Suntem tentați aproape întotdeauna să considerăm că numai lemnul masiv ne poate oferi confortul maxim și ne poate satisface în totalitate dorința de frumusețe. Dacă este vorba despre mobila din plăci și panouri derivate din lemn, considerăm că avem parte de produse de categorie inferioară, dedicate celor care nu-și pot permite o mobilă din lemn masiv. Când însă aceste materiale întâlnesc un designer și un producător de excepție ies adevărate capodopere. Scaunul Pipo, conceput de Alejandro Estrada și produs din placaj de Piegatto, un renumit producător de mobilă din Guatemala, este o astfel de capodoperă.
Alejandro s-a născut în 1970 în Guatemala. Aici a făcut școala, absolvind ca arhitect Universitatea Francisco Marroquin în 1994. După absolvire pleacă în Italia, unde timp de 2 ani strudiază sculptura în bronz, la atelierul lui Armando Basile din Florența și apoi în marmură, la Studio di Nicola, din Carrara. Întors în Guatemala, înființează în 1997 un atelier de arte, sculptură și restaurare, Estudio Pietra, unde lucrează până în 2000, când se întoarce la arhitectură.
Inițial pune bazele unui birou de arhitectură – Substancia – specializat în arhitectura spațiilor rezidențiale și comerciale. Încă de la început, obiectivul a fost să ofere clienților un serviciu complet, de la proiectare până la execuție și mobilare totală. Substancia a fost practic începutul si l-a ajutat să înțeleagă că era nevoie de o schimbare în modul de a face arhitectură, de a crea obiecte. Asa că, în 2006 înființează Piegatto, un concept integral care unește arhitectura, arta și designul cu ajutorul designului parametric. Investește în tehnologia CNC (computerizată) și asta face ca aproape imediat să se schimbe modul în care sunt folosite materialele cu care lucrează, atât pentru proiectele de arhitectură, cât și pentru cele de artă și mobilier.
Dar să revenim la scaunul Pipo. Trei idei principale au stat la baza creării produsului:
- Scaunul să fie făcut în întregime (picioare, brațe, spătar, etc) din același material
- Să fie o piesă monolit, care se strânge la interior, pentru a forma șezutul și piciorul, iar la un moment dat se deschide spre exterior pentru a forma brațele
- Eficientizarea maximă a consumului de material lemnos cu ajutorul tehnologiei computerizate.
De fapt ultima idee a fost obiectivul principal al proiectului. Așa că scaunul Pipo a fost făcut din 2 foi de placaj tăiate în 29 de bucăți curbate.
Pipo a fost un deschizător de drum. După el au urmat alte modele: Uma, Double Section, Dining S.
Principiile au fost folosite și la alte piese de mobilier, cum ar fi masa Corozo.
Pe lângă frumusețea acestor piese de mobilier nu pot să nu remarc și importanța tehnologiei în obținerea unor produse de calitate, cu multă valoare adăugată. Totuși, vorbim de mobilă făcută din placaj. Toată această tehnologie computerizată care, pe lângă folosirea cu maximă eficiența a materialului, permite și tăieri speciale, așezări cât mai sofisticate a părților componente, păstrând rezistența și eficiența obiectului, reușește să adauge foarte multă valoare materialului de bază. Și acum a fost vorba despre placaj, dar am să vă arăt cât de curând ce se poate face din MDF folosind astfel de tehnologii.
sursa foto: piegatto.com
Ajouter un commentaire