Arte e Artigianato

Forme uniche, soprannaturali, radicali

Există oameni care reușesc să vadă la copac mai mult decât lemnul curat, frumos, obținut din trunchi dupa ce s-au înlăturat toate defectele. După tăiere rămâne,  rădăcinile care dau lemn cu desen minunat despre care am amintit când am vorbit despre noce. Artistul francez Alain Maillan a reusit sa descopere frumusețea tocmai în aceste… resturi. El prelucrează rădăcini și crescăturile (umflăturile) care apar pe trunchiul copacilor realizând sculpturi incredibile, parcă aduse dintr-o altă lume.

radici
L'uccello delle navi vichinghe

Allain Maillan este un artist unic. El vede dincolo de lemn forme incredibile. Este inspirat întotdeauna de natură iar lucrările sale par de multe ori vietăți acvatice sau forme extraterestre.

radici
Madre di barche

Allain trăiește și lucrează în sudul Franței. S-a născut la Paris, dar la un moment dat i s-a părut mult prea gri și s-a mutat în sud cumpărând 2 acri de teren. Aici și-a făcut singur casa și atelierul folosind experiența de tâmplar și dulgher căpătată în tinerețe. Atelierul este făcut la baza unei zone stâncoase, jumătate în stâncă, astfel încât este cald iarna și răcoare vara.

radici
Ondine

Maillan lucrează lemnul folosind tot felul de metode pe care le stăpânește foarte bine: frezare, sculptură, curbare, șlefuire, structurare, sablare. În ceea ce privește frezarea foloseste tehnici personale, unice, pe care nu le poți găsi în nici un manual.

radici
Buon viaggio

Și în ceea ce privește uneltele este un inovator. El spune că atunci cand are nevoie de o sculăîmai specială pe care nu o găsește, pornește forja si o face singur.

radici
Eureka!

Toate lucrările lui arată dragostea pentru natură, pentru plante și animale, dragoste insuflata încă din copilărie de mama sa.

radici
Sole rosa

Allain își începe în mod obișnuit lucrările făcând întâi desenul, după care pleacă în pădure să găsească materialul potrivit: rădăcini, crengi doborâte, umflături în trunchiurile copacilor, etc. Aduce lemnul în atelier unde începe imediat frezarea și sculptarea lui, după care il lasă la uscat. Uscarea are loc natural, așa că durează luni, uneori chiar ani până când trece la celelalte operațiuni și până când lucrarea este finalizată.

radici
Nave solare

Acesta este modul obișnuit de lucru. Sunt însă situații când prietenul lui pădurarul îi aduce o bucată de lemn mai specială care-l inspiră imediat, lasă totul și începe noua lucrare.

radici
In riva al mare

Mailland spune că, pentru a face o lucrare, petrece 20% din timp pentru a freza lemnul si alte 20% pentru a-l sculpta. Restul înseamnă curbare, sablare, șlefuire, colorare sau lăcuire. Este o muncă dificilă care inseamnă inspirație dar și foarte multă muncă brută pentru a scoate la lumină o adevărată minune.

radici
Scirocco

Allain deține tehnici unice și multi sunt dornici să le cunoască. El orgnizează cursuri de o săptămână în care participă 1, maximum 2 persoane, transmițând astfel discipolilor metodele sale de lucru. Pentru mulți dintre ei înseamnă începutul drumului ca artiști iar Allain îi susține în drumul lor. Chiar a semnat lucrări alaturi de unii învățăcei.

radici
Tempio

Allain Mailland este un artist special care a reușit să scoată la suprafață frumusețea ascunsă a lemnului. Rădăcinile din sudul Franței, adevărate minuni, sunt sursa sa de lemn. Restul înseamnă inspirație, talent, foarte multă muncă și o sclipire de geniu.

radici
Cosmo

Mihaela Radu

Mihaela Radu è un ingegnere chimico ma ha una passione per il legno. Lavora nel settore da più di 20 anni e la finitura del legno è ciò che l'ha definita in questo periodo. Ha acquisito esperienza lavorando in un istituto di ricerca, nella propria azienda e in una multinazionale. Vuole condividere continuamente la sua esperienza con chi ha la stessa passione, e non solo.

2 commenti

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

    • Anch'io sono rimasto colpito, ed è per questo che ho scritto l'articolo. Probabilmente sono in vendita, non lo so. C'è un artista francese che li realizza.
      Tutto il meglio!

Categorie

Iscriviti alla newsletter

Newsletter venerdì mattina
Informazioni e consigli dagli esperti

it_ITItaliano