Style w meblarstwie - rokoko

Stilul rococo sau barocul târziu, cum mai este denumit, este caracteristic secolului al XVIII-lea și a apărut ca o reacție împotriva grandorii, simetriei și rigurozității stilului baroc. A apărut în Franța, iar denumirea vine de la cuvintele franțuzești piatră și cochilie, fiind o combinație a acestora.

Arhitectura și designul în perioada rococo

Este un stil centrat mai mult pe interiorul decât pe exteriorul clădirilor.  Nu este considerat un stil cu mari realizări arhitectonice, dar există și destule exemple de construcții și amenajări exterioare în acest stil, cum sunt Charlottenbourg Palace din Germania sau grădinile Palatului Versailles.

Încăperile rococo sunt privite ca un tot, mobila îmbinându-se cu oglinzile, sculpturile, tapiseriile și pereții pictați în același stil. Este un stil lejer, cu multe ornamente, linii curbe, modele asimetrice si aur. Spre deosebire de baroc, care a fost foarte legat de biserică, rococo este mai laic, mai ludic, mai legat de pământ.

Mobilier mai puțin apăsător, asimetric și împodobit

În timpul perioadei rococo mobila a devenit mai puțin apăsătoare, evoluând spre confort și versatilitate. Designerii perioadei au creat modele specifice, cum ar fi scaunul fotoliu (fr.fauteuil) sau canapeaua pentru conversații. Scaunele au căpătat accesorii sau au fost modificate tocmai pentru a aduce un plus de confort. Au apărut pernele detașabile, spătarul mai înalt pentru a susține capul, brațele cu perne detașabile.

Mobila a încetat să mai fie prinsă de perete, fiecare piesă devenind un obiect de sine stătător, putând fi mutat și aranjat după dorințele momentului.

Caracteristica și totodată noutatea stilului rococo este asimetria care creează un dezechilibru în interiorul obiectului, efect denumit contrast. O altă caracteristică a stilului este mobila bombată, rotunjită. Lemnul folosit este mahonul iar decorațiunile sunt frunza de acant, scoica, florile, heruvimi, formele profilate în formă de C sau S, sulurile, picăturile de apă, simbolurile. Este folosit foarte mult aurul și bronzul.

Stilul rococo s-a extins din Franța în întreaga Europa fiind înlocuit spre sfârșitul secolului de neoclasicism. Nu în toate țările stilul a fost la fel de încărcat și de strălucitor. În Anglia sau Suedia stilul a fost mai temperat, păstrând totuși aceleași caracteristici.

Neorococo

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, se înregistrează o revenire către valorile stilului rococo, perioadă cunoscută ca Neorococo. Decorațiunile folosite sunt aceleași, dar formele sunt mult mai realiste, lucru care se vede cel mai bine la piesele de mobilier bombate. În afară de mahon se folosește și lemnul de palisandru pentru piesele de mobilier mai prețioase, iar pentru cele comune se folosește nucul. Împreună cu alte vechi stiluri reînnoite, neorococo caracterizează perioada Victoriană.

Stilul rococo a fost criticat de unii stiliști ai vremii, fiind considerat ușor, superficial și de prost gust. Cu timpul însă, calitățile stilului au început să fie recunoscute, iar de la jumătatea secolului al XIX-lea a fost acceptat de istorici ca stil în artă. Acum, perioada rococo este considerată o perioadă cu mare influență asupra artei europene.

Alte stiluri în mobilă analizate în Revista din Lemn: Secesja, Neogotyk, Baroc, Chippendale, Biedermeier.