Această casă de vacanță din Danemarca m-a impresionat pentru că, deși albul este dominant, nu are acea amenajare simplă, minimalistă, specifică designului scandinav. Cu toate că la exterior nu diferă foarte mult de casele din țările nordice, la interior aduce mai mult cu stilul rustic elegant al unui cottage englezesc combinat cu luminozitatea caselor grecești. Este o combinație foarte reușită de eleganță și confort, fiind foarte plăcută și cu un aer primitor.
De la exterior par a fi mai multe case, dar în realitate sunt corpurile aceleiași locuințe. Sunt astfel legate intre ele și amenajate încât fiecare zonă să aibă intimitate fără să existe pereți sau uși care să le separe. Pereții exteriori sunt în principal cei care fac separarea între zone.
Dominanta casei este albul. Nu numai pereții sunt albi, dar și pardoseala, vigas, tavanul. Livingul este generos, iar faptul că nu există tavan care să separe zona de pod de camera face ca spațiul să pară mult mai mare. Unul dintre pereți este amenajat cu multe firide și polițe, asemănător caselor grecești, având în mijloc șemineul. Televizorul, revistele sau obiectele de decor sunt „ascunse” în firide, colorând astfel albul peretelui.
Cu ajutorul canapelelor sunt delimitate două zone, una pentru socializare și alta, mai în spate, pentru cei care vor să urmărească emisiunile TV.
Grinzile crăpate din lemn, ca și pardoseala, au un finisaj alb spălat care nu ascunde însă lemnul. De la jumătatea livingului grinzile sunt acoperite fiind amenajată o zonă de odihnă sau de studiu, accesul făcându-se pe o scară simplă.
Petele cu culoare din cameră sunt date de pernele cu imprimeu floral ca și tabloul opus șemineului. Același imprimeu floral îl regăsim și în zona de TV.
[adrotate banner="37″]Exceptând canapelele și fotoliile, sunt puține piese de mobilier. Acestea sunt din lemn, în stil rustic, colorate nuc roșcat și sunt foarte bine puse în evidență de albul dominant.
În stânga intrării în living este un mic hol care face trecerea către bucătărie, construită în formă de L. Depozitarea se face tot în nișe construite în perete, fiind un loc foarte bun chiar și pentru sticlele de vin.
Bucătăria este dotată cu tot ceea ce este necesar, nefăcându-se însă risipă de spațiu. Tampo de madeira maciça nu lipsește.
În continuarea bucătăriei este spațiul de dinning, sufrageria pe înțelesul nostru, dominată de masa rustică din lemn.
Și aici se păstrează pereții albi care pun foarte bine în evidență tablourile, grinzile, pardoseala și tavanul mansardat alb spălat. Din dinning se poate ieși direct pe terasă printr-o ușă în 2 canate, albă, generoasă, cu ochiuri mici de geam și arcadă.
Ca și în cazul livingului și aici se face trecerea discret, printr-o trecere laterală, în zona de dormitor. În această zona este dormitorul principal, cu pat alb matrimonial generos, cu baldachin cu voaluri și baia.
Dormitorul are și el iesire către propria terasă, separată de restul curtii prin poziția corpului de clădire.
[adrotate banner="38″]La exterior casa este la fel de frumoasă și elegantă. Combinația dintre griul antracit și negrul lemnului, pe de-o parte și albul ferestrelor și paziilor acoperișului, pe de altă parte, este foarte reușită. Curtea este generoasă, cu multă vegetație.
Sunt amenajate mai multe locuri unde se poate sta la masă, sau unde se poate savura în liniște cognac-ul de după amiază. Cognac pe care poți sa-l iei de la barul amenajat în curte în același stil grecesc ce te duce cu gândul la plajă, soare și vacanță.
O casă elegantă, frumoasă și confortabilă, construită departe de vacarmul orașului, într-o zonă rurală, pentru ca cei ce ajung aici să se poată bucura din plin de frumusețea naturii și liniștea care o înconjoară.
sursă: adorable-home.com
BOM DIA. ONDE POSSO ENCONTRAR, NA ROMÉNIA, UM FABRICANTE DE GLAULAM, PARA PRODUÇÃO DOMÉSTICA.
Olá!
Glulam, Targoviste; Tehnicas, Timisoara; EuroGlulam, Joseni, Basil Interforest, Prahova e outros pequenos produtores.