Art et artisanat

Federico Uribe – Arta creioanelor colorate

Federico Uribe este un artist de origine columbiană care trăiește la Miami. El este renumit pentru sculpturile sale care sunt realizare din obiecte simple, obișnuite. Printre aceste obiecte se numără și creioanele colorate.

Federico Uribe sursa foto: newyorksocialdiary.com
Federico Uribe
sursa foto: newyorksocialdiary.com

 

Artă din obiecte simple

Artistul s-a născut la Bogota, Columbia, unde a urmat cursurile școlii și ale universității, după care a plecat la New York pentru un masterat. După încheierea masteratului hotărăste să plece într-o lungă călătorie de studiu în lume și petrece ani în Cuba, Mexic, Rusia și Anglia, ajungând în final la Miami.

Primele sale manifestări ca artist sunt în pictură, dar la un moment dat descoperă obiectele simple din jurul său, pe care începe sa le studieze și să le combine.  Este momentul în care Federico Uribe pictorul se transformă în sculptor.

Sculpturile sale nu sunt acele realizări clasice prin care se „scoate” obiectul din piatră sau marmură. El le construiește și le modelează într-un mod curios și greu de prevăzut.

Uribe folosește pentru a crea arta sa creioane colorate, cabluri electrice, șireturi de pantofi, șuruburi. De aproape, sculpturile sale te invită să le atingi, să descoperi detaliile și legăturile dintre elemente. De departe însă vezi formele, volumele și culoarea. Sculpturile realizate din creioane colorate sunt absolut uimitoare.

Federico Uribe este un artist recunoscut având expoziții personale în SUA, Columbia, dar și în alte țări ale lumii.

sursa foto: ufunk.net
sursa foto: ufunk.net
sursa foto: ufunk.net
sursa foto: ufunk.net

 

sursa foto: ufunk.net
sursa foto: ufunk.net

 

sursa foto: incollect.com
sursa foto: incollect.com
yaseminv.wordpress.com
yaseminv.wordpress.com

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench