Revista din Lemn reprezintă legătura cu lumea lemnului și cu oamenii speciali care, într-un fel sau altul, fac parte din această lume. Printre aceștia se află și Brîndușa Panc, pentru care pictura pe lemn este marea bucurie a vieții. Este o lume pe care a descoperit-o din întâmplare și care i-a transformat viața într-un basm populat cu flori, păsări, personaje din povești, corăbii și cufere fermecate. Dar mai bine vă spun povestea.
Profesoara de engleză din Dumbrăvița
Brîndușa a fost profesoară de engleză și multă vreme a locuit și predat în Timișoara. Acum locuiește la Dumbrăvița, lângă Timișoara, unde soțul său are un atelier de mobilă și unde ea pictează în colțul preferat din bucătărie. S-au străduit să doteze micul atelier cu cele necesare, dar consideră ca este departe de ceea ce și-ar dori. Însă chiar și în aceste condiții modeste, au reușit să facă lucrări foarte frumoase.
Încă din copilărie, Brîndușei i-a plăcut să deseneze, iar mai târziu, ca adult, meșterea prin tot felul de tehnici mici obiecte care transformau locuința într-un cămin cald și primitor. În urmă cu aproape 3 ani,într-una din nopți, neputănd respira din cauza unei gripe ce o sâcâia de ceva vreme, s-a ridicat și a început să picteze pe o bucată de lemn pe care a găsit-o la îndemână. Și așa și-a descoperit pasiunea vieții, cea care-i aduce astăzi cea mai mare bucurie.
Acum pictează tot felul de obiecte din lemn, noi sau vechi, făcute sau recondiționate de soțul ei. Îi plac mult obiectele vechi din lemn pe care oamenii le aduc pentru a fi recondiționate. Se gândește la câte întâmplări au fost martore, la câte povești ar putea spune. Și are o mare bucurie atunci când le poate da un nou chip, cu care să se întoarcă pentru a-și continua povestea.
Căminul, dragostea, citatele celebre și J.R.R.Tolkien – temele preferate
Are o mulțime de teme preferate. Natura este o sursă constantă de inspirație. Pictează cu mare plăcere flori și păsări. Se bucură enorm când trebuie să picteze ceva adresat celor mici. Adoră poveștile și-i place să transpună pe lemn personaje pe care le visa încă din copilărie. O idee care i-a plăcut foarte mult și i-a dat viață cu mare bucurie a fost pictarea unor cufere, a unor cutii personalizate, în care părinții să păstreze amintiri legate de copiii lor. Aceste cufere urmează să fie făcute cadou copiilor cu ocazia majoratului.
A altă temă preferată este J.R.R.Tolkien, al cărui fani împătimiți sunt toți membri familiei. Cuferele pictate cu imagini din cărțile lui stau mărturie. Teme preferate sunt și căminul, dragostea, citatele celebre. Îi place să picteze căsuțe dincolo de ferestrele cărora se întrevede un crâmpei de viață de familie fericită, bucuria unei vieți mai simple, liniștită și plină de iubire.
Poveştile de dragoste, în special cele care se văd pe fața unor bătrâni, care au trecut prin viață împreună, prin bune și rele și au reușit să-şi păstreze vie dragostea, i se par cel mai romantic lucru. Îi place să scrie citate celebre pe lemn și crede că este important să ne îmbogățim viața cu cuvinte care inspiră.
Plăcerea de a bricola, de a transforma obiecte, nu a dispărut niciodată. De exemplu, dintr-un vechi tambur de lemn pe care au fost înfășurate cabluri electrice, a făcut o masa și o placă pentru a scrie meniul în propria bucătărie, iar dintr-o cutie de conserve cu ceva elemente din lemn au ieșit o căsuță ciupercă decorativă superbă.
Il linguaggio universale della pittura su legno
Fie că e vorba de un tablou de lemn, de o piesă de mobilier pictată sau de un obiect pe care l-a meșterit, fiecare pictură pe care o face este absolut unicat și este făcută în întregime cu mâna liberă, inclusiv inscripțiile, fără vreun șablon. Face cu plăcere picturi personalizate și, la cerere, pictează chiar și modele pe care le-a mai pictat deja, dar fiecare lucrare are individualitatea ei și poate fi cel mult asemănătoare cu alta, niciodată identică. Iar singura ființă martora la apariția acestor minunății este pisica, domnișoara Tilly, care inspectează cu maximum de interes orice lucrare 🙂
Cunoașterea limbii engleze a ajutat-o ca pictura ei să depășească granițele țării. Are fani în multe colțuri ale lumii, iar acest lucru îi confirmă faptul că este pe drumul bun. Cu toate că la început a pictat numai pentru plăcerea proprie sau pentru prieteni, în timp a început să lucreze și pentru alții, făcând lucrări personalizate. Acum primește comenzi și le expediază atât în țară cât și în străinătate și ne asigură că pune mult suflet în ceea ce face și își dorește să aducă bucurie tuturor celor care cumpără produse marca Brîndușa Art.
Grazie mille per le calorose parole scritte sul mio dipinto! È una grande gioia quando sento che alle persone piace quello che faccio. 🙂
mio marito si è innamorato della pittura con i miei nonni
I suoi articoli sono assolutamente meravigliosi e di vero aiuto.Vorrei approfondire questo argomento, come procedere? In attesa di un segno, le auguro un buon anno con grandi risultati! BUON COMPLEANNO!
Grazie per i vostri auguri. Auguri per il nuovo anno anche a voi.
Potete contattarmi via e-mail: mihaela.radu@cesbrands.ro
Buon compleanno!
Ciao e auguri per il nuovo anno. Torno per assicurarmi che abbiate ricevuto il messaggio. Da esperienze passate ho visto che a volte il messaggio può finire nello spam. Ti prego di confermare la ricezione del messaggio inviandolo a mihaela.radu@cesbrands.ro. Grazie.
La mia passione è il legno, lavoro con il legno, dipingo il legno...Mi piacciono molto i tuoi quadri e uno di essi, più precisamente quello con la finestra e l'albero mi ha ispirato molto. Cercherò di dipingere una casetta di legno simile a quel quadro e userò il muschio della foresta per il tetto.
I tuoi dipinti sono molto belli