Varie

Asilo trasparente

În Guastalla, regiunea Regio Calabria, Italia, există o grădiniță puțin spus interesantă. A fost construită pe ruinele a două școli distruse de cutremurul din 2012, după proiectul casei de arhitectură Mario Cucinella (MCA). Grădinița transparentă este o reproducere, într-o formă naivă, a burții balenei din povestea lui Pinocchio. În același timp este o construcție ecologică, durabilă și integrată total în natura înconjurătoare.

O clădire luminoasă, ecologică și autonomă

Imobilul este în cea mai mare parte transparent, suprafețele vitrate fiind întrerupte la intervale regulate de cadre din lemn de mari dimensiuni, curbe asemănătoare valurilor, decupate astfel încât să permită pătrunderea luminii naturale. Totul este astfel gândit încât, atunci când se privește de la un capăt la altul al clădirii, succesiunea cadrelor din lemn creează iluzia unei peșteri fără sfârșit.

Cum spuneam, grădinița este ecologica dar si autonoma. Este construită în totalitate din materiale naturale și/sau reciclate. Pe acoperișul gradiniței se află un sistem fotovoltaic care generează energie și unul pentru recuperarea apei de ploaie. Energia este folosită pentru obținerea apei calde necesare încălzirii spațiului. Apa de ploaie se folosește la baie și pentru irigarea spațiilor verzi exterioare. Sistemul de încălzire este reprezentat printr-un sistem de conducte care trec prin pardoseală. Grădinița a fost izolata fonic și termic folosindu-se tehnicile cele mai moderne.

arhitectura gradinita
fonte: inhabitat.com
arhitectura
fonte: inhabitat.com

 

Frapant este că totul a fost realizat în doar 6 luni, cu un cost de 1650 euro/mp. Grădinița poate găzdui până la 120 de copii. Toți acești copii sunt sub 3 ani.

Mihaela Radu

Mihaela Radu è un ingegnere chimico ma ha una passione per il legno. Lavora nel settore da più di 20 anni e la finitura del legno è ciò che l'ha definita in questo periodo. Ha acquisito esperienza lavorando in un istituto di ricerca, nella propria azienda e in una multinazionale. Vuole condividere continuamente la sua esperienza con chi ha la stessa passione, e non solo.

Aggiungi commento

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Categorie

Iscriviti alla newsletter

Newsletter venerdì mattina
Informazioni e consigli dagli esperti

it_ITItaliano