Présentation de maisons en bois

Au doborât toate obstacolele și au construit casa visurilor

Cineva îmi spunea, după articolul despre „bojdeuca” din Anglia, că așteaptă să scriu și despre alte case din alte țări. Așa îmi propusesem, numai că între timp am dat peste o casă foarte frumoasa și o poveste pe măsură, care m-a determinat să rămân tot în Marea Britanie. Casa este situată în Țara Galilor iar proprietarii ei sunt Rob și Alithea Dowson. Un cuplu cu o tenacitate extraordinară, care a construit casa visurilor trecând peste toate piedicile.

casa visurilor

Rob și Alithea și-au dorit întotdeauna să locuiască la țară, dar lipsa fondurilor a reprezentat un obstacol. Stateau în Bristol când au descoperit un loc de aproximativ 14 hectare situat pe dealurile din Powys, zona centrală a Țării Galilor, un loc fără utilități, fără perspective de a putea construi, dar cu o priveliște minunată.

casa visurilor

Au campărat locul și în primii 3 ani l-au curățat și au plantat peste 35.000 de copaci, în special alun. A fost o investiție din care urmau să scoată profit mai târziu. După 3 ani s-au mutat pe acest teren într-o locuință mobilă și au petrecut următorii 5 ani așteptând aprobarea pentru a putea construi . În cele din urmă au primit-o, cu restricții de construcție în ceea ce privea agricultura locala, dar fără, legat de amprenta la sol a casei.

casa visurilor

După ce au petrecut atât timp alături de o pădure și au trăit de pe urma lemnului, au înțeles că ceea ce își doresc este o casă din lemn și au ales chêne. Nu știau mare lucru despre construcțiile din lemn, așa că Rob a hotărât să urmeze un curs de o săptămână ținut de o personalitate în domeniu, unde a învățat despre principiile realizării unor astfel de construcții, dar și cum să folosească unelte vechi pentru prelucrarea lemnului.

casa visurilor

Având aceste cunoștințe de bază, Alithea și Rob s-au gândit că au nevoie și de un plan. Au început să studieze reviste de specialitate, să viziteze târguri, pentru a găsi inspirația. Au ajuns la concluzia că vor face o casă cu etaj, cu mult spațiu deschis și aspect de boltă la etaj. Cu desenul făcut și imaginea casei în minte au angajat un arhitect local să-i ajute la realizarea schițelor necesare.

casa visurilor

În momentul în care au avut schitele s-au apucat de lucru. A fost nevoie de 3 luni pentru a face toate grinzile curbate. După montare, grinzile au fost îmbrăcate tot în lemn, de esență moale, creând o structură care  să izoleze casa. Pentru că o altă idee cu care au plecat încă de la început a fost să construiască o casă eficientă energetic.

casa visurilor

Bugetul pentru construirea casei a fost de 100.000 lire. Construcția efectivă a durat 2 ani iar la final au realizat că au făcut și economie. Casa a costat 98.500 lire.

casa visurilor

În total, din momentul în care au cumpărat terenul până când s-au mutat în casă au trecut 12 ani, timp în care Rob și Alithea au dărâmat orice barieră, au invins toate obstacolele, au demonstrat că „nu pot” nu există. Un extraordinar exemplu de voință, de muncă, de dăruire. Și o casă minunată la final.

casa visurilor

(sursa: https://www.homebuilding.co.uk/)

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

1 commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

  • superba
    atunci cand construiesti cu mana ta nu te gandesti cat de greu este
    rezultatul este uimitor
    peste ani sa stai si sa iti aduci aminte prin cate ai trecut ca sa ai casa ta
    felicitari proprietarilor

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

fr_FRFrench