser tan antiguo, es posible que su mueble también estuviera acabado con nitrocelulosa. La ventaja es que, en este caso, no sería necesario lijar. La desventaja es que se trata de pintura al disolvente. Puedes comprobarlo en un punto oculto. Si después de aplicar la pintura nitrocelulósica la capa inferior no "florece", es decir, no se hincha ni se agrieta, puede cubrir el mueble de esta forma sin necesidad de fijarlo con cera.
Otra posibilidad es la pintura al agua normal (no la calcárea), en cuyo caso tendrás que lijar la superficie para que la pintura se adhiera. Si no lo haces, al menor golpe u otra agresión mecánica, la capa de pintura se desprenderá del antiguo acabado y puede descascarillarse por toda la superficie como una piel. El lijado crea los rizos necesarios para la adherencia. Se realiza con una esponja abrasiva fina o papel de lija de grano 240, 280 o 320.
Independientemente de la pintura utilizada, deberá limpiar primero los muebles con agua y detergente para eliminar la suciedad acumulada con el tiempo. Encuentre más detalles sobre el desengrasado en el siguiente enlace.
Le deseo lo mejor.
https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/