Art&Craft

Mistrz ręcznego rzeźbienia w drewnie - Alexander Grabovetskiy

Cu toate sculele și mașinile computerizate care sunt în domeniul lemnului pare de necrezut că există încă persoane care continuă să facă manual decorațiunile mobilierului sau ale obiectelor din lemn. Și totuși acești artiști există, iar arta lor este impresionantă. Unul dintre ei este Alexander Grabovetskiy, câștigător în 2012 al premiului „International Carver of the Year” – sculptorul anului la nivel internațional, într-o traducere liberă. Sculptatul manual este pentru Alexander mai mult decât profesie, mai mult decât hobby, este viața însăși. Sculptează de la 6 ani și o face continuu, de dimineață până seara. Se spune că dacă îi dai un lemn și-i ceri să-l sculpteze, poate face orice din el. Dar absolut orice.

rzeźba w drewnie

Alexander are și o poveste de viață impresionantă. S-a născut în Uniunea Sovietică, în 1973, într-o familie cu tradiție în prelucrarea lemnului. Străbunicul lui era cunoscut pentru măiestria cu care lucra lemnul, având propriul atelier. La 6 ani bunicul l-a învățat să sculpteze, din acel moment lemnul devenind viața lui. La 16 ani reușește să-l impresioneze pe Vladimir Tokarev, cunoscut sculptor în lemn al vremii și devine ucenicul lui.

rzeźba w drewnie

Totul părea așezat și liniștit în viața lui Alexander, aceasta părând intrată pe drumul străbătut și înainte de străbuni. Dar, cursul acestei vieți liniștite avea să se întrerupă brusc.  Pentru refuzul de a face armata, obligatorie în Uniunea Sovietică, dar și pentru convingerile sale religioase este arestat și închis. Este eliberat din închisoare în 1994 când împlinise 21 de ani. Imediat își începe propriul business, la fel ca străbunicul său, bazat pe sculptatul lemn.  De fapt, nu încetase niciodată lucrul cu lemnul,  făcând același lucru și în închisoare. La scurt timp se căsătorește, iar în 1996 emigrează în SUA, împreună cu soția și copilul de numai 10 luni, unde cere azil politic.

Ręczne rzeźbienie

Acum Alexander trăiește împreună cu soția și cei 3 copii în Florida, iar priceperea lui în sculptarea manuală lemnului a crescut, fiind cunoscut și având lucrări în întreaga lume. Lucrează în diverse stiluri, în relief înalt sau redus, realizează decorațiuni arhitecturale. Este chemat de multe ori pentru a reface părți deteriorate ale mobilierului sau construcțiilor din lemn din muzee sau colecții particulare.

Ręczne rzeźbienie

Folosește numai scule de mână considerând că numai așa poate pune în valoare frumusețea lemnului, îi dă personalitate și face ca lucrarea să fie unică. Semnele lăsate de scule pe lemn sunt inconfundabile și personalizează lucrarea la fel ca tușele pictorilor pe pânză. Tehnica sa permite crearea unor lumini și umbre care parcă dau viață obiectului. Este asemănătoare celei practicate de un sculptor renumit din secolul 16, Grinling Gibbons, o sursă permanentă de inspirație pentru Grabovetskiy.

rzeźba w drewnie

Alexander împărtășește și altora arta sa, nu numai prin tutoriale online, dar și ca profesor la Marc Adams School of Woodworking (Școala de tâmplărie a lui Marc Adams), unde susține cursul „Carving with a Classical Flair” (Sculptând cu fler clasic). Aici își învață elevii să gândească 3D, dar și eficient privind sculptura în întregul ei.

rzeźba w drewnie

Alexander Grabovetskiy este unul dintre marii artiști ai lemnului, fiind îndrăgostit iremediabil de el și fiind printre puținii care continuă să decoreze mobila sau lucrările arhitecturale din lemn cu sculpturi făcute manual. Spune că va continua să facă manual sculptura in lemn pentru că îi place acest vals pe care oțelul dălților și lemnul îl dansează împreună.

Mihaela Radu

Mihaela Radu jest inżynierem chemii, ale jej wielką pasją jest drewno. Pracuje w tej dziedzinie od ponad 20 lat, a wykańczanie drewna jest tym, co zdefiniowało ją w tym okresie. Zdobyła doświadczenie pracując w instytucie badawczym, we własnej firmie, a także w międzynarodowej korporacji. Pragnie nieustannie dzielić się swoim doświadczeniem z tymi, którzy podzielają tę samą pasję.... i nie tylko.

Dodaj komentarz

Dodaj komentarz

Ta strona używa Akismet do redukcji spamu. Dowiedz się, jak przetwarzane są dane Twoich komentarzy.

Kategorie

Zapisz się do newslettera

Newsletter w piątek rano
Informacje i porady od ekspertów

pl_PLPolski