Mobilier

Stiluri în mobilă – Baroc

Stilul Baroc este stilul formelor grandioase și al bogăției decorațiunilor. Primele semne ale stilului apar la sfârșitul secolului al XVI-lea și durează până la jumătatea secolului al XVIII-lea. Numele vine din portugheză, de la cuvântul „barroco”, care înseamnă perlă naturală, neșlefuită, imperfectă. Originile stilului se află în Italia sfârșitului de secol XVI, unde a apărut și a fost susținut de Biserica Catolică, cuprinzând apoi întreaga Europă. Este perioada în care Biserica Catolică încurajează dezvoltarea acestui stil luxos ca o reacție împotriva Protestantismului.

Fontana di Trevi Roma
Fontana di Trevi Roma
biseroca baroc in Austria
Biserică în stil Baroc / Austria
Stil cu decorațiuni complicate, sculpturi și foiță de aur

Barocul este caracterizat prin prezența decorațiunilor complicate și elaborate, uneori exagerate, în formă de flori, frunze, nimfe, heruvimi, îngeri, cariatide, păstorițe. Piesele de mobilier sunt lucrate manual, din lemn de stejar sau nuc de cea mai bună calitate. Finisajul inițial a fost transparent, pentru a se vedea structura și desenul lemnului. Cu timpul a apărut lemnul acoperit cu foiță de aur sau vopsit auriu sau bronz.

Canapelele și pernele scaunelor sunt acoperite cu materiale de foarte bună calitate – piele, catifea sau tapiserie. Picioarele scaunelor, ale meselor, consolelor sau ale altor piese de mobilier sunt curbe, uneori cu labe de leu la capete. În jurul mobilei apar sculpturi mari, grandioase și oglinzi cu rame din lemn aurit.

În aceeași perioadă apar monogramele și semnele heraldice pe mobilier, pentru a arăta apartenența la păturile superioare ale societății.

Este stilul întalnit în palate și castele. Palatul Versailles în timpul regelui francez Ludovic al XIV-lea este un exemplu clasic de baroc, prezent atât în arhitectură, peisagistica și arta, cât și în mobilă.

comoda pt dormitorul lui Louis XIV de la Trianon
Comoda pentru dormitorul lui Louis XIV de la Trianon
baroc german sf sec 17
Baroc german de la sfârșitul secolului al XVII-lea
Barocul modern

Cu toate că a fost specific secolului al XVII-lea, găsim o parte din elementele stilului baroc și la mobilierul modern. Barocul modern are forme rotunjite, este bogat în decorațiuni, culorile folosite sunt metalizate, cu precădere auriu, argintiu și bronz. De multe ori pe post de feronerie se folosesc bijuterii sau pietre semiprețioase.

baroc modern 4
Baroc modern
baroc modern 3
Baroc modern

Este unul dintre stilurile clasice pe care îl putem descoperi în multe locuri, la fel ca stilurile Chippendale și Biedermeier.

J'espère que vous trouverez ces informations intéressantes. Comme d'habitude, les ajouts sont les bienvenus. Et si vous avez des questions ou des interrogations, n'hésitez pas à les laisser dans l'espace ci-dessous. Je ne manquerai pas de vous répondre.

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

2 commentaires

Ajouter un commentaire

Répondre à Mihaela Radu Annuler la réponse

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench